REPORTAJ dintr-o tara impanzita de refugiati (I): scenariu de groaza in Europa, realitate in Liban

de Zoltan Sipos     HotNews.ro
Duminică, 23 aprilie 2017, 12:16 Actualitate | Internaţional

Copii se joac într-o tabr neoficial de refugiai undeva în Valea Bekaa
Foto: EU/ECHO/PeterBiro
​Cu toate că oficial ei nici nu există, în Liban aproximativ o treime din populaţia la ora actuală o reprezintă refugiații. Deşi criza refugiaţilor constituie o presiune enormă asupra societăţii, nu am văzut vreo campanie împotriva refugiaţilor: libanezii ne dau lecţie de calm, empatie şi pragmatism. Reportaj din Liban, partea 1.


Să ne imaginăm ce se întâmplă când oamenii care fug din calea războiului civil din Siria ajung în zonă. Şi ca un potop, inundă tot locul şi se instalează oriunde pot monta un cort sau pot aşeza câteva saltele: în grădini, pe câmp, în garaje şi locuinţe sau odăi de închiriat.

În decurs de câţiva ani 1,5 milioane de refugiaţi ajung într-o ţară cu o populaţie de 4,4 milioane de suflete, şi astfel populaţia ţării creşte cu cel puţin 30%. Statistic vorbind asta înseamnă că fiecare al treilea om pe care-l întâlnim e un refugiat. Dincolo de statistici, însă, în cazul unor localităţi numărul refugiaţilor este mai mare decât cel al populaţiei autohtone.

Acest potop de imigranţi înseamnă o suprasolicitare imensă pentru serviciile publice, care nici în trecut nu erau la un nivel occidental. Nu există destule şcoli, deci în multe locuri se recurge la învăţământ în schimburi, atât dimineaţa, cât şi după amiaza. Serviciile medicale au devenit aproape inaccesibile pentru un cetăţean de rând, canalizarea, serviciul de alimentare cu apă sau electricitate întâmpină dificultăţi acute.


Copii se joacă într-o tabără neoficială de refugiaţi undeva în Valea Bekaa. Foto: EU/ECHO/PeterBiro

Refugiaţii înseamnă o sursă aproape inepuizabilă de forţă de muncă ieftină, deci populaţia autohtonă se confruntă cu greutăţi când caută loc de muncă, iar pe deasupra nici situaţia economică nu este prea strălucită: înainte crizei refugiaţilor creşterea economică se concretiza uneori în date impresionante, de două cifre, din 2011 încoace produsul intern brut (PIB) din Liban creşte cu abia 2-3% pe an.

Şi toate acestea reprezintă doar cel mai neînsemnat aspect al problemelor, deoarece între timp se preconizează şi o explozie demografice. În rândul refugiaţilor rata natalităţii este incomparabil mai mare decât în cazul populaţiei autohtone, deci în viitorul nu prea îndepărtat sistemul socio-politic delicat, bazat pe consens, se va da peste cap în mod spectaculos.

Ceea ce în Europa pare doar o posibilitate intimidantă, în Liban este o realitate curentă

Şi asta nu e un fragment din discursul electoral al vreunui politician populist din Europa, ci problemele cu care Libanul se confruntă la ora actuală şi pentru care nu se întrevede vreo soluţie viabilă, cel puţin nu în viitorul apropiat.

În ciuda situaţiei deosebit de grave, în Liban nu am văzut niciun semn al vreunei  campanii împotriva refugiaţilor, iar oamenii simpli manifestă o empatie, un pragmatism şi o atitudine uimitoare de calm în faţa acestor provocări inedite.


Centrul vechi din Beirut. Foto: Zoltán Sipos

Bunăstare civilă, aspect occidental al străzilor şi bogăţie culturală. Acestea sunt primele impresii ale călătorului ajuns la Beirut. Plimbându-ne în centru putem avea impresia că ne aflăm în oricare metropolă mediteraneană.

Dincolo de noile clădiri care găzduiesc birouri se zăresc însă ruinele unor case distruse, cu pereţi ciuruiţi de gloanţe, amintindu-ne de faptul că pacea şi bunăstarea relativă de azi nu au existat dintotdeauna şi nu sunt ceva de la sine înţeles: de la mijlocul anilor şaptezeci şi până în 1990, timp de 15 ani, Libanul a fost răscolit de un război civil.

Luptele s-au soldat cu 120 de mii de morţi şi aproape 1 milion de oameni au emigrat. Libanezii ştiu foarte bine cum e când cineva trebuie să fugă din calea războiului. Aceste experienţe personale joacă un rol important în atitudinea libanezilor faţă de refugiaţii din Siria, primindu-i în ciuda tuturor tensiunilor.


Clădire cu urmele vizibile ale războiului lângă un mall din centrul Beirutului. Foto: Zoltán Sipos

Forţe de ocupaţie, refugiaţi actuali

Pentru a vedea cât este de schimbătoare soarta în Orientul Apropiat: între 1976 şi 2005 zeci de mii de soldaţi sirieni au staţionat pe teritorii libaneze şi despre cruzimea forţelor de ocupaţie de atunci se relatează şi acum poveşti de groază. Aceste trei decenii nu prea îndepărtate adaugă alte nuanţe la situaţia din prezent.

Războiul civil din Liban s-a încheiat cu Tratatul de la Taif, semnat în anul 1989, conform căruia diferitele grupări religioase ale populaţiei vor fi reprezentate în conducere în proporţii potrivite. Preşedintele ţării va fi ales mereu din rândul creştinilor maroniţi, preşedintele parlamentului trebuie să fie musulman şiit, prim-ministrul musulman sunit, iar guvernul să fie compus în proporţie de 50/50 din creştini şi musulmani. În parlamentul cu 128 de membri există de asemenea reguli stricte cu privire la numărul reprezentanţilor fiecărei comunităţi religioase.


