Criza refugiatilor Membrii UE reuniti luni la Bruxelles nu au ajuns la un acord unanim cu privire la distribuirea a 120.000 de refugiati/ Germania, Austria, Polonia si Slovacia restabilesc controalele la granite

de Red. Stiri     HotNews.ro
Luni, 14 septembrie 2015, 10:44 Actualitate | Internaţional

Criza refugiatilor
Foto: Agerpres/EPA
La Bruxelles are loc luni reuniunea extraordinara a Consiliului JAI, dedicat dezbaterii pachetului de masuri propus de Comisia Europeana in cazul crizei refugiatilor, in special  cotele de refugiati - obligatorii sau voluntare - ce ar urma sa revina fiecarei tari UE. La limita saturarii, Germania a reintrodus in urma cu o zi controalele la granita, suspendand libera circulatie in spatiul european. Controalele temporare de la frontiera germana ar putea fi mentinute cel putin cateva saptamani. Tot luni a fost redeschisa circulatia trenurilor intre Austria si Germania, cu exceptia celor spre Munchen. 

Fluxul migrationist continua sa creeze drame la portile continentului: 34 de oameni, dintre care 4 bebelusi si 11 copii, au murit inecati duminica in Mediterana, dupa ce ambarcatiunea in care se aflau a naufragiat in largul insulei grecesti Farmakonis, la 15 km de coasta Turciei.

"Germania introduce provizoriu controale la granita, in special la cea cu Austria", punct privilegiat de trecere pentru refugiati, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere.

Desfasurarea LIVE TEXT a evenimentelor de luni:

23:45 Membrii UE reuniti luni la Bruxelles nu  au ajuns la un acord unanim cu privire la distribuirea a 120.000 de refugiati pentru a face fata crizei migratiei, a anuntat ministrul de Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn.

22.55 Aproximativ 1.000 de refugiati au intrat luni in Germania, venind din Austria, in pofida deciziei surpriza a Berlinului de a reintroduce controalele la frontiera - AFP

22:30 Ministrii de interne ai tarilor UE s-ar fi pronuntat pentru respingerea "cotelor obligatorii de migranti", dar cer mai multa "flexibilitate". Doar ministrul de interne german a cerut reguli clare de impartire a celor 160 de mii de refugiati.

22:00  Consiliul JAI dezbate un proiect care prevede masuri dure contra imigrantilor clandestini - surse/ Migrantii ilegali vor fi deportati imediat (The Guardian)

"Centre de primire ar urma sa fie construite in Grecia si Italia, unde imigrantii extracomunitari vor fi identificati, inregistrati si amprentati. Solicitarile de azil vor fi procesate imediat, iar cei respinsi vor fi deportati spre tari sigure din afara Uniunii Europene prin care au trecut", potrivit proiectului de acord discutat la Consiliul JAI.

21.10 Ungaria introduce de marti masuri mai dure in domeniul imigratiei

20.40
Ungaria si-a inchis spatiul aerian pe o fasie de 20 de kilometri de-a lungul frontierei cu Serbia, pana la o inaltime de 1.350 de metri, a anuntat Autoritatea Nationala de Transport, citata de Reuters.

Potrivit autoritatii citate, masura este menita sa asigure politiei, armatei si serviciilor de ambulanta folosirea in siguranta a spatiului aerian, pentru a-si indeplini sarcinile legate de gestionarea crizei migrantilor, si nu afecteaza zborurile internationale de pasageri programate.

20.10
Cancelarul austriac Werner Faymann va gazdui vineri la Viena o reuniune a liderilor social-democrati europeni pentru a dezbate criza migrantilor.

Pe langa Faymann, la reuniune urmeaza sa participe vicecancelarul german Sigmar Gabriel, premierii francez, Manuel Valls, si suedez, Stefan Löfven, precum si presedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

19:25
Slovenia este pregatita sa primeasca "mai multe mii" de migranti in cazul in care fluxul de refugiati se va orienta spre aceasta tara dupa inchiderea granitei sarbo-ungare, a anuntat un purtator de cuvant al ministerului de Interne.

"In caz de sosire brusca a unui numar mare de refugiati, Slovenia ar putea oferi adapost pentru mai multe mii de migranti. Capacitatile noastre de primire cresc zi de zi", potrivit sursei citate.

19:13 Consiliul JAI a ajuns la un acord privind un mecanism "temporar si exceptional" de relocare a 40.000 de migranti din statele de granita Italia si Grecia in alte state membre. Mecanismul se va aplica pentru persoanele care au ajuns in cele doua tari din 15 august 2015 pana in 16 septembrie 2017, potrivit unui comunicat al Consiliului JAI

In document nu se pomeneste nimic despre cotele obligatorii pentru state.

In acelasi timp, se vor crea tabere de primire in Italia si Grecia. 

Statele care participa la acest mecanism vor primi 6.000 de euro pentru fiecare persoana relocata.


19.00 Ambuteiaje de zeci de kilometri pe autostrazile din Austria, dupa ce Germania a introdus controalele la frontiera din cauza afluxului de migranti - AFP

18:17
Politia ungara a inchis luni dupa-amiaza principalul punct de trecere de la granita sarbo-ungara, potrivit AFP.

Circa 15 politisti in uniforme albastre s-au asezat de-a latul caii ferata peste care treceau in fiecare zi mii de migranti care doreau sa ajunga in vestul Europei, impiedicand trecerea acestora.

17:38 Reintroducerea controalelor la granite de catre mai multe state europene a starnit temeri legate de viitorul zonei de libera circulatie dar a creat si un nou cuvant, dupa Grexit si Brexit: Schexit, scrie The Guardian.

17.24 Echipaje de interventie rapida ale Frontex (Agentia pentru managementul cooperarii operationale la frontierele externe ale UE) vor fi desfasurate la granitele externe "sensibile", potrivit unui proiect de concluzii ale reuniunii ministrilor de interne din UE - DPA, Agerpres

17.16 Belgia va lua "cu siguranta in considerare" inchiderea temporara a frontierelor pentru refugiati, a declarat secretarul de stat pentru azil si migratie, Theo Francken, in contextul in care Germania a anuntat reintroducerea controalelor la frontiera cu Austria - Xinhua, Agerpres

16:15 Traian Basescu avertizeaza ca, dupa inchiderea granitelor de catre o serie de state europene, presiunea pe frontierele Romaniei "va creste enorm".

"Acum, cind liderii europeni se trezesc din euforia populismului si unii dupa altii anunta inchiderea frontierelor, Romania trebuie sa inteleaga ca presiunea pe frontierele sale va creste enorm. Acesta va fi testul major al capacitatii noastre de a fi buni europeni.

Guvernul trebuie sa consolideze imediat protejarea propriilor frontiere. Romania nu are nevoie sa-si trimita armata la granite. Ar fi un semn de slabiciune si noi nu suntem neputinciosi", a scris Traian Basescu, pe contul lui de Facebook.

16.13 Politia olandeza va desfasura controale aleatorii la granita ca raspuns la cresterea numarului de solicitanti de azil in UE, scrie agentia ANP, citata de Reuters.

15:53 Parcul Maximilien din Bruxelles este plin de corturi ale refugiatilor



15.25 Papa Francisc a avertizat asupra riscului ca militanti sa se strecoare in Europa sub acoperirea valului masiv de refugiati ce fug de razboiul din Siria



15.00 Politia va inaspri controalele in toata Ungaria incepand de luni pana pe 30 septembrie. Astfel politistii pot legitima si perchezitiona corporal persoanele si verifica masinile, se arata intr-un comunicat de presa al politiei, care sustine ca masura este pentru mentinerea ordinii publice si prevenirea infractiunilor.

14.11 Premierul ungar Viktor Orban a redirectionat aproape 900 de politisti la granita cu Serbia pentru a ajuta la rezolvarea numarului record de refugiati si migranti ce incearca sa intre in UE.

14:05 Autoritatile ungare, care au incercat multa vreme sa blocheze tranzitul migrantilor prin tara lor, ii transporta acum direct pe acestia de la granita sarba la cea austriaca, afirma Inatul comisariat pentru refugiati, citat de AFP.

"Trenuri duc migrantii din gara Roszke direct la granita austriaca", a declarat Erno Simon, purtator de cuvant al Comisariatului in Ungaria.

13.35 Premierul polonez Ewa Kopacz spune ca a discutat cu Jean-Claude Junker si ca Polonia nu va accepta cote automate de migranti, ci solicita controale mai puternice la frontierele externe ale UE. 

13.30 Austria, Polonia si Slovacia vor restabili controlul la granite

12.03 Vice-cancelarul austriac a anuntat ca 2.200 de militari vor fi trimisi la granita pentru a ajuta la introducerea controalelor mai stricte

12.03 Vice-cancelarul austriac a anuntat ca armata va fi trimisa la granita pentru a ajuta la introducerea controalelor mai stricte de la frontiera - Reuters

11:45 Uniunea Europeana a decis sa recurga la forta militara impotriva traficantilor de migranti in cadrul operatiunii navale EU Navfor Med in Marea Mediterana, au anuntat surse europene, citate de AFP.

Aceasta masura, care autorizeaza navele de razboi europene sa controleze ambarcatiunile suspectate de transport al migrantilor si sa efectueze arestari.

11:40 Franta si Germania vor fi "extrem de presante" luni, la Bruxelles, pentru crearea de centre de control la granitele Uniunii Europene, pentru ca "Europa sa-si poata impune granitele", a declarat presedintele francez, Francois Hollande, citat de AFP.