Atmosferă aparte în centrul Beirutului: ruine antice, moscheea Mohammed Al-Amin şi catedrala creştin-maronită Saint-Georges. În apropiere se mai află şi o catedrală greco-ortodoxă din secolul 18. Foto: Zoltán Sipos

Din această prezentare se poate deduce că situaţia socio-politică din fosta colonie franceză se aseamănă cu un mozaic elaborat şi este foarte fragilă. Libanezii nu doresc să redeschidă vechile conflicte, nu e de mirare că ultimul recensământ al ţării s-a făcut în anul 1932. În acelaşi timp, trecutul zbuciumat determină liderii fiecărei comunităţi să acorde atenţie maximă aspectului de consens politic când vine vorba de adoptarea oricăror decizii.

Nu mai e loc. Literalmente

Al doilea aspect de neignorat în ţara care se întinde de-a lungul ţărmului estic al Mării Mediterane, încât are climat mediteranean şi pământ roditor, este aglomeraţia care face ca aproape de coastă abia dacă mai există vreun teren abandonat, dar nici parcuri şi spaţii verzi n-au prea mai rămas. Autostrada cu şase benzi şerpuieşte printre conglomerate pitoreşti de case, prăvălii, ateliere şi hoteluri. Iar în orice colţişor rămas liber printre clădiri sunt înghesuite maşini.

Nu e de mirare că totul este arhiplin şi aglomerat. Republica Libaneză este o ţară mică. Pornind cu maşina din Beirut, capitala ţării, abia ne trebuie două ore să ajungem la graniţa cu Israel, aflată la 100 de km, iar în direcţia opusă, mergând pe coastă spre nord, tot cam două ore ne trebuie până la frontiera siriană.

Distanţa dintre Beirut şi Damasc de exemplu este de doar 116 km. Siria este atât de aproape încât, aruncând o privire în jur de pe vârful muntelui Liban, zărim în depărtări atât Marea Mediterană, cât şi Siria.

În această ţară cu o populaţie de 4,4 milioane de oameni cu o situaţie socio-politică foarte complexă, unde creştinii, şiiţii şi suniţii acordă atenţie maximă echilibrului fragil stabilit între grupările religioase, în ultimii şase ani au sosit 1,5 milioane de refugiaţi sirieni, majoritatea lor fiind musulmani suniţi.


Corturile refugiaţilor undeva în Valea Bekaa. Foto: ©EU/ECHO/PeterBiro


Corturi peste corturi, dar nu există tabere pentru refugiaţi

Autobuzul nostru coboară cu grijă pe serpentinele Văii Bekaa, regiunea considerată a fi cel mai important teren agricol din Liban. În munţii din nordul văii trece graniţa siriană. Aici nici urmă de atmosfera occidentală din Beirut: lângă şoseaua prăfuită şi aglomerată, printre loturi agricole se înghesuie localităţi cu case sărăcăcioase, cu clădiri neterminate, fără tencuială, care vădesc o situaţie economie deficitară în zonă.

Printre clădiri sunt presărate corturile refugiaţilor: având cadre de lemn, cu prelate PVC cu literele UNHCR imprimate pe ele, fixate cu frânghii şi anvelope uzate, izolate cât de cât pe dinăuntru cu burete polifoam. Corturile par amplasate întâmplător, uneori sute grupate aleatoriu, alteori vezi doar două laolaltă.

În Liban nu există însă tabere oficiale pentru refugiaţi. Beirut n-a specificat nici până azi vreo locaţie anume, unde refugiaţii îşi pot construi lăcaşuri temporare.

Pentru a înţelege atitudinea guvernului libanez faţă de refugiaţi, trebuie să ne întoarcem în timp: în 1948, anul proclamării statului Israel, Liban a primit 100 de mii de refugiaţi palestinieni. Situaţia considerată pe atunci doar temporară s-a permanentizat în timp, în cele 12 tabere de refugiaţi de pe tot teritoriul ţării trăiesc în acest moment 450 de mii de refugiaţi palestinieni, deci cam 10% din populaţia ţării. Refugiaţii palestinieni ajunşi la a treia generaţie nu se vor mai întoarce vreodată în ţara de baştină.

Guvernul libanez, îngrijorat că modelul refugiaţilor palestinieni ar putea fi urmat de cei sirieni, refuză să le aloce tabere oficiale acestora din urmă.

Şi are tot dreptul să procedeze aşa. Libanul n-a semnat Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiat la Geneva la 28 iulie 1951. Deci sirienii aflaţi pe teritoriul libanez n-au statut oficial de refugiat, în cel mai bun caz ei pot fi consideraţi „vizitatori” cu permis de şedere temporară.

Totul se plăteşte din buzunarul propriu

Deoarece nu există tabere oficiale pentru refugiaţi, sirienii îşi caută cazare cum vor şi, nu în ultimul rând, cum îşi permit. Cine are mijloacele financiare necesare, închiriază o locuinţă, cine nu are bani pentru aşa ceva, se mulţumeşte cu metoda mult mai ieftină a corturilor, dar nici acestea nu sunt gratis.

Pentru un loc pentru amplasarea unui cort se plătesc minim 50 de dolari pe lună, dar costul de obicei este de 100 de dolari. Iar asta înseamnă doar preţul dreptului de a amplasa cortul în locaţia respectivă. Pentru construcţia cortului, pentru electricitate şi alte servicii se plăteşte separat.


ITS undeva în Valea Bekaa. Foto: Zoltán Sipos

Taberele împrăştiate pe tot teritoriul Libanului, fără statut oficial (în terminologia de specialitate a organizaţiilor civile acestea fiind ITS, adică Informal Tented Settlement) înseamnă un adevărat coşmar logistic pentru organizaţiile care se ocupă de refugiaţi: înregistrarea tuturor locaţiilor corturilor înseamnă o muncă titanică (doar UNHCR, adică Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi are o bază de date în această privinţă), vizitarea fiecărei tabere, oricât de mici, costă mult timp şi mulţi bani, să nu mai vorbim despre faptul că fiecare astfel de cort fiind o construcţie temporară, este imposibil să li se construiască sistem de canalizare sau drum, indiferent dacă ar exista posibilitate pentru aşa ceva.