"Vom face in asa fel incat chiar de azi sa avem concluzii prin care Europa sa-si poata impune granitele", a spus el, cu cateva ore inainte de inceperea reuniunii ministrilor europeni de Interne.

"Concret, aceasta inseamna centre de inregistrare in Grecia, in Italia, in Ungaria, pentru a evita ce se intampla azi", a subliniat el.

11.38 Autostrada ce leaga Austria de Ungaria a fost redeschisa, a anuntat operatorul rutier austriac

11:25 Un numar record de 5.809 migranti au intrat in Ungaria duminica, a anuntat luni politia, cu o zi inainte de data de 15 septembrie, incepand cu care Budapesta vrea sa inchida ermetic frontiera cu Serbia.

11.17 Premierul britanic David Cameron a ajuns luni in Beirut pentru a vizita refugiatii ce au fugit de razboiul din Siria, ce a provocat venirea a peste un milion de persoane in Liban.

11.00 Zeid Ra'ad al-Hussein, inaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut incetarea detentiei si 'relelor tratamente' aplicate solicitantilor de azil, in special in cazul copiilor.

10.51 Autostrada ce leaga Austria de Ungaria a fost inchisa pe ambele sensuri, a anuntat Asfinag, operatorul rutier austriac - Reuters 

------------

In cursul serii de duminica, sute de politisti (1.200 potrivit cotidianului Bild Zeitung) au inceput sa fie amplasati de-a lungul granitei. Acestia controlau sistematic masinile si trecatorii.

Vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, a acuzat luni "lipsa de actiune a Europei" care a impins Germania la "limitele capacitatilor" de primire a refugiatilor.

La reuniunea extraordinara a Consiliului JAI vor participa pe langa ministrii de Interne din tarile Uniunii Europene si reprezentanti ai agentiilor europene si ale Natiunilor Unite - Frontex, Biroul de Ajutor European pentru Azil, Europol, Inaltul Comisariat pentru Refugiati al ONU si Organizatia Internationala pentru Migratie.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, anunta, duminica, intr-o postare pe contul sau de Twiter, ca a vorbit cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, despre criza refugiatilor.

Surse apropiate Palatului Cotroceni au precizat pentru EurActiv.ro ca pozitia Romaniei nu s-a schimbat in niciun fel si ca tara noastra opteaza in continuare pentru cote voluntare, respingand cotele obligatorii de refugiati.

Vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, participa si el la reuniunea extraordinara a Consiliului Justitie si Afaceri Interne.

"Conform mandatului incredintat de presedintele Romaniei si primul-ministru, vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea va sustine in fata ministrilor de Interne europeni si a reprezentantilor Comisiei Europene pozitia consolidata a Romaniei de a participa la mecanismul de relocare, prin preluarea unui numar de 1.705 solicitanti de azil din Italia si Grecia, precum si a inca 80 de persoane din afara Uniunii Europene, si de respingere a cotelor obligatorii impuse statelor membre de catre Comisia Europeana", a informat Ministerul Afacerilor Interne, intr-un comunicat de presa.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
25921 vizualizari
  • +24 (32 voturi)    
    Remember 1968 ! (Luni, 14 septembrie 2015, 10:57)

    NicolaeA [utilizator]

    1968:
    Toate cursele aeriene civile Moscova-Varsovia, Berlin-Varsovia, Sofia-Berlin, etc., etc., aveau "ceata" pe aeroporturile de destinatie si cereau autorizatie de aterizare la Praga ! Au capatat autorizatie ! In 30 de minute aeroportul Praga era ocupat de trupele Tratatului de la Varsovia; apoi au inceput sa soseasca avioane militare cu tehnica grea Cehoslovacia a fost ocupata !
    2015:
    Acum, sute de mii de tineri musulmani patrund pe teritoriul NATO, fara nici un control ! Arme cred ca vor procura; mai departe Dumnezeu cu noi !
    Nu cred ca la o insurectie musulmana in Paris, armata franceza va face ceea ce au facut nemtii la Varsovia ! Se vor preda musulmanilor !
    • -11 (31 voturi)    
      Aduti aminte 2003 - 2004 in Iraq (Luni, 14 septembrie 2015, 12:24)

      kax [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeA

      Aduti aminte zeci de mii de case distruse in Falluja (oras similar Timisoarei), sute de mii de oameni dizlocati de fortele britanice si americane.

      Zeci de mii de oameni nevinovati omorati la modul nediscriminatoriu de bombele si fortele armate NATO.

      Aduti aminte nenorocirea pe care America si aliatii europeni au facut-o in Iraq, prin creerea fundamentului pentru aparitia statului Isalmic de care fug acesti bieti nevinovati.
      • +17 (23 voturi)    
        Da, si care-i legatura ?! (Luni, 14 septembrie 2015, 13:00)

        NicolaeA [utilizator] i-a raspuns lui kax

        Au voie, trebuie lasati sa ne atace ?
        • -12 (20 voturi)    
          Europa sa isi asume raspunderea (Luni, 14 septembrie 2015, 14:04)

          kax [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeA

          Europenii sa isi asume raspunderea si sa indrepte cat mai poate greselile pe care le-a facut in orient. Furturile si crimele comise de europeni in orient in ultimii zeci de ani, au contribuit si la acest val de refugiati.
          Nu inteleg ce vrei sa zici cu "Au voie, trebuie lasati sa ne atace ?"
          • +17 (21 voturi)    
            NU europenii, (Luni, 14 septembrie 2015, 14:35)

            Nu europenii [anonim] i-a raspuns lui kax

            NU europenii, ci Germania si Merkel sa isi asume raspunderea pentru ei! Cine zbiera in urma cu 3 sapt ca Germania e gata sa primeasca 800.000 PE AN ???? Acuma sa-i primesca, ca noi nu avem nici o vina ca ea e o dementa care a distrus ideea de Uniune Europeana
            • -11 (13 voturi)    
              Ba europenii! (Luni, 14 septembrie 2015, 16:03)

              Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui Nu europenii

              Draga Nu Europenii, Angela Merkel vorbea de 800.000 de refugiati. Punct. Nu era vorba de 800.000 de refugiati pe an, ci de faptul ca Germania poate primi 800.000 de refugiati in total, poate asimila nu mai mult de 800.000 de refugiati. S-a sucit pentru ca este politician si ca orice politician este si putin curva: pierde in sondaje datorita acestei probleme. Raspunderea este, totusi, colectiva in ceeace priveste Uniunea Europeana: se va decide prin votul si consensul tuturor statelor membre. Daca Germania vrea sa primeasca 800.000 de refugiati este o problema interna a acestei tari: de ce trebuie sa raspunda pentru faptul ca Romania nu poate asimila 6500 refugiati ci numai 1500? De ce este Angela Merkel de vina ca Siria isi goneste cetatenii? De ce este dementa: pentru ca vrea sa ajute refugiatii? Cei care nu vor sa-i ajute sunt intregi la minte?
          • +5 (7 voturi)    
            Fii concret ! (Luni, 14 septembrie 2015, 18:04)

            adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui kax

            Ce ar trebui sa faca europenii ca sa indrepte
            " greselile " pe care le-au facut in Orient?
            P.S. Cand spui Orient, intelegi intreg orientul ? Si China si Indonezia? Sau vrei sa spui
            Orientul Mijlociu ?
            P.S. 2. Kax vine de la Vax ?
        • -7 (13 voturi)    
          eh (Luni, 14 septembrie 2015, 14:22)

          Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeA

          Asta-i ca în filmele western, unde bieții cowboys erau atacați de indienii cei sălbatici și trebuiau să se apere cu puști și pistoale.

          Hai să lămurim mai întăi: cine pe cine atacă?
          • 0 (6 voturi)    
            Simplu (Luni, 14 septembrie 2015, 15:32)

            Qu [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

            Americanii pe UE. Pentru ca nu au vrut sa se bage la inaintare cu rusii.
          • 0 (0 voturi)    
            ce se (Marţi, 15 septembrie 2015, 12:18)

            nahir [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

            intampla de puneti intrebari atat de simple?
            evident putin si cu barac ataca uniunea europeana. :))
        • -1 (3 voturi)    
          Da (Luni, 14 septembrie 2015, 15:31)

          Qu [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeA

          Asa e ordinul.
      • +12 (24 voturi)    
        Mister (Luni, 14 septembrie 2015, 13:01)

        Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui kax

        Inteleg ca nu vrei ca Occidentul sa se implice in rezolvarea conflictelor din zona. Cine ar trebui sa se implice in opinia ta? Iran? Arabia Saudita? China? Rusia? Darth Vader? Nimeni?
        Daca Occidentul se baga, sarim cu atentate pe el, ca de ce se baga. Daca nu se baga, de ce nu se baga, ca ia uite citi oameni mor si vine ISIS-ul si ne scurteaza de cap.
        Zici ca NATO si americanii au omorit zeci de mii de oameni nevinovati, dar cum naiba se face ca sute de mii, si chiar milioane, se arunca fix in bratele criminalilor? Mister de nepatruns.
        • -7 (15 voturi)    
          Criminalii nu dau cu bombe la ei acasa (Luni, 14 septembrie 2015, 13:46)

          kax [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

          La ei acasa au grija sa fie pace si liniste.
          • -2 (6 voturi)    
            DA (Luni, 14 septembrie 2015, 15:33)

            Qu [utilizator] i-a raspuns lui kax

            Daca vorbesti de SUA, foarte corect. Momentan.
        • -4 (18 voturi)    
          Calul Troian (Luni, 14 septembrie 2015, 14:16)

          kax [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

          In primul rand occidentul a comis crime si atrocitati de nedescris in Iraq, Afganistan, Indonezia, Palestina....
          Occientul se baga, fura si omoara in tarile din orient, in primul rand.
          Nu Iraqul a invadat Germania, nu avioane iraqiene au bombardat Birminghamul, Munchenul, San Francisco...nu soldati iraqieni au ucis nediscriminatoriu in copii, batrani, femei cu sutele de mii in Paris, Berlin, Londra....

          Bombele si gloantele occidentale au facut posibil iadul care s-a nascut in zona orientului.
          Aceste bombe au nascut acesti bieti refugiati.
          • +7 (11 voturi)    
            Nu, nu bombardeaza cu avioanele (Luni, 14 septembrie 2015, 14:47)

            AdiSto [utilizator] i-a raspuns lui kax

            Se arunca in aer cu rucsacul plin. Prin Londra, Atocha si alte locuri.
            • -9 (13 voturi)    
              ...cu rucsacul plin, ceeace este foarte adevarat. (Luni, 14 septembrie 2015, 15:52)

              Gabi Sorocianu [anonim] i-a raspuns lui AdiSto

              Si regretabil. Nu poti, totusi, sa presupui ca toate aceste sute de mii de refugiati se vor arunca in aer "cu rucsacul plin". Dac-ar fi asa, atunci s-ar fi aruncat demult la ei acasa: e mai ieftin decat miile de euro pe care le dau celor care-i indruma spre Occident. Mai mult decat atat, acesti oameni fug si din calea bigotismului religios al ISIS in caz ca a scapat acest mic amanunt nesemnificativ. Fug din calea socialismului biruitor al lui Bashar Assad, cat si din calea extremismului islamic al ISIS. Oameni mai nenorociti decat refugiatii nu exista pe fata pamantului. Daca putem sa-i ajutam, foarte bine, daca nu putem, n-are rost sa le inventam pacate si sa le punem cate o grenada in jurul gatului numai pentru a ne justifica neputinta si de ce nu?, frica. Putem foarte bine sa spunem ca la saracia noastra numai de saracia altora nu aveam nevoie, dar nu are rost sa jignim acesti oameni pe care nici nu-i cunoastem si nici nu-i apreciem pentru sacrificiul si disperarea lor. Daca refugiatii ar fi fost elvetieni cu cate un milion de euro in buzunar, poate ca am fi fost de-acord, dar si atunci am fi avut in suflet indoiala ca ne cumpara tzara pe nimic. In caz c-ar fi vrut s-o cumpere, vreau sa zic. Asa ca, draga AdiSto, ar trebui sa fim mai intelegatori cu semenii nostri. In Marea Britanie traiesc milioane de musulmani: numai cativa au decis sa se alature ISIS. Cum ar veni: nu exista padure fara uscaturi. Restul pana la cateva milioane isi platesc taxele si impozitele la fel ca orice supus al majestatii sale.
          • +5 (9 voturi)    
            logic (Luni, 14 septembrie 2015, 15:09)

            KJ [anonim] i-a raspuns lui kax

            Nemtii au declansat WWII (stii povestea cred). Din care cauza noi am fost ocupati de rusi (nu iti mai explic pasii intermediari). Deci si noi suntem victimele Germaniei. Si noi am avea drepturi sa ne dam traumatizati pe acolo, nu? Ce zici de logica asta? :-)
          • -2 (6 voturi)    
            Corect (Luni, 14 septembrie 2015, 15:33)

            Qu [utilizator] i-a raspuns lui kax

            Asta-i corect, dar e doar o parte din problema.
        • -3 (13 voturi)    
          Mister si nu prea (Luni, 14 septembrie 2015, 14:32)

          Gabi Sorocianu [anonim] i-a raspuns lui Trojan.H

          Draga Trojan.H, vorbim de rezolvarea conflictelor ca si cum am fi avut noi vreun conflict acolo, in Iraq sau Afghanistan. Daca in Afghanistan am luptat cu arma-n mana pentru "War On Terror" cu majuscule, in Iraq nu prea se stie de ce am luptat, sau se stie, dar o bagam tot cu "un conflict" in care am intervenit. Pacificator! Ce a ramas in urma se cam vede: un stat iraqian slab care nu-si poate apara granitele si teritoriul. In Siria este o poveste ruseasca, Fedratia Rusa opunandu-se cu veto in Consiliul de Securitate pentru interventie militara impotriva regimului Assad inca inainte de paparitia ISIS. ISIS a aparut datorita Siriei si noului Iraq. Refugiatii fug de regimul Assad cat si de ISIS. Cand e razboi, civilii sunt cei care sufera si mor pe capete, de aceea si fug acum spre Europa din zona de conflict. Europa nu a rezolvat niciun conflict, ba mai mult, a complicat lucrurile: in Europa este un conflict, vezi Ucraina, si tot americanii trimit ceva militari si tehnica de lupta. Daca Europa s-ar fi implicat in Siria si ar fi pus presiune pe Federatia Rusa pentru sprijinul acordat de aceasta regimului criminal al lui Bashar Sssad, asa cum o sanctioneaza acum in cazul Ucrainei, atunci nu ar mai fi existat acest aflux de refugiati. Asa ca, draga Trojan, Europa nu se implica in "rezolvarea conflictelor" si de aceea nenorocitii se arunca in mainile "criminalilor", sa fiu la fel de patetic ca si tine. Te faci ca nu intelegi ce spune Kax, dar sunt convins ca te-ai prins demult, dar iti place sa tachinezi in spirit european.
          • +4 (8 voturi)    
            Vetoul Rusiei pica ca o manusa Europei si USA (Luni, 14 septembrie 2015, 15:22)

            kax [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

            Vetoul Rusiei, vine ca o manusa intereselor europenilor si americanilor. Ai dreptate.
            Se stie ca americanii si europenii au furnizat arme si au sprijinit fortele rebele din Syria, dar nu suficient cat sa doboare regimul lui Assad.
            Din istorie, se stie ca daca USA si aliatii lor doresc rezolvarea unui conflict, o fac, indiferent de pozitia Rusiei.
            • 0 (2 voturi)    
              Ca o manusa? (Luni, 14 septembrie 2015, 16:45)

              Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui kax

              Deci rusii au facut jocul americanilor? Mai, sa fie! Daca se stie din istorie, atunci inseamna ca asa stii si tu, este? Din care Istorie? URSS cat si Federatia Rusa au blocat cu veto orice intiativa americana si a aliatilor daca interesul sau propriu a cerut-o. Adica, vezi Doamne!, rusii au facut o greseala blocand interventia ONU in Siria, ceeace ce le-a convenit de minune americanilor. Americanii au ajutat opozitia, dar nu prea mult, astfel incat sa le vina manusa tot carnagiul ce a urmat. Bine ca imi dai dreptate la ceva ce nu am spus, da' daca este stiut din istorie... asa o fi.
          • -2 (6 voturi)    
            Daca si cu parca (Luni, 14 septembrie 2015, 15:34)

            Qu [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

            Si daca americanii nu erau in razboi 93% din cati ani exista si nu bombardau zeci de tari, era pace in lume.
            • +4 (6 voturi)    
              93%? (Luni, 14 septembrie 2015, 17:01)

              Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui Qu

              Draga Qu, americanii au gresit atacand Iraqul. Daca l-au cucerit, trebuiau sa ramana acolo pana democratia iraqiana devena functionala. Dar altceva as vrea sa adaug, poate derutez lumea cu ne-anti-americanismul meu: lumea araba a fost impartita de europeni la inceputul secolului XX, cand imperiul otoman si-a dat obstescul sfarsit. Dupa primul razboi mondial Regatul Unit si Franta au impartit zona orientului apropiat al defunctului imperiu otoman dupa cum le-a venit bine, nu dupa populatia si triburile care o compuneau. Astfel kurzii nu au nici acum o tara, Iraqul este format din siiti (majoritari), suniti si kurzi, Siria din suniti (majoritari), siitii lui Bashar Assad si kurzii, atat siitii si kurzii fiind minoritari. Lupta nu se da pentru democratie nici in Siria si nici in Iraq, ci pentru puterea politica intre suniti si siiti. Kurzii, la randul lor, vor o tara a lor pentru ca nu sunt arabi, ci un popor mult mai vechi decat acestia din urma. Anwar Sadat si Saddam Hussein, primul in Siria si al doilea in Iraq, au tinut sub control libertatea religioasa si etnica, ambii fiind de factura socialista. Acum ca acestia nu mai exista, haosul s-a instalat in regiune: siitii bombardeaza pe suniti si kurzi in Siria, sunitii sunt o parte si ISIS, asa ca deranjul este maxim. Iraqul este victima colaterala a ISIS pentru ca nu este un stat consolidat inca, cu trei populatii diferite in componenta si care politic nu se prea inteleg. Altfel spus, Da!, Europa are o datorie morala pentru acesti oameni, poate fostul sistem colonial ne poate spune de ce.
              • +1 (1 vot)    
                Assad (Luni, 14 septembrie 2015, 18:23)

                adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

                este siit ?
                • 0 (4 voturi)    
                  Da (Luni, 14 septembrie 2015, 19:14)