„Am fugit din Siria să ne salvăm vieţile. Aici murim încetul cu încetul” – spune sirianul Hassan (n.r. - numele refugiaţilor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea). Bărbatul de vârstă mijlocie locuieşte împreună cu familia lui într-o tabără temporară amplasată lângă oraşul Bar Elias din Valea Bekaa, încă din august 2012. Conform datelor oficiale, în oraşul cu 40 de mii de locuitori, majoritatea musulmani suniţi, trăiesc 30 de mii de refugiaţi. În realitate numărul acestora este probabil mult mai mare.

Muncă de sclav pe pământuri libaneze

Hassan a simţit pe propria piele „ospitalitatea” pragmatică a libanezilor. La puţin timp după ce a ajuns în Valea Bekaa, un fermier local i-a permis să-şi construiască cortul pe pământul lui, fără plată, dar în schimb să-l ajute la munca pământului. Pentru a pecetlui această înţelegere, Hassan şi familia lui, de bună credinţă, şi-au predat actele noii gazde.

„Am lucrat câte 13 ore pe zi, fără nicio remuneraţie” – spune bărbatul, ale cărui mâini bătătorite vorbesc despre faptul că nu-i sunt străine eforturile fizice grele. Când însă au început să se plângă de prea multă muncă în faţa gazdei libaneze, acesta le-a râs în nas.

Când au vrut să plece, nu le-a înapoiat actele, pentru care le-a cerut 10 mii de dolari. După 45 de zile, Hassan şi familia lui au evadat în sfârşit, tăind gardul în toiul nopţii. Au plecat cu hainele pe ei, fără nimic altceva. Ulterior Hassan s-a adresat oficialităţilor cerându-le să-l ajute să-şi recapete actele, dar degeaba: fosta gazdă nu le-a înapoiat documentele nici până azi.

Fără acte, trai clandestin

Statutul juridic este o problemă serioasă: cine nu dispune de documentele de rigoare, duce o viaţă oarecum în paranteză, fiind la cheremul tuturor - oficialităţi sau angajatori.

Foarte mulţi refugiaţi trăiesc fără statut juridic adecvat în Liban. Motivele lipsei actelor pot fi din cele mai diverse. Unii au fugit din Siria fără documentele lor, alţii şi le-au pierdut pe drum, sau acestea s-au deteriorat datorită condiţiilor vitrege.

Mulţi au sosit cu acte de identitate în ordine, dar deoarece conflictele durează de 6 ani deja, acestea şi-au pierdut valabilitatea. Posesorii lor nu se pot întoarce în Siria ca să şi le reînnoiască, iar Damasc nu manifestă nicio intenţie de a coopera cu organizaţiile civile din Liban în vederea soluţionării acestei situaţii.

O altă problemă acută apare cu copii care văd lumina zilei în taberele refugiaţilor. Dacă părinţii nu fac rost de certificat de naştere pentru ei, cei mici nu vor avea nicio cetăţenie, deci vor deveni apatrizi. O complicaţie în plus în cazul lor poate fi absenţa unuia dintre părinţi sau lipsa certificatului de căsătorie a părinţilor. Datorită haosului general aşa ceva se poate întâlni frecvent.


Aşa arată interiorul unui cort. Foto: Zoltán Sipos

Permisul de şedere: nimeni nu pricepe sistemul

După anii în care a practicat politica graniţelor deschise, Republica Libaneză şi-a închis graniţele în faţa refugiaţilor sirieni în ianuarie 2015, iar în luna mai a aceluiaşi an i-a solicitat Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţiînceteze înregistrarea refugiaţilor sirieni.

Aceste măsuri n-au stopat fluxul de refugiaţi, însă drept urmare a luat amploare trecerea ilegală a graniţei. Pe deasupra: refugiaţii ajunşi în mod ilegal în ţară nu mai au niciun statut juridic. Cum nici Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi nu-i mai înregistrează, aceştia nu beneficiază nici de ajutor financiar internaţional.

Din ianuarie 2015 sirienii au un singur mod legal de a ajunge în Liban: având viză de turist, menită să le asigure o şedere scurtă. O metodă populară – şi costisitoare – este aşa-numitul sistem de „sponsori”, care înseamnă de fapt că o familie de libanezi se poate oferi pentru a găzdui o familie de sirieni. Pe piaţa neagră o astfel de invitaţie costă între 100 şi 1.000 de dolari, cel puţin aşa susţin cei care lucrează în Valea Bekaa.

Permisul de şedere se obţine din ce în ce mai greu. Nimeni nu înţelege cum funcţionează sistemul, în unele locuri un permis de 6 luni costă 200 de dolari, în alte locuri un astfel de permis se eliberează fără plată. (Despre statutul juridic ar refugiaţilor începând cu ianuarie 2015 un rezumat aici.)

Lipsa permisului de şedere complică situaţia şi aşa foarte grea a familiilor de refugiaţi, făcându-le imposibil orice trai decent: drumurile sunt presărate cu puncte de control, iar cine încearcă să treacă fără acte în ordine, riscă închisoare pentru şedere ilegală, sau chiar expulzare din ţară, cel puţin teoretic (cu toate că nici măcar organizaţiile civile care lucrează în Liban n-au auzit despre vreun caz concret când cineva ar fi fost cu adevarat expulzat din ţară).

Însă pentru a avea acces la muncă, şcoală, servicii medicale, toată lumea trebuie să bată destule drumuri. Este foarte greu bunăoară să găseşti muncă zilieră în mod regulat în zona unei singure localităţi. Fără permisul de şedere, bărbaţii refugiaţi se pot aventura doar până în apropierea următorului punct de control, deci posibilităţile lor de mişcare sunt foarte reduse, limitându-le astfel în mod radical şi accesul la locuri de muncă – spre marea bucurie a angajatorilor, care se folosesc de forţa de muncă foarte ieftină, abuzând de disperarea refugiaţilor sosiţi într-un număr tot mai mare.