                  Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

                  Da, este siit si socialist, fiul lui Hafez Al-Assad, fostul presedinte sirian. Hafez Al-Assad era un mare diplomat, reusind sa se sustina la putere cu acordul majoritatii sunite ca si a minoritatilor kurde si crestine.
                  Fiul sau, Bashar Al-Assad, cu toate ca este scolit in America, nu are calitatile de negociator ale tatalui sau. Siitilor lui Al-Assad le este teama de ce se va intampla daca sunitii vin la putere. ISIS este formata tot din suniti, dar nu toti sunitii impartasesc extremismul statului islamic. Acei suniti si-au luat lumea-n cap si se indreapta spre Europa.
                • +2 (2 voturi)    
                  DA (Luni, 14 septembrie 2015, 21:27)

                  CetateanulRoman [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

                  este siit alawit, o secta shiita. Probabil cei mai persecutati de catre suniti. Si chiar de siiti. De aia tine cu dinti de scaun, daca pica va incepe vinatoarea alawitilor.
                  Situatia e ff complicata in zona si diversele triburi si credinte se macelaresc intre ele din motive istorice. Am prieteni in Siria, de ochi lumii sint musulmani, in realitate sint Zoroastrieni. Si au si multi crestini in zona sau erau.......
          • +2 (2 voturi)    
            Pentru domnul Gabi (Luni, 14 septembrie 2015, 18:18)

            adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

            Va rog sa faceti apel la logica si sa lamuriti o problema.
            Regimul Sadam Husein a fost un regim criminal. Nu mai aduc argumente ras-cunoscute. Va aduc aminte doar de Ali Chimicul. A fost demantelat acest regim . Si nu a fost bine. A urmat haosul si ISIS.
            Regimul Assad , spuneti dumneavoastra ca este un regim criminal. Sa admitem, cu toate ca nu prea aveti dovezi.
            Daca va fi doborat acest criminal ,Siria va deveni ce este azi Iraqul ? Sau va deveni o tara democratica , linistita in care sirienii vor trai in pace si armonie ?
            • +2 (4 voturi)    
              Pentru domnul Adrian (Luni, 14 septembrie 2015, 19:29)

              Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

              Regimul Sadam Husein a fost unul criminal, la fel ca si regimul Al-Assad. Ca Sadam Husein a fost dat jos de la putere a fost bine. Problema este ca nu s-a gasit altceva de pus in loc, caci de democratie in Iraq nu poate fi vorba inca.
              Iranul este tot un regim criminal, dar uite ca nu s-a gasit nimeni sa-l indeparteze.
              Arabia Saudita numai democratie nu este, ba mai mult, este principalul partener de afaceri ai SUA.
              Siria este aliatul Federatiei Ruse, asa ca nimeni nu s-a incumetat sa intervina acolo: s-a incercat o rezolutie in Consiliul de Securitate, dar a fost blocata de Federatia Rusa.
              Si inca ceva: nu ti se pare precipitata interventia americana in Iraq? Adica nu a fost indepartat Sadam in 1991, dar in 2003 si-au adus aminte ca-i dictator! Nu s-au gasit arme de distrugere in masa, nici dovada legaturii cu Al Qaeda, nimic. Si atunci? Era Sadam singurul dictator din zona? Dar Bashar ce este? Ayatolahul Kamenei este cumva un far in noapte al democratiei? Regele Arabiei Saudite tot democrat? Yemenul? Afghanistanul? Pai zona e formata din nisipuri miscatoare: mai bine ar fi fost daca America ar fi indepartat dictatorii din Orientul Apropiat si Mijlociu prin seductie, asa cum a facut cu Europa de Est, incurajand opozitia, nu manu militari. Parerea mea.
              • -2 (2 voturi)    
                Salvador Allende la 11 sept '73 (Luni, 14 septembrie 2015, 21:46)

                contest [anonim] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

                ucis de CIA & putchistii lui Pinochet, marioneta US, UK & zioNazistilor... USA au preferat sa impuna dictatori in America Latina fara urma de charisma, in maniera cea mai tipic yankee, manu militari "la cub si la patrat"!...:(
              • +1 (3 voturi)    
                Multumesc pentru raspuns. (Luni, 14 septembrie 2015, 23:01)

                adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

                Intradevar situatia din Orientul Mijlociu este foarte complexa si greu de de descifrat , pentru noi europenii. Mai ales
                ca exista o alta logica a evenimentelor in viziunea musulmanilor . Si alti vectori si
                scopuri, banuite sau nu de noi.
                Dar ,ca si o concluzie ,eu cred ca pentru noi, regimurile dictatoriale din acele tari sunt benefice.Granite inchise, ordine si disciplina in acele tari.
                Periculos este cand un astfel de dictator are pretentii teritoriale , uitandu-se la tarile din jur. Cum a facut Sadam cu Kuweitul.Si atunci acel dictator trebuie linistit.
      • +4 (6 voturi)    
        Adu-ti aminte ! (Luni, 14 septembrie 2015, 17:58)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui kax

        Adu-ti aminte doua lucruri :
        1. Gramatica limbii romane.
        2.Falluja era un oras plin de musulmani isterizati .
        Au omorat cativa soldati americani intr-o ambuscada si le-au atarnat corpurile pe un pod. Ca pe vite in abator.Au urmat lupte adevarate. Si nu au fost distruse " zeci de mii de case " !!
        Tu ai idee ce inseamna zeci de mii de case ?
      • +2 (2 voturi)    
        uite aici... (Luni, 14 septembrie 2015, 21:34)

        CetateanulRoman [utilizator] i-a raspuns lui kax

        https://www.youtube.com/results?search_query=one+hour+compilation+of+how+islam+is+ruining+europe

        Si mai vorbim.
    • -3 (3 voturi)    
      Nu m-as lasa (Luni, 14 septembrie 2015, 12:50)

      Dora [anonim] i-a raspuns lui NicolaeA

      Nici pe mainile lui NicolaeA, drept sa spun.
    • +18 (20 voturi)    
      Deranjant (Luni, 14 septembrie 2015, 14:01)

      MPop [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeA

      Am cheltuit milione si milioane de euro sa securizam granite
      De ani de zile ni se spune ca granitele Romaniei si Bulgariei nu sunt sigure pentru zona Schengen
      De fiecare data cand treci vama esti luat ca traficant si cautat la sange
      Pe aeroporturi sunt gata sa iti bage un tub in cur sa nu cumva
      Acum cativa ani daca nu aveai sejurul cumparat si bilet dus intors si nu stiu ce stampile si foi de toate culorile prin pasapoarte nici nu se uita la tine.
      EUROPA E SECURIZATA! se auzea peste tot.

      Toate acestea au fost uitate cand vin asa zisii refugiati (cu tot respectul pentru respectul pentru refugiatii adevarati, familii, femei, copii care au batut europa pe jos!). Doar amintitiva de criza refugiatilor din Balcani si faceti o comparatie.

      Ce deranjeaza e ca parintii nostri si noi ne-am luptat tot timpul sa aducem Europa la stadiul la care este spunandune tot timpul ca nu e destul si ca trebuie sa strangem cureaua...pentru ce? pentru ca in 2015 sa vina dezmatul international?

      Plus EU e un mamut "politically correct" care e pur si simplu incapabil sa actioneze la situatii de urgenta!

      Am fost tot timpul un sustinator UE dar din ce in ce mai mult se vede cat de faramitat este si motivele pentru care tarile nu se coaguleaza toate intr-un United States of Europe...ramanem cu Balaurul cu 7 capete :(
      • -1 (5 voturi)    
        7 capete (Luni, 14 septembrie 2015, 15:35)

        Qu [utilizator] i-a raspuns lui MPop

        Si 20 si ceva de maciuci.
        https://xaeus.wordpress.com/2015/05/28/uniunea-europeana-este-noua-uniune-sovietica/
    • +14 (14 voturi)    
      pai domnule, (Luni, 14 septembrie 2015, 14:17)

      bogdan [anonim] i-a raspuns lui NicolaeA

      a fost nevoie doar de 2 (DOI) oameni la atentatele de la charlie hebdo sa paralizeze intreaga Franta. Au fost mobilizati 100 000 de politisti, timp de cateva zile.