Consiliere juridică personalizată

„Încercăm să rezolvăm problemele de statut juridic cu fiecare familie de refugiaţi, pe baza documentelor disponibile” – spune consilierul juridic de la Norwegian Refugee Council. Un colţişor separat cu prelată de restul cortului îi serveşte drept „birou” – în acest locşor înghesuit se întâlnesc juriştii organizaţiei cu clienţii lor. Restul cortului e un fel de sală de aşteptare: grupuri de refugiaţi – majoritatea lor fiind femei şi copii – îşi aşteaptă răbdător rândul.

Organizaţiile civile internaţionale încearcă să clarifice situaţia refugiaţilor folosind astfel de puncte mobile de consultanţă juridică. La întrebarea de ce majoritatea celor din cort sunt femei, răspunsul este foarte simplu: e dimineaţă, bărbaţii lucrează la ora asta.

Tabăra de lângă Bar Elias, cu duzini de corturi amplasate pe un teren de jumătate de hectar (pe vremuri probabil teren agricol), este destul de pustie acum. Corturile se aliniază în rânduri ordonate, pe drumurile dintre ele s-a presărat pietriş pentru ca cei de aici să nu umble în noroi. Serviciile publice se limitează la o reţea electrică care se întinde pe deasupra sau pe lângă corturi, destul de haotic, cu cabluri peticite cu bandă izolatoare. Privind sârma fără izolare băgată în mod improvizat în panoul electric nici nu vrem să ne gândim ce se întâmplă aici, dacă plouă.


Femeie refugiat undeva în Valea Bekaa. Foto: ©EU/ECHO/PeterBiro

Datoriile cresc vertiginos

Sărăcia aproape că sufocă tabăra. Supravieţuirea nu e ieftină aici. „Întreţinerea familiei mele mă costă 800 de dolari lunar” – spune Mahdi, capul familiei de 7 persoane, sosite din localitatea Ghouta din Siria.

Pe lângă chiria locului unde stă cortul lor (50 de dolari), trebuie să achite factura electricităţii, să cumpere apă îmbuteliată (apa disponibilă în apropiere este atât de poluată, încât nu se poate bea), şi mâncarea necesară, şi atunci încă n-am menţionat costul îmbrăcămintelor sau al rechizitelor necesare pentru şcoala copiilor.

Sirienii care trăiesc de mai mulţi ani în taberele refugiaţilor şi-au epuizat în mare parte economiile aduse de acasă. Conform datelor centrului Norwegian Refugee Council, care lucrează în Valea Bekaa, fiecare refugiat sirian trebuie să cheltuiască în jur de 375 de dolari lunar, iar datoriile lor cresc pe zi ce trece: un refugiat are în medie o datorie de 850 de dolari.

La sfârşit de lună se întâmplă adesea că banii rămaşi îi ajung doar pentru pâine, dar Mahdi are o datorie de doar 11 dolari la aprozarul din apropiere. El spune că dacă s-ar găsi de lucru permanent, situaţia n-ar fi atât de dramatică. Dar există oferte puţine. Refugiaţii din Liban pot lucra doar în anumite domenii: agricultură, construcţie şi anumite servicii.

Şi deşi în vale se practică o agricultură bazată pe exploatarea forţei de muncă, asta înseamnă o preocupare sezonieră. Bărbaţii din tabără lucrează de obicei ca zilieri, ceea ce nu înseamnă o sursă economică stabilă şi de încredere: iarna de exemplu aproape că nu există nicio posibilitate de a lucra.


Capi de familii într-o tabără din Valea Bekaa. Râul din spatele lor este mult prea poluat pentru a fi băut. Foto: Zoltán Sipos


În impas

Cea mai mare problemă pentru Mahdi este însă faptul că copiii lui nu învaţă, deoarece nu pot fi înscrişi în şcolile libaneze, iar în cele înfiinţate de organizaţiile civile sunt ridiculizaţi, şi nivelul calitativ al învăţământului este mult prea redus. Fiul lui de 11 ani abia dacă reuşeşte să-şi scrie numele şi citeşte cu mare greutate, iar cel de 15 ani  nici nu mai merge la şcoală. Mahdi a renunţat la educaţia lui şi-l trimite la lucru.

Deşi n-au probleme cu libanezii de rând, Mahdi spune că refugiaţii au de furcă cu oficialităţile şi cu forţele armate. Familia a ajuns în impas: actele lor şi-au pierdut valabilitatea, dar nu le pot înnoi sau prelungi, însă fără acte siriene valabile nu pot avea nici permis legal de şedere în Liban. Oficialităţile organizează razii şi îi arestează pe cei fără acte în ordine.

Bărbatul se plânge şi de activitatea Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi: având o familie de 7 membri, li s-ar cuveni ajutorul de 27 de dolari lunar, pentru mâncare. Au beneficiat de acest ajutor timp de un an, dar ajutorul a fost sistat. Şi niciodată nu li s-a explicat de ce nu li se mai acordă. Organizaţia nu răspunde la numărul oficial de telefon. Mahdi ne-a îndemnat să apelăm şi noi numărul verde al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

„Distrug o generaţie întreagă. Avem parte de umilinţă, de atitudini inumane. Am fugit de frică şi de agresiuni, şi nici aici nu am găsit, decât frică şi agresiuni” – spune Mahdi.


Foto: ©EU/ECHO/PeterBiro

Din clasa mijlocie în cort

Pentru a înţelege pe deplin disperarea din tabără, trebuie să ştim că familiile pe care le-am întâlnit în tabăra de refugiaţi de lângă Bar Elias făceau parte din clasa mijlocie, trăind în condiţii bune în Siria: aveau afaceri, case, maşini, duceau o viaţă activă, bărbaţii îşi puteau întreţine familia fără probleme, se puteau simţi ca membri folositori şi apreciaţi ai societăţii.

Venind din această lume înseamnă o schimbare majoră pentru ei să trăiască acum într-un cort relativ scump, unde iarna e frig şi umezeală, vara e prea cald şi incomod, unde mişună şobolanii, iar pentru a-şi întreţine familia n-au altă opţiune decât muncă zilieră nesigură şi grea, luptând cu birocraţia, ştiind foarte bine că nici viitorul nu aduce nimic bun.