      Deci, nu e nevoie sa fie toti cei 400 000 de imigranti teroristi. E nevoie doar de cateva sute, pt a produce un imens deranj.
      • -4 (6 voturi)    
        Da (Luni, 14 septembrie 2015, 15:35)

        Qu [utilizator] i-a raspuns lui bogdan

        Dar nu ala e scopul.
    • -4 (6 voturi)    
      Ca-n tenis (Luni, 14 septembrie 2015, 15:31)

      Qu [utilizator] i-a raspuns lui NicolaeA

      Sau pardon. Ca-n fotbal. Mai iei si gol. Americanii au dat gol UE ca n-a mai stat nimeni in poarta.
  • +23 (25 voturi)    
    refugiatii blocheaza europa (Luni, 14 septembrie 2015, 10:59)

    vali2 [utilizator]

    Grozav, din cauza lor se blocheaza autostrazile si trenurile.
    Calculeaza cineva pierderile generate de refugiati??
    • -11 (21 voturi)    
      A calculat cineva pierderile crimelor in orient? (Luni, 14 septembrie 2015, 12:27)

      kax [utilizator] i-a raspuns lui vali2

      A calculat cineva sutele de mii de vieti pierdute in ultimii zeci de ani in orient?
      Poti calcula blocarea unei autostrazi cu matusa, bunica, mama, tata morti in bombardamentele NATO in orient?
      • -4 (8 voturi)    
        Nu prea (Luni, 14 septembrie 2015, 14:41)

        Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui kax

        Nu prea a calculat pentru ca nu intereseaza pe nimeni tragedia altora. Daca autostrazile sunt blocate, atunci tragedia ne pandeste. Pana mai ieri Europa era impilatoarea neamului romanesc, acum plangem cu lacrimi de crocodil blocarea autostrazilor "asupritorilor". Europa ne vrea raul, refugiatii vor raul Europei, normal ar fi sa ne bucuram pe pricipiul dusmanului dusmanilor mei, dar nu e asa: stim ca de fapt Europa este si tara noastra si am intrat in panica: "ne cotropesc ne-crestinii, domnule!". Nu va dura mult: criza refugiatilor se va rezolva intr-un fel sau altul, iar noi vom reveni la vechile noastre resentimente: "ne-am vandut tzara pe nimic", "suntem colonia Europei" etc. Pana atunci e bine ca suntem solidari in spirit european: "Nu ne vindem Europa!"
        • -2 (4 voturi)    
          zau ? (Luni, 14 septembrie 2015, 15:36)

          Qu [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

          O sa te intereseze cand devine aceasi tragedie a ta !
          • 0 (2 voturi)    
            Zau! (Luni, 14 septembrie 2015, 17:07)

            Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui Qu

            Pentru mine nu este o tragedie sa ajut un nefericit ramas fara casa si tara. Pentru tine se parte ca este.
            • -1 (1 vot)    
              N-ai inteles (Marţi, 15 septembrie 2015, 8:03)

              Qu [utilizator] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

              N-ai inteles la ce ma refeream. Vorbeam de tragedia bombelor care a afectat zeci de tari, datorita americanilor.
        • -1 (1 vot)    
          modern slavery?!mercantilism macabru (Luni, 14 septembrie 2015, 22:16)

          contest [anonim] i-a raspuns lui Gabi Sorocianu

          refugiatii nu si-au parasit patria multimilenara, Siria, Irak, Afganistan, Palestina pentru a admira peisaje europene, nu au vocatia sclaviei, nu cauta o "viata mai buna", ca romanu', ci incearca sa supravietuiasca si trebuie priviti nu functie de profitul posibil, de parca ar fi vreo marfa, un "brain draining" intempestiv si gratis, nu pot fi altfel decat in speranta de a se reintoarce candva acasa, in patria lor medio-orientala, din temelii reconstruita!, patrie de unde au fugit cu lacrimile pe obraz, cu inimile indoliate, popoare stravechi si creatoare de civilizatie de care nu acum e momentul sa "beneficieze" Iarasi, a cata oara!, nerecunoscatorii europeni, teutoni si vikingi care vor sa intinereasca pe seama copiilor sirieni ce inca au scapat de lacomia traficantilor, vezi micutul Aylan Kurdi...
          Prea se grabesc europenii cu planuri de profitabilitate pentru refugiati, vrand sa-i invete folklor balcanic sau taraseniile national-socialismului pentru a si-i face "cetateni utili societatii romanesti" etc; prea repede vin cu microfoanele sa-i intrebe despre ce munca sau meserie vor presta in tara destinatiei lor (nu e adoptie, ci azil politic!), refugiatilor nu le trebuie "integrare" ci demnitate si respectarea legislatiei internationale sub incidenta careia se afla ca refugiati: sirienii, irakienii, palestinienii nu si-au parasit de secole si de milenii patria lor dar au ajuns pe drumurile exilului in sec. 21, cand Israelul vecin, bastionul US &UE & NATO, tine frontiera inchisa, nu accepta nici unul din ei, sprijinind Daesh, Al Nusra & Saudis)!
      • -3 (7 voturi)    
        Da (Luni, 14 septembrie 2015, 15:36)

        Qu [utilizator] i-a raspuns lui kax

        Doar americanii au omorat peste 500 000 de copii.
        • +2 (2 voturi)    
          ? (Luni, 14 septembrie 2015, 17:08)

          Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui Qu

          Da' de unde ai informatiile astea: de la Vocea Rusiei?
    • +9 (17 voturi)    
      Invadatori (Luni, 14 septembrie 2015, 13:19)

      Airwaves [utilizator] i-a raspuns lui vali2

      Nu sunt "refugiati". Sunt I N V A D A T O R I. Ca sa fie limpede.
      • -5 (9 voturi)    
        Corect (Luni, 14 septembrie 2015, 15:37)

        Qu [utilizator] i-a raspuns lui Airwaves

        Corect, spahiii americanilor au invadat EU.
    • -6 (8 voturi)    
      Daca am fi noi in locul lor? (Luni, 14 septembrie 2015, 13:59)

      Luchian [utilizator] i-a raspuns lui vali2

      Daca Romania ar deveni terenul de lupta a mai multor tari, si daca nu am mai putea trai aici, cum am vrea sa ne trateze vecinii nostri? Prieteneste, frateste, oferindu-ne un acoperis si o farfurie de mancare, sau ca pe niste invadatori si surse de probleme?

      Ar putea cei care ofera armament altor grupuri militare decat armatei siriene, sa ofere la schimb si un acoperis, un pat, si o farfurie de mancare refugiatilor.
      Poate ar fi bine sa se fixeze un echivalent, un lansator de rachete = o casa pentru un refugiat, o grenada, un pat si un glonte, o farfurie de mancare.
      Nu ar trebui neaparat dusi cu avionul pana in SUA desi poate ar trebui, dar ar fi cu siguranta cateva tari vecine care s-ar incadra, Turcia si Israel, fiind doar doua dintre ele.
  • +28 (30 voturi)    
    Noi focare de terorism si extremism in UE (Luni, 14 septembrie 2015, 11:09)

    Charlie Hebdo [anonim]

    E foarte important sa nu se accepte crearea unui precedent juridic prin impunerea de catre unele din statele vestice bogate a unor "cote obligatorii de imigranti", pentru ca ar insemna sa pierdem controlul asupra celor care ne intra pe teritoriu.

    Orice stat suveran are dreptul (si obligatia fata de proprii cetateni) de a controla frontierele sale, din motive evidente de Securitate si combatere a unor forme de criminalitate transfrontaliera (inclusiv traficul de persoane, cum sunt retelele care aduc imigranti, una tocmai a fost desfiintata de DIICOT, formata din 2 romani si 14 turci).

    Sub pretextul ipocrit al "solidaritatii" (care e cu geometrie variabila cand vine vorba de statele influente din UE), se incearca cu cinism sa fie si tarile est-europene atrase in nebunia autodistrugerii occidentale prin valuri de imigratie haotica, ilegala, necontrolata.

    Ne uitam la exemplul Frantei, UK, Belgiei sau Olandei, vedem clar ca nu s-a reusit nici pe departe vreo integrare corecta a milioane de musulmani din afara Europei, ca Franta a devenit furnizoare de terorism prin mii de magrebieni jihadisti plecati in Siria si ca se traieste cu teama de terorism islamic in permanenta.

    E limpede ca nu vrem sa ajungem in aceeasi situatie si ar fi suicidar pe termen lung sa acceptam pe teritoriu zeci de mii de imigranti (pentru ca asta e scopul "cotelor obligatorii", anual sa fim "aprovizionati" cu cantitati de musulmani din Orient si Africa de nord) islamizati care imediat ce vor putea vor invoca tot felul de legi umanitare pentru a-si aduce neamurile si familiile, multiplicandu-si rapid numarul.

    Nu avem nevoie de noi tensiuni si diviziuni in societatea romaneasca, aduse de islamul politic, nu avem nevoie sa consumam resurse uriase pentru a supraveghea jihadistii, nu vrem ca astel sa fie incurajate partide extremiste (cum s-a ajuns in Franta, UK sau chiar tarile scandinave din cauza imigratiei).
  • -25 (33 voturi)    
    Comunistii ciumei rosii sunt impotriva refugiatilo (Luni, 14 septembrie 2015, 11:23)

    Miky60 [utilizator]

    Doar comunistii indoctrinati de ani de ciuma rosie pot sa fie atat de extremisti incat sa nu-si deschida inima pentru a-i primi pe cei care acad victima razboiului! Toata europa civilizata ii primeste, insa la noi se gasesc comunistii sa nu ii accepte. Comunistii + cei de la tara, carora le e frica de orice nu este ca ei (de asta nici internetul nu este acceptat la tara, fiind "unealta raului").
    • -14 (16 voturi)    
      da (Luni, 14 septembrie 2015, 12:31)

      doru001 [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      sint aceiasi
      si bine integrati cu legionarii
      • +7 (7 voturi)    
        gata ati dat drumul la propaganda clasica? (Luni, 14 septembrie 2015, 15:48)

        vasile [anonim] i-a raspuns lui doru001

        parca si cei din Piata Universitatii din anii 90 tot legionari erau. Mai schimbati si voi placa.
        • -1 (1 vot)    
          i-ai spionat si p-aia? (Luni, 14 septembrie 2015, 22:50)

          doru001 [utilizator] i-a raspuns lui vasile

          acum nu mai am voie sa spun adevarul fiindca mintiti voi?
    • +21 (25 voturi)    
      esti pe pustii..... (Luni, 14 septembrie 2015, 12:34)

      novator [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      .....si vorbesti ca in filmele cu cai.

      Austriecii, francezii, danezii.....etc sunt comunisti !?
      Habarnistule ! Problema nu este acceptarea temporara a unor refugiati ci mutarea de popoare intregi care nu vor mai pleca si care, asa cum s-a vazut si pana acum, nu doresc sa se integreze in tarile in care se stabilesc ci sa isi continuie viata din tarile de unde au venit.