E rentabil să fii gazdă libaneză

După vizita de o oră şi jumătate în tabăra de refugiaţi discutând cu colegul jurnalist leton am ajuns la concluzia că există o singură persoană pentru care situaţia actuală trebuie să fie foarte îmbucurătoare: proprietarul terenului de vreo jumătate de hectar (care asigură locaţia pentru cei 80 de corturi, pentru 50 de dolari lunar pentru fiecare) încasează în jur de 4.000 de dolari pe lună, fără să asigure nimic altceva, doar terenul şi atât.

Ne adresăm membrilor organizaţiilor civile care ne însoţesc, că am vrea să vorbim cu acest proprietar, l-am întreba de exemplu de impozitul plătit după venitul asigurat de închirierea terenului, apoi, gândind cu voce tare, ne întrebăm dacă nu s-ar putea ca din acest impozit plătit de proprietarii acestor terenuri să se asigure servicii publice în tabere. Însoţitorii noştri însă râd de intenţia noastră, asigurându-ne că aceşti proprietari nu vor discuta cu noi, jurnaliştii, în veci.

---

Zoltán Sipos
este jurnalist al blogului Átlátszó Erdély, versiunea în limba maghiară a reportajului a apărut pe Atlatszo.hu. Traducerea: Mihály Ilona

Călătoria a fost organizată de European Civil Protection and Humanitarian Aid Operations, împreună cu European Journalism Centre. Revenim în curând cu partea a doua a reportajului.


                     x


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

12913 vizualizari

  • +32 (46 voturi)    
    "libanezii ne dau lecţie de calm, empatie şi prag" (Duminică, 23 aprilie 2017, 12:45)

    transalpinarum [utilizator]

    Hai sa fim seriosi, diferentzele culturale sunt cu totul altele! Ar fi o pierdere de vreme sa incep acum sa expun de ce e mai bine ca refugiatzii Sirieni sa merge in Liban decat in EU. Prolema care trebuie rezolvata este Siria, si nu cum sa importam toti refugiatzii in EU. Tot middle east are nevoie de reconstructie, de un plan marshall, de o viziune, dar a cui? Aceaste culturi importate in Europa nu vor aduce nici o integrare, mai nimic pozitiv in afara de calitatea umana, de la caz la caz. Dar viatza lor va fi intr-o contina segregare, pai nu vred ca se integreaza nici romanii intre spanioli, d-apai sirienii intre germani.
    • -2 (20 voturi)    
      Diferente culturale (Duminică, 23 aprilie 2017, 21:46)

      pro_bono [utilizator] i-a raspuns lui transalpinarum

      Pornesti de la premiza ca in Liban traiesc musulmani si deci refugiatii sunt mai apropiati cultural de acestia si se pot integra mai bine. Insa omiti unele detalii importante. Conform Wikipedia ( https://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_Lebanon#Religious_population_statistics ) se estimeaza ca aprox. 40% din populatie e formata din crestini.

      Apoi, din restul de 60% care sunt musulmani, aproape jumatate sunt siiti, in timp ce refugiatii sunt majoritar suniti. Or fi ei tot musulmani, insa intre aceste 2 confesiuni au existat si exista numeroase tensiuni si conflicte. Rezulta deci ca refugiatii sunt incompatibili, cel putin conform definitiei tale, cu aprox. 70% din populatia Libanului. Iata de ce nu prea sta in picioare ideea asta cu compatibilitatea culturala.

      Imi aduc aminte de un sondaj din Germania in care respondentii din zonele unde nu existau refugiati se temeau de acestia intr-o masura mai mare decat respondentii care traiau in zone unde erau refugiati. Cei care erau in contact cu ei ajungeau sa-i cunoasca direct si sa vada cum sunt in realitate, cei care nu aveau aceasta posibilitate isi creau o viziune in care se impleteau elemente reale cu multa fictiune, propaganda si exagerari.

      Cam asta e situatia si in aceste zile in Europa, au ajuns europenii sa-si faca mai multe griji decat cei care chiar au toate motivele din lume sa se ingrijoreze pentru situatia grea in care se afla. Libanul este intr-o situatie infinit mai grea decat orice alta tara europeana.

      Pe de alta parte exista aprox. 20 de milioane de musulmani in UE care pana acum n-au creat probleme, insa datorita recentelor atentate perceptia asupra lor incepe sa se schimbe. Exista o tendinta de a gandi in stereotipuri fata de musulmani, care merg de la cele mai extremiste idei, pana la concepte soft precum incompatibilitatea culturala.

      Acestea alimenteaza radicalismul politic si nu duc la solutionarea problemelor.
      • +3 (19 voturi)    
        efectele islamului in Germania... (Duminică, 23 aprilie 2017, 23:11)

        Irizat [anonim] i-a raspuns lui pro_bono

        ...sunt majore si anunta schimbari tectonice in societate: segregare, justitie paralela, Islamul mai presus de orice norme sociale inclusiv deasupra Constitutiei.
        Si este doar inceputul...

        Pt ca de-aia e islam - cuvantul profetului inainte de toate.

        Documenatarul e produs de ZDF, o televiziune de stanga din Germania (oricum de dreatta nu prea mai exista in afara de FoxNews in US).
        Deci ce se spune aici este cu mari menajamente fata de Islam, un adevar indulcit.
        https://www.youtube.com/watch?v=KVWAIKoatWM
        • +3 (9 voturi)    
          Diferente de viziune (Luni, 24 aprilie 2017, 14:14)

          pro_bono [utilizator] i-a raspuns lui Irizat

          Pai musulmani exista in Germania de zeci de ani si nu putini. Incet, incet incep sa se integreze. Multi provin din state fara o traditie democratica indelungata si va dura ceva timp pana sa fie pe deplin integrati, insa in cele din urma asta se va intampla. Cultura democratica solida a statelor unde ajung se va impune in final si aceste norme vor fi asimilate de noii veniti in ciuda conservatorismului lor. Asa s-a intamplat mereu de-a lungul istoriei.

          Teoria incompatibilitatii ireconciliabile intre culturi nu este noua si nu este validata de evenimentele istorice. Si despre cultura protestanta si cea ortodoxa s-a spus ca sunt incompatibile, si despre romi s-a spus ca nu se pot integra in societate sau despre populatia de culoare din SUA, mai ales ca aveau motive solide de conflict cultural cu majoritatea alba din cauza sclaviei.

          Aceste diferente sunt deseori exagerate si deseori exploatate de actori politici cu viziuni radicale. O asemenea viziune nu face decat sa adanceasca diferentele culturale si sa sporeasca sansele unui conflict, pe cand viziunea rationala asupra noilor veniti va duce la integrarea acestora in cele din urma.
    • -2 (8 voturi)    
      bine inteles (Luni, 24 aprilie 2017, 18:09)

      Motanul_incaltat [utilizator] i-a raspuns lui transalpinarum

      Ca mai mereu, ne explica cate un bon homme cum e cu empatia.
      Nu empatizeaza nimeni cu crestinii din Liban, care erau 70% in '50. Apoi s-au spart conductele cu refugiati palestinieni si sirieni.
      In cativa ani vor incepe sa-i curete pe crestini, la fel ca in Iraq si Siria.
      Noi cu empatia, ei cu curatenia.
  • +18 (52 voturi)    
    ce propaganda (Duminică, 23 aprilie 2017, 12:45)

    xanti [utilizator]

    Mai lasati-o moale cu propaganda pro islam.
  • +31 (51 voturi)    
    Democratia si Propaganda (Duminică, 23 aprilie 2017, 13:32)

    Razvan_M [utilizator]

    Ceea ce face hotnews aici este propaganda.

    Democratia inseamna sa informezi corect populatia despre numarul de emigranti musulmani ce vrei sa-i aduci in Europa, sa spui de ce si sa faci referendum pe tema asta.

    Tara care ne este prezentata ca exemplu de succes este o tara unde se petrec relativ des atentate cu bomba si in care diverse organizatii musulmane teroriste isi fac de cap. http://www.cfr.org/lebanon/terrorism-havens-lebanon/p9516

    Ce nu ni se spune aici, de asemenea, este ca ne-Musulmanii sunt persecutati in mai toate tarile musulmane si sunt obligati sa respecte legile Islamice, sub amenintarea unor pedepse dure. Pentru milioane sau zeci de milioane de crestini ce traiesc in tari musulmane in situatii in care viata le este in pericol zilnic nu exista niciun refugiu.

    Mi se pare dezgustatoare aceste articole ce sustin punctul de vedere al elitelor vestice pro-globalizare, fara a prezenta si alte puncte de vedere - sau a le prezenta ca fiind "extremism", "rasism", "xenofobie", "islamofobie". Sunt curios daca hotnews este constient ca nicaieri in tarile musulmane nu exista termenul de crestinofobie.

    Daca toata presa prezinta Islamul ca pe ceva fara pata si musulmanii ca pe niste victime, atunci Musulmanii normali, moderati, sunt pusi in situatia ingrata de a nu putea sa participe la reformare. Pentru ca nu au niciun aliat printre imbecilii din Vest. Cine vorbeste in numele ne-musulmanilor persecutati sau in numele musulmanilor care vor reformare?

    PS. intr-o tara musulmana, un asemenea stil de a face presa ar duce la persecutarea jurnalistilor. Dar in democratia asta pe care toti o criticati si subminati si pe care o vreti modificata dupa model musulman sunteti liberi sa scrieti mizerii d-astea.
  • +18 (30 voturi)    
    xxxx (Duminică, 23 aprilie 2017, 14:46)

    XXXXL [anonim]

    te pui cu proprietaru' arab...????
  • +22 (40 voturi)    
    Extrem de interesant (Duminică, 23 aprilie 2017, 15:00)

    A.Corneliu [utilizator]

    Nu se opun acestor refugiati pentru ca sunt arabi ca si ei.
  • +39 (53 voturi)    
    Într-adevăr un exemplu cutremurător (Duminică, 23 aprilie 2017, 15:39)

    Amerlocu [utilizator]

    Până prin 1970 Libanul era o societate mutliconfesională prosperă și pașnică. Cea mai avansată și civilizată țară din Orientul Mijlociu. Comunitățile creștină și cea musulmană erau echilibrate numeric iar în politica țării exista un algoritm de împărțirea a funcțiilor importante în stat între cele două comunități. Beirutul era Parisul orientului, centrul tursitic și de afaceri al zonei.

    În toamna lui 1970 arabii palestienieni refugiați în Iordania în urma războaielor din Israel și arabi s-au răsculat împotriva regelui Hussein încercând să preia controlul țării. Hussein a supraviețuit cu mari dificultăți apelând in extremis la ajutorul dușmanului de moarte (Israel) spre a-i învinge și alunga pe arabii palestinieni răsculați. Aceștia în frunte cu Yasser Arafat s-au refugiat în Liban (ce i-a acceptat din motive umanitare), după ce Siria a refuzat să-i primească, asigurându-le doar un coridor de trecere spre Liban.

    Ajunși aici arabii palestinieni, în mare majoritate musulmani, au dat peste cap echilibrulul confesional al țării. Au început jafurile, violurile și atacurile violente la adresa creștinilor (nu sună cunoscut?!) în mod tradițional cei mai educați și propseri dintre libanezi. În 1975 a izbucnit un război civil în toată regula. În 1990 la sfârșitul lui țara era complet distrusă, standardul de viață prăbușit la sub 40% din cel din 1975 și peste 1 milion de libanezi, în mare majoritate creștini o părăsiseră refugiindu-se în Europa și America unde s-au integrat perfect.