      Un adevarat ajutor pentru acesti nefericiti, ar fi constat in creearea unei zone de cateva mii de Km patrati in Siria, la frontiera cu Turcia, sub protectorat ONU si cu ajutoare internationale, care sa poata constitui un adapost temporar pana la normalizarea situatiei militare in zona respectiva, dupa care, refugiatii sa poata reveni la casele lor.

      Esti de aceiasi parte cu conducatorii incompetenti ai UE, care in habarnismul lor, isi taie craca de sub picioare.
      Ultima prostie este ca vice-cotcodacul austriac, trimite armata la frontiera "pentru a ajuta la controale mai severe". Uite asa, armata austriaca se va face de ras in toata lumea pentru ca, daca recurge la violenta, vor sari in sus, toti habarnistii ca tine iar daca vor fi coplesiti de situatie, presa internationala ii va lua in bascalie.

      Abia acum se vede, cata incompetenta zace la varful statelor UE iar bomboana de pe coliva, este marea cotineata aurita de la Bruxelles.

      Asa ca, las-o jos si daca chiar vrei sa fii luat in seama, intereseazate mai intai caci altfel risti ridicolul.
      • -1 (1 vot)    
        aha (Luni, 14 septembrie 2015, 22:52)

        doru001 [utilizator] i-a raspuns lui novator

        deci ar trebui sa-i impuste?
        asta explica de ce Constitutia este mai presus de logica si practica nu conteaza
    • +14 (20 voturi)    
      nenea (Luni, 14 septembrie 2015, 12:39)

      gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      trezeste-te. refugiatii sunt aia care sunt bucurosti ca scapa de razboi si oriunde ar fi primiti, astia nu sunt refugiati, suint imigranti, sunt invadatori.
      citeste articolul asta sa intelegi http://www.nasul.tv/despre-imigranti-fara-bullshit-si-fara-isterii/
      • -7 (13 voturi)    
        Nasul (Luni, 14 septembrie 2015, 13:19)

        Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

        Daca am ajuns sa ne informam de la nasul.tv...
        • +5 (5 voturi)    
          nope (Luni, 14 septembrie 2015, 15:49)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

          nu e informare, este un editorial, adica parerea unui om, ca mine, ca tine. ti-am dat o opinie, citeste-o inainte de a spune penibilitati din astea cu "daca am ajuns...."
        • -2 (2 voturi)    
          ce sa-i faci (Luni, 14 septembrie 2015, 22:53)

          doru001 [utilizator] i-a raspuns lui Trojan.H

          tu n-ai voie.
      • +8 (8 voturi)    
        BS (Luni, 14 septembrie 2015, 14:01)

        Eucris [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

        Statele arabe de ce nu ii accepta? Pt ca vor islamizarea europei, simplu.
    • +12 (12 voturi)    
      Comunistii? (Luni, 14 septembrie 2015, 13:59)

      Eucris [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Dimpotriva, socialistii si cei cu vederi marxiste sunt pro multiculturalism pt ca vor votanti. Frica de invadatorii muzulmani este justificata. Violuri, decapitari, sclavie, crime odioase sunt pe agenda lor. Daca tu vrei sa traiesi intr-o lume in care crima devine ceva normalla fiecare pas, eu NU!
    • +7 (9 voturi)    
      Aha (Luni, 14 septembrie 2015, 15:37)

      Qu [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Ia tu cativa acasa, in loc de caini.
      Vorba lui' Banciu d-aseara...poate le lasi si mostenire casa cand crapi.
  • +12 (28 voturi)    
    Distragerea atentiei romanilor, intentionata sau ? (Luni, 14 septembrie 2015, 11:38)

    Metec [utilizator]

    Observ o preocupare obsesiva a presei noastre pentru o criza care, cel putin deocamdata, ne priveste direct destul de putin. Acest "Live Text" incearca sa ne tina cu sufletul la gura, ca sa aflam in prime time situatia de la granita Austriei cu Ungaria si a Germaniei cu Austria, pe cand la Chisinau, la doi pasi de granita NOASTRA cu Moldova, se intampla lucruri uimitoare: o manifestatie maraton impotriva coruptiei institutionalizate (adica ceva de care noi nu am fost si nu suntem capabili, la Bucuresti!), propuneri concrete de reforma, solicitari de trimitere de specialisti ROMANI anti-coruptie, etc. Nu as indrazni sa le fac agenda ziaristilor romani, dar cutez, totusi, sa le atrag atentia ca pentru publicul intern ar putea fi mai interesanta situatia de la Chisinau, unde sunt probleme asemanatoare cu ale noastre, ale unei tari - surori (parca asa ne consideram, deunazi) samd. Multumesc.
  • +15 (19 voturi)    
    stupizi (Luni, 14 septembrie 2015, 11:47)

    Razvan_M [utilizator]

    S-au trezit si europenii ca au o problema cu traficantii de persoane - asta dupa ce deja au ajuns in Europa cateva sute de mii de astfel de persoane. Probabil ca acum s-au intors sefii de institutii UE din concedii si a avut cine sa ia o decizie.
  • +15 (19 voturi)    
    Crize de ipocrizie (Luni, 14 septembrie 2015, 11:50)

    V. Veroiu [utilizator]

    1. "Uniunea Europeana a decis sa recurga la forta militara impotriva traficantilor de migranti in cadrul operatiunii navale EU Navfor Med in Marea Mediterana, au anuntat surse europene, citate de AFP. " Pana una-alta consulul francez (prin vanzarea de barci) este traficant sau asociat crimei organizate. Ce va face Franta, il va duce in fata tribunalului militar?

    2. Franta si Germania vor fi "extrem de presante" luni, la Bruxelles, pentru crearea de centre de control la granitele Uniunii Europene, pentru ca "Europa sa-si poata impune granitele" - care granite? Cele de pe harta? Nu de alta dar un glont intampina mai multa rezistenta din partea aerului decat un migrant din partea acestor granite.

    3. "crearea de centre de control la granitele Uniunii Europene" - cu ce personal? Platit de cine? Sper ca nu vor avea pretentia sa le plateasca Ungaria si Grecia din banii lor.

    4. Zeid Ra'ad al-Hussein, inaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut incetarea detentiei si 'relelor tratamente' aplicate solicitantilor de azil, in special in cazul copiilor. - din poze si din statistici migrantii sunt tineri, in putere in marea majoritate a cazurilor. Sa intelegem ca in afara de femei, copii si cativa barbati restul sunt... ce sunt?
    • +8 (8 voturi)    
      E consul onorific (Luni, 14 septembrie 2015, 12:06)

      AdiSto [utilizator] i-a raspuns lui V. Veroiu

      Adica e turc.
    • -10 (10 voturi)    
      4. (Luni, 14 septembrie 2015, 12:36)

      doru001 [utilizator] i-a raspuns lui V. Veroiu

      pai n-au spus ca sint altceva

      refugiatii provin din erori politice grave facute in trecut de occident. nu aveti capacitatea de intelegere necesara, si singurul rezultat logic este razboiul si autodistrugerea.

      nu spun ca tarile nedemocratice ar avea in vre-un fel dreptate. din contra, ele sint problema careia tarile democratice nu i-au facut fata.
      • +9 (9 voturi)    
        Blame-ologie (Luni, 14 septembrie 2015, 14:03)

        Eucris [utilizator] i-a raspuns lui doru001

        Mai lasa puseurile de invinovatire. Muzulmanii au facut destule problem de cand exista. Nu mai arunca pisica moarta in gradina noastra.
        • -6 (8 voturi)    
          nu e vorba de invinovatire (Luni, 14 septembrie 2015, 14:11)

          doru001 [utilizator] i-a raspuns lui Eucris

          nu e vorba de invinovatire, ci de logica. voi nu aveti logica, asta va face capabili de rasism si incapabili de discutie rationala. raspunderea imi apartine si mie.
          • +1 (5 voturi)    
            ... (Luni, 14 septembrie 2015, 15:36)

            Anonim [anonim] i-a raspuns lui doru001

            Intr-adevar, te-ai decis tu de comun accord cu neuronul tau, ca tu esti singurul logic de pe aici...mare destept esti!

            Stii, au romanii o vorba: daca toti din jurul tau iti zic ca esti beat, si tu insisti obsesiv sa le spui cat de beti sunt ei, probabil cel mai bine ar fi pur si simplu sa mergi sa te culci, poate cu ceva apa inainte sa ajute dimineata la mahmureala...
            • 0 (0 voturi)    
              nobila orizontalitate (Marţi, 15 septembrie 2015, 20:59)

              doru001 [utilizator] i-a raspuns lui Anonim

              pentru tine pamintul era plat acum 500 de ani. iar romanii sigur gresesc pe undeva daca traiesc in mizeria in care traiesc.
          • +3 (7 voturi)    
            jignirile tin loc de argumente? (Luni, 14 septembrie 2015, 15:51)

            bogdan [anonim] i-a raspuns lui doru001

            de ce obligi alti oameni sa-ti urmeze tie agenda? Ia-i acasa, pune-i pe covor, roaga-te cu ei la alajul lor, pune-ti centura cu grenade.. etc
            • 0 (0 voturi)    
              ciudat (Marţi, 15 septembrie 2015, 20:54)

              doru001 [utilizator] i-a raspuns lui bogdan

              ce agenda? mi se pare ca ai inteles pe dos.

              cum oblig si ce oblig si pe cine oblig? confunzi discutia logica cu ordinele primite de la superiorii tai din serviciile secrete. eu nu dau ordine nimanui niciodata, doar argumentez logic.

              jignirile vin intotdeauna de la voi. cind spun ca occidentul a facut greseli de politica nu jignesc pe nimeni, argumentez pe politici publice. cind delirezi cu grenadele, ai nevoie de asistenta.
  • +26 (28 voturi)    
    "Securizarea frontierelor" (Luni, 14 septembrie 2015, 11:50)

    fdaniel [utilizator]

    Oare cati bani s-au cheltuit pentru securizarea acestor frontiere prin care trec zeci de mii de oameni ?