    Odată cu războiul civil din Siria și valurile de refugiați sirieni în marea lor majoritate musulmani creștinii libanezi au pierdut ultimele resturi ale puterii, pe care le obținuseră la armistițiul din 1990. Țara s-a scufundat cu totul în întuneric și sărăcie. Nimeni nu protestează împotriva ultimului val de migranți musulmani pentru că el asigură puterea totală a musulmanilor din țară. S-au așternut liniștea și întunericul veșnice. E într-adevăr o lecție pentru Europa
    • +1 (5 voturi)    
      Simplifici (Luni, 24 aprilie 2017, 18:36)

      pro_bono [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

      Razboiul civil din Liban a fost mai complex decat il prezinti tu.

      The Karantina massacre took place early in the Lebanese Civil War on January 18, 1976. Karantina was overrun by militias of the right-wing and mostly Christian Lebanese Front, resulting in the deaths of approximately 1,500 people, mostly Muslims. https://en.wikipedia.org/wiki/Karantina_massacre


      Ca raspuns musulmanii au comis si ei un masacru:

      The Damour massacre took place on January 20, 1976. Damour, a Maronite town on the main highway south of Beirut, was attacked by Palestine Liberation Organisation units. Part of its population died in battle or in the massacre that followed, and the remainder were forced to flee. https://en.wikipedia.org/wiki/Damour_massacre


      Alte masacre comise de militiile crestine:

      The Lebanese right-wing militias had laid siege to the refugee camp for 3 months. When the camp fell, the Palestinian deaths numbered in the thousands. https://en.wikipedia.org/wiki/Siege_of_Tel_al-Zaatar

      From approximately 18:00 on 16 September to 08:00 on 18 September 1982, a widespread massacre was carried out by the militia virtually under the eyes of their Israeli allies. https://en.wikipedia.org/wiki/Sabra_and_Shatila_massacre


      Masacre intre crestini:

      The Safra massacre, or the Day of the Long Knives, occurred in the coastal town of Safra on 7 July 1980, during the Lebanese civil war. https://en.wikipedia.org/wiki/Safra_massacre

      The Ehden massacre took place on 13 June 1978, part of the 1975–1990 Lebanese Civil War. It was an inter-Christian attack that occurred between the Maronite clans. https://en.wikipedia.org/wiki/Ehden_massacre

      Masacre intre musulmani:

      The War of the Camps was a subconflict within the 1984–1990 phase of the Lebanese Civil War, in which the Palestinian refugee camps in Beirut were besieged by the Shi'ite Amal militia. https://en.wikipedia.org/wiki/War_of_the_Camps
  • +25 (37 voturi)    
    ... (Duminică, 23 aprilie 2017, 15:54)

    cartograful [utilizator]

    Pai in primul rand presiunea mediatica si sociala impotriva refugiatilor este mult mai mica in LIban deoarece sunt culturi compatibile. Poate stiti sau nu dar in Romania s-au refugiat sute de ucraineni in urma conflictului care tine de doi ani, in general barbati care n-au avut chef sa mearga pe front + familiile lor. In afara de vreo doua reportaje la TV, nu zice nimeni nimic. De ce? Pentru ca dpdv cultural sunt practic identici cu maramuresenii, botosanenii si sucevenii printre care s-au amestecat. Si atunci s-au "blenduit" foarte usor si fara incidente. Cam la fel ca si jumatatea de milion de moldoveni care au luat cetatenie romana. Dintre care cel putin cateva sute de mii s-au stabilit fizic in Ro, n-au luat cetatenia doar pt viza UE.
    In schimb civilizatiile vestica (laica, individualista, feminista) si cea din Orientul Mijlociu (religioasa cu accente fundamentaliste, tribala, misogina) au valori virulent opuse. E ca si cum ai pune in scurt bornele + cu - la o baterie de camion si apoi, cu un zambet tamp, te-ai mira ca ai ramas fara sprancene si ai repeta ca in idiot "da' uite ca vecinu' a legat + cu + si n-a patit nimic, iata ca se poate ".
  • +12 (30 voturi)    
    Europa vs. Asia (1) (Duminică, 23 aprilie 2017, 16:05)

    XtrO [utilizator]

    Domnule Zoltan Sipos, e foarte frumos ceea ce scrieti, plin de emotie si compasiune. In esenta, aveti dreptate: oamenii, ca fapturi rationale, trebuie sa fie conectati, unii care pot, la nevoile celor in suferinta. Insa omiteti, cu sau fara voia dumneavoastra, un aspect cel putin la fel de important: capabilitatea insertíei/absorbtiei unei populatii in randurile alteia, cand elementele esentiale care sa duca la asta, precum cultura sociala, geografica, istorica, economica, religioasa sunt insolubile, una fata de cealalta. Considerati ca asimiliarea unei populatii masiv majoritar musulmane, cu reguli sociale si cutume culturale absolut distincte, de catre tari europene precum Franta, Belgia, Suedia, Germania, Romania, de ce nu, e acelasi lucru cu asimilarea acestei populatii de catre o tara cu aceleasi radacini culturale amintite mai sus, precum Libanul? Intrebarea care se pune e: de ce tari bogate, cu un potential urias, precum Emiratele Arabe Unite, Quatar si alte tari asemenea, nu isi ajuta fratii? De ce trebuie ca oameni ingroziti de traumele razboaielor fratricide isi cauta refugiu si alinare intr-o Europa straina si rece, cand ar fi mult mai simplu sa si-l gaseasca in randul confratilor lor?
  • +27 (43 voturi)    
    Europa vs. Asia (2) (Duminică, 23 aprilie 2017, 16:08)

    XtrO [utilizator]

    Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea: "Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină. Astea nu sunt poveşti! I-aţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separat. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci? Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi Colombey - Două Biserici, ci Colombey - Două Moschei!". (http://www.certitudinea.ro/de-la-lume-adunate/view/charles-de-gaulle-atentie-la-musulmani-ei-nu-sunt-ca-noi)
  • +25 (37 voturi)    
    Refugiati Liban (Duminică, 23 aprilie 2017, 17:02)

    SirTorry [utilizator]