    Ironic e faptul ca, in acest timp, daca treci corect prin vama esti supus controalelor iar in aeroporturi trebuie sa te descalti.
  • -19 (27 voturi)    
    Testul Europei (Luni, 14 septembrie 2015, 11:50)

    kax [utilizator]

    Europa, ca spațiu creștin, are datoria sa primeasca, sa ofere protectie si hrana emigrantilor.
    • +12 (14 voturi)    
      Ai dreptate (Luni, 14 septembrie 2015, 12:07)

      AdiSto [utilizator] i-a raspuns lui kax

      Tocmai te-am vazut in imagini in gara din Budapesta cum ofereai protectie si hrana emigrantilor.
    • +17 (19 voturi)    
      NU (Luni, 14 septembrie 2015, 12:27)

      toxx [utilizator] i-a raspuns lui kax

      ca nici tiganii nostri cand au plecat sa manance lebede in Viena nu au primit hrana si adapost ! au fost pusi la avion si trimisi pachet la Bucuresti ! La fel cu aia din Franta, de li se dau foc la taberele improvizate si sunt goniti . Ce e diferit intre refugiati si astia, doar ca unii fug , chipurile, de razboi (majoritatea fug economic, e clar) si ceilalti apartin unei tari unde nu exista conflicte ? M-am saturat de pomeni crestine, avem destule de la BOR la noi in tara, nu mai vrem si altele !
    • -5 (9 voturi)    
      Hmmmmm (Luni, 14 septembrie 2015, 12:35)

      V. Veroiu [utilizator] i-a raspuns lui kax

      Eu cred ca are mai multa datorie din sponsorizarea gresita a razboaielor, din furtul de petrol si alte delicte economice in cele din urma decat din faptul ca e crestina.

      In fine, fiecare cu ce-l doare: unii cu crestinismul, altii cu matematica.
      • -6 (10 voturi)    
        Corect (Luni, 14 septembrie 2015, 13:52)

        kax [utilizator] i-a raspuns lui V. Veroiu

        In primul rand, cum zici, Europa are datoria sa opreasca crimele si furturile din orient.
        Dar, daca tot a gresit, si daca tot a generat acest val de nenorociti, are nevoie sa se caiasca si sa isi indrepte pacatele.
        Asa este crestineste.
        • +2 (2 voturi)    
          O intrebare pentru Kax (Luni, 14 septembrie 2015, 19:21)

          adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui kax

          Tot folosesti cuvantul crestin. Tu esti crestin ?
          • 0 (0 voturi)    
            Am fost (Marţi, 15 septembrie 2015, 9:09)

            kax [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

            Nu mai sunt.
            Am realizat ca doctrina crestina nu are nimic de a face cu umanismul si cu toleranta intre oameni.
            • 0 (0 voturi)    
              Pentru kax (Marţi, 15 septembrie 2015, 22:30)

              adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui kax

              Daca nu esti crestin, crezi ca este corect sa ne spui noua , care suntem crestini, cum ar trebui sa ne comportam cu islamistii?
              E corect sa ne inveti comportamentul crestin , tu , care nu esti crestin ? Nu ar fi mai corect sa propui comportamentul corect al ateului fata de islamisti ?
              De curand am ascultat discursul unui imam. Daca ai fi fost musulman si renuntai la credinta acel imam te numea apostat. Si conform Sharia , zicea el, apostatii trebuiesc ucisi,
              Vezi diferenta ? Noi nu iti dorim moartea. Noi discutam civilizat cu tine.
    • 0 (10 voturi)    
      fals (Luni, 14 septembrie 2015, 12:38)

      doru001 [utilizator] i-a raspuns lui kax

      ca spatiu democratic si umanist are datoria sa se implice in mod inteligent pentru promovarea acestor valori in interior si in exterior. si a esuat.
      • -7 (13 voturi)    
        Datoria unui crestin adevarat... (Luni, 14 septembrie 2015, 13:57)

        kax [utilizator] i-a raspuns lui doru001

        La baza crestinismului, este o invatatura pe care oamenii din statele super-creștine cum este si Romania, au obligatia sa o urmeze.
        Unui pribeag sa ii dai un pahar de apa o lingura de mancare si un adapost.
        • +7 (9 voturi)    
          ... (Luni, 14 septembrie 2015, 14:47)

          Anonim [anonim] i-a raspuns lui kax

          Ce frumos manipulezi tu. Habar n-ai de crestinism si Biblie, dar te bagi si tu in seama sa propagandesti pe aici.

          Mister, invatatura de la baza crestinismului de care te tot agiti tu spune asa: unui pribeag ii dai apa si mancare si adapost "temporar", pentru ca mai apoi acesta sa plece mai departe sa isi resolve problemele.
          Nu scrie nicaieri ca trebuie sa il adopti, cu atat mai putin daca incepe sa iti faca rau.

          Mai invata crestinism mister, ca se pare ca nu va preda destul la scoala stalinista!
        • +5 (7 voturi)    
          da, asa e (Luni, 14 septembrie 2015, 15:51)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui kax

          unui pribeag, da. unui om care iti bate la poarta si-ti cere frumos, ii dai. unei hoarde de oameni care insa iti sar gardul si-ti intra in case urland ca vor sa le dai, nu le dai nimic decat suturi
        • +4 (6 voturi)    
          imi place doctrina asta noua (Luni, 14 septembrie 2015, 15:54)

          gelu vochin [anonim] i-a raspuns lui kax

          pseudo-crestina. Daca-ti dai mama bolnava afara din casa pe motiv ca trebuie sa primesti chiar si un sarac, din punctul tau de vedere esti crestin?
        • -1 (1 vot)    
          statele (Luni, 14 septembrie 2015, 22:47)

          doru001 [utilizator] i-a raspuns lui kax

          statul roman nu este crestin
          obligatia nu vine din Coran, ci din necesitate si bun simt
          • 0 (0 voturi)    
            ... (Marţi, 15 septembrie 2015, 10:21)

            Anonim [anonim] i-a raspuns lui doru001

            Si spiritul de autoconservare, de pastrare a propriei identitati si a propriilor valori nu vine din Coran, ci din necessitate si bun simt...

            Pricepi tu concepte de astea? Sau mai din parti?
            • 0 (0 voturi)    
              pe bune? (Marţi, 15 septembrie 2015, 20:56)

              doru001 [utilizator] i-a raspuns lui Anonim

              tie ti se pare ca nazistii s-au autoconservat? din parti? din care parti? din mahalaua ta din care ai invatat sa "vorbesti"?
    • +16 (20 voturi)    
      Textul Europei (Luni, 14 septembrie 2015, 12:49)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui kax

      Europa, ca spațiu creștin, cu bunele și cu relele sale, a luptat sute de ani cum s-a priceput împotriva invadării propriului teritoriu - creștin ! - de către Islam. Nu am nimic cu musulmanii, îi iubim, le mulțumim pentru aportul lor la gastronomia europeană, dar să acceptăm INVAZIA Islamului în spațiul creștin (luat în sens cultural, nu neapărat religios) e de-a dreptul suicidar pentru ceea ce cunoaștem noi azi ca civilizație europeană. Fie ea creștină, laică, atee sau cum doriți.
      Cine are cu adevărat nevoie de un adăpost și hrană, până trece urgia la ei acasă, le va primi. Așa e creștinește, așa e umanitar, ba chiar și politically corect. Dar cine a venit să pretindă să împărțim casa noastră cu ei, moca, să plece înapoi. De bunăvoie, că cu forța se pare că n-are cine să-i mai ușuiască. Jan Sobieski ar fi azi persona non-grata într-o UE corectă politic.
      • -5 (7 voturi)    
        De acord! (Luni, 14 septembrie 2015, 13:59)

        kax [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

        "Dar cine a venit să pretindă să împărțim casa noastră cu ei, moca, să plece înapoi."

        Corect, sa plece inapoi. Eu ma gandesc ca acesti indivizi care cad sub incidenta vorbelor tale, se gasesc in procent minuscul in randul refugiatilor.
        Nu inteleg de ce ii mentionezi.
        • +7 (7 voturi)    
          Simplu (Luni, 14 septembrie 2015, 14:15)

          Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui kax

          Dacă toate sutele astea de mii de migratori (în curând milionul !) sunt cu adevărat refugiați de război, care nu-și doresc decât să-și scape viața și să nu le mai cadă bombe în cap, atunci ar trebui să fie fericiți să-și găsească un adăpost modest oriunde - Grecia, Macedonia, România, Bulgaria etc. Dar nu ! Ei vor fix la Munchen, singurul loc din lume unde nu e război !
          • -4 (6 voturi)    
            Ei zic.... (Luni, 14 septembrie 2015, 14:59)

            kax [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

            Ce am citit azi pe net este ca cica ei au auzit, ca Germania este singura țara care ii trateaza ca pe niste oameni:
            “We thought that Germany was the only country that would treat us like human beings,” the asylum seeker said.
            • +4 (4 voturi)    
              normal (Luni, 14 septembrie 2015, 15:52)

              gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui kax

              ce voiai sa zica, adevarul? nu au cum zice "noi de fapt vrem in germania pt ca acolo sunt bani multi pt cei care freaca duda, adica astia ca noi"
              • 0 (6 voturi)    
                Freaca duda? (Luni, 14 septembrie 2015, 16:58)

                kax [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

                Este parerea ta ca freaca duda. Eu zic ca marea majoritate a celor care pribegesc, asa cum sunt si romanii prin Spania, Italia, Germania, lucreaza de le sar capacele. Astea cu toate ca se stie ca romanii sunt lenesi si freaca duda.

                In general in lumea asta, pribegii lucreazaz mai mult si mai bine decat bastinasii.
                • +1 (1 vot)    
                  ... (Marţi, 15 septembrie 2015, 10:26)

                  Anonim [anonim] i-a raspuns lui kax

                  Bai blegule spalat pe creier,

                  Somajul romanilor in Germania e undeva la 7.5%. E una din minoritatile cu cel mai mic somaj.

                  Somajul arabetilor (fie libanezi, sirieni, irakieni), afganilor, pakistanezilor etc etc stii pe unde se invarte? Intre 40 si 60%.

                  Deci da, majoritatea arabetilor freaca la greu duda! Doar ca tu nu esti capabil sa pricepi niste realitati, asta nu inseamna ca ele nu exista...

                  Studiaza niste statistici sa vezi si tu cum se prezinta est europenii (somaj undeva la 10% in medie), si unde se prezinta arabetii (jumate din populatie), si pana atunci, ciocul mic si joc de glezne!
  • +12 (18 voturi)    
    autobuze (Luni, 14 septembrie 2015, 11:52)

    sampras [anonim]

    eu in locul sarbilor, ungurilor si atuturor tarilor prin care astia trec, dar nu vor sa ramana, as pune autobuze la dispozitie, sa-i ia de la o granita, sa-i duca la grantia vecina. In cateva ore toti ar fi la granita cu austria, apoi la cea cu germania. sa-i ia merkel, ca ea i-a chemat. De ce sa-i mai tina prin tabere, in care se creaza si asa haos. sa se creze haosul in germania
  • +21 (23 voturi)    
    demisia Merkel si Juncker (Luni, 14 septembrie 2015, 12:04)

    cleo [anonim]

    Merkel si Juncker ar trebui sa-si dea demisia pentru deschiderea inconstienta si extrem de naiva a cutiei Pandorei.

    Abia ACUM se introduc controale la granite?!

    Incompetenta maxima. Demisia!
    • +10 (12 voturi)    
      Subscriu (Luni, 14 septembrie 2015, 12:29)

      MarianPConstantin [utilizator] i-a raspuns lui cleo

      Sustin aceasta initiativa.
    • +6 (10 voturi)    
      Neeee (Luni, 14 septembrie 2015, 13:26)

      Airwaves [utilizator] i-a raspuns lui cleo

      Merkel si Junker TREBUIE demisi si judecati pentru TRADARE!
      • +6 (6 voturi)    
        mai sunt si altii (Luni, 14 septembrie 2015, 15:55)

        bobo [anonim] i-a raspuns lui Airwaves

        ce-ai zice de cei 15 euro-parlamentari romani care au votat pt cotele obligatorii?
  • +4 (10 voturi)    
    Schengen a murit... (Luni, 14 septembrie 2015, 12:07)

    demaGOGU [utilizator]

    ...fiecare tara EU isi trimite armata in frontiera!
  • +20 (20 voturi)    
    was? (Luni, 14 septembrie 2015, 12:08)

    Conservator [utilizator]

    Sigmar Gabriel: "lipsa de actiune a Europei a impins Germania la "limitele capacitatilor".

    Ma scuzati, dar mi s-a parut ca Frau Merkel (o stiti, sefa dvs.) a zis ca Germania poate accepta 800.000 de refugiati. Un coleg de-al dvs. a zis ca poate accepta 500.000 pe an. Pina acum n-au venit nici un sfert, care e problema?
  • +12 (14 voturi)    
    ipocrizie (Luni, 14 septembrie 2015, 12:12)

    Irizat [anonim]

    "Vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, a acuzat luni "lipsa de actiune a Europei" care a impins Germania la "limitele capacitatilor" de primire a refugiatilor.
    ...
    12.03 Vice-cancelarul austriac a anuntat ca armata va fi trimisa la granita pentru a ajuta la introducerea controalelor mai stricte de la frontiera - Reuters"
    Cand Orban se lupta sa bage refugiatii in tabere, sa-i opreasca la granita sau anunta ca scoate armata, Bruxelles, nemtalaii si austriecii il faceau nazist...
    • +8 (10 voturi)    
      Dar unde-s Kancelarii?? Merkel & Fayman ? (Luni, 14 septembrie 2015, 12:59)

      ddutz [utilizator] i-a raspuns lui Irizat

      Isterica care i-a chemat: Vreu 800.000 de refugiati; avem destui bani; veniti, va primim cu ciocolata si lapte.
      Si ala care vrea sa taie fondurile structurale daca nu primim islamisti.
      Unde-i b.ouleanul, de ce nu iese in fata sa spuna ca s-a inchis Schengenul cu Germania?!!!!
      Ca trimite ARMATA AUSTRIACA la granita?!!!!!!!
  • +15 (17 voturi)    
    Abia acum se iau masuri... (Luni, 14 septembrie 2015, 12:30)

    cititoare [utilizator]

    gen securizarea frontierelor, implicarea armatei, operatiuni navale in Marea Mediterana de oprire a barcilor de refugiati si arestarea traficantilor.

    Abia acum cind a ajuns un puhoi de imigranti si in Germania. Si a vazut Germania in sfirsit cum sta treaba. Pina acum dadea lectii de moralitate ungurilor si toti est europenilor, ca sintem rasisti si nazisti cu protejarea granitelor, cu gardurile, cu urcarea imigrantilor in trenuri spre azile de refugiati. Ei, acum sa-i vedem pe nemti cit de grozavi sint!

    Iar Merkel nu mai zice nimic de ceva vreme, pesemne nu mai stie cum sa scoata camasa.
  • +14 (16 voturi)    
    Asta a lipsit la Geografie? Ungaria granita Europa (Luni, 14 septembrie 2015, 12:40)

    ddutz [utilizator]

    "Europa sa-si poata impune granitele", a declarat presedintele francez, François Hollande.
    "Concret, aceasta inseamna centre de inregistrare in Grecia, in Italia, in Ungaria, pentru a evita ce se intampla azi", a subliniat el.
    Europa are granita la 12 km de tarm, NU pe teritoriul ei.
    Broscoiul asta socialist inventeaza o noua notiune? Granita Europei este Ungaria?
    Amarat incompetent.
    Si pentru Merkel vad ca granita este Austria?!!
    • +5 (5 voturi)    
      te faci ca nu intelegi (Luni, 14 septembrie 2015, 13:35)

      demaGOGU [utilizator] i-a raspuns lui ddutz

      ...da, ptr Occident granita Europei "civilizate" este granita Schengen Hu-Ro, Hu-Sr

      iar Hollande preia ideea lui Sarkozy cu tabere de refugiati, extrem de pervers!, la granita Schengen
      • +2 (2 voturi)    
        Pai ii ducem si noi cu autobusul de la Vama Veche (Luni, 14 septembrie 2015, 17:40)

        ddutz [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

        la Bors, iar ai mai norocosi la Nadlag. Si d'acolo stiu si aia s-o ia prin papusoi.
        Invatam iute, de la schengeneanul Orban.
        In 10 ceasuri, ca noi n-avem autostrazi, se rezolva.
  • +15 (17 voturi)    
    Astia inchid colivia dupa ce a zburat pasarea?! (Luni, 14 septembrie 2015, 12:44)

    ddutz [utilizator]

    Ce ne facem cu MILIOANELE din Turcia care s-au urnit incoace? Cu urdiile nemasurate de islamisti?
    Asta sa raspunda Hollande si Merkel, nu bla bla.
    Bla bla sa faca ei la alegeri, nu dupa ce au dezlantuit urgia asupra Europei.
    Incompetenti nenorociti.
  • -13 (23 voturi)    
    Mentalitate tipica romaneasca... (Luni, 14 septembrie 2015, 12:48)

    Miky60 [utilizator]

    Cand este vorba de bani Europeni: "Noi suntem cu Europa, nu vrem Rusia, Germania este cea mai tare, Grecia sa plateasca pentru ce a gresit, vrem presedinte neamt si masini germane!"
    Cand este vorba de a primi victimele razboiului: "Sa se duca in Germania, Merkel este de vina, nu stim cine sunt refugiatii astia, dar sigur este ceva rau, am vazut noi in gainile din curte ca fac alte oua! Germania sa-i primeasca, sa se spele cu ei, nu ii vrem!"

    D-asta cei ramasi in tara nu vor ajunge niciodata in Diaspora si noi va trebui sa intretinem social cele 18 milioane de lenesi ramasi in tara!
    • +11 (17 voturi)    
      Poti detalia un pic (Luni, 14 septembrie 2015, 13:00)

      MarianPConstantin [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Poti detalia un pic de unde pana unde ti