    Totusi niciun refugiat sirian in bogata Arabie Saudita sau in prosperul Qatar sau in splendidele Emirate Unite . Oare de ce ?
    • +6 (16 voturi)    
      poate ne spune autorul reportajului (Duminică, 23 aprilie 2017, 19:32)

      MarianPConstantin [utilizator] i-a raspuns lui SirTorry

      poate ne spune autorul reportajului
    • +1 (13 voturi)    
      SImplu (Luni, 24 aprilie 2017, 1:29)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui SirTorry

      A explicat-o rânjind ceva șeic din ăsta din emirate prin 2015. Zicea că prețurile de la ei nu-s pentru milogii ăia și că bogăția din jur doar le-ar face inimă rea.
    • +3 (5 voturi)    
      Au primit si ei refugiati (Luni, 24 aprilie 2017, 14:50)

      pro_bono [utilizator] i-a raspuns lui SirTorry

      "Saudi foreign ministry officials claim that the nation has received nearly 2.5 million Syrians since 2011. However, the BBC reports that Saudi Arabia has let in 500,000 Syrian refugees since 2011, while Arab News reported that Saudi Arabia was already home to 500,000 Syrians. Saudi Arabia claims to have granted 100,000 Syrians residency. An official from Saudi Arabia's Ministry of Foreign Affairs stated that Saudi Arabia "made it a point not to deal with them as 'refugees'.

      The Huffington Post has claimed that outlets in the US have exploited a technicality used by the UN to count Syrian refugees, and that it is more plausible that 500,000 Syrian refugees are currently in Saudi Arabia." https://en.wikipedia.org/wiki/Syrians_in_Saudi_Arabia

      “Qatar’s contribution to the Syrian crisis alone totals over $1.6bn. This is in addition to the billions of dollars of humanitarian aid we have provided to the people of Gaza, Yemen, Iraq, Libya, Nepal...

      “The immigration challenges in Qatar are unique. Foreign workers here already outnumber Qataris by about six to one, and a massive influx of refugees would overwhelm our native population. Despite this, we have, in fact, eased visa restrictions for Syrian nationals arriving in Qatar.”

      “There are currently almost 54,000 Syrians living in Qatar, 47,000 with full residency permits and another 7,000 on renewable visitor visas as they do not work. And as noted, approximately 25,000 of these Syrians have arrived during the past four years of the Syrian conflict”. http://www.newstatesman.com/world/middle-east/2015/09/exclusive-interview-qatari-foreign-minister-syria-and-refugee-crisis

      Since the Syrian crisis began in 2011, the UAE has extended residency permits to more than 100,000 Syrian nationals to enter the country. The total number of Syrian nationals living in the UAE is now more than 242,000. http://www.uae-embassy.org/syrian-refugee-crisis-%E2%80%93-uae-contribution
  • +21 (37 voturi)    
    Mdah, crestinii din Liban su fost pusi la respect (Duminică, 23 aprilie 2017, 17:36)

    Wanheda [utilizator]

    Alungati, violati, batuti, talhariti....e liniste. Nu uitati ca pt arabi suntem CAINI, numai buni de exterminat....asta e si visul lor jihadist, sa extermine si sa insclavageasca paganii. Ati vazut clipul ala in care femeia aia musulmanca explica cum femeile albe trebuie violate de barbatii arabi ca sa fie date drept exemplu??? Asta spune tot despre mentalitatea astora.
    • -4 (8 voturi)    
      adevaruri care nu sunt politically correct (Luni, 24 aprilie 2017, 14:10)

      Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Wanheda

      https://www.jihadwatch.org/2016/01/female-al-azhar-prof-allah-allows-muslims-to-rape-non-muslim-women
      • +2 (10 voturi)    
        Minciunile nu sunt niciodata politiclly corect (Luni, 24 aprilie 2017, 16:22)

        pro_bono [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

        A cita din Jihadwatch cu privire la Islam si musulmani e ca si cum ai cita din revista Romania Mare cu privire la maghiari sau a cita din Romanaia Tv sau Antena 3 cu privire la Justitie. Si ei de mandresc ca "spun lucrurilor pe nume" si ca lupta impotriva presei mainstream plina de "gradati" care musamalizeaza adevarul. Aceleasi tactici de victimizare si de ascundere a adevaratelor intentii prin invocarea luptei impotriva "politicii corecte".


        "Jihad Watch has been criticized for its portrayal of Islam as a totalitarian political doctrine, and as such has been accused of Islamophobia.
        It has been repeatedly criticised by numerous academics who believe that it promotes an Islamophobic worldview and conspiracy theories.

        Guardian writer Brian Whitaker described Jihad Watch as a "notoriously Islamophobic website", while other critics such as Dinesh D'Souza, Karen Armstrong, and Cathy Young, pointed to what they see as "deliberate mischaracterizations" of Islam and Muslims by Spencer as inherently violent and therefore prone to terrorism.

        Benazir Bhutto, the late Pakistani Prime Minister, in her book Reconciliation: Islam, Democracy, and the West, wrote that Spencer uses Jihad Watch to spread misinformation and hatred of Islam. She added that he presents a skewed, one-sided, and inflammatory story that only helps to sow the seed of civilizational conflict.

        Robert Spencer has been described by some civil rights organizations including the Southern Poverty Law Center and Anti-Defamation League as a “hate group leader.” https://en.wikipedia.org/wiki/Jihad_Watch
  • -9 (17 voturi)    
    Vietile refugiatilor sunt niste vieti distruse. (Duminică, 23 aprilie 2017, 19:23)

    __alex__ [utilizator]

    SUA a distrus Orientul Mijlociu prima data cu Irak-ul, apoi a exportat dezastrul in Siria si se pregatesc sa "exporte" democratie si in Iran.
    Cati refugiati a preluat SUA, autorul de-facto al exodului?
    Presa este responsabila prin servilism si minciuna la imaginea distorsionata a ceea ce se intampla in Siria.

    Ascultati ce spun expertii ONU despre Siria in conferinta de presa, dar presa prezinta exact pe dos. https://www.youtube.com/watch?v=c8JppJyVxYU


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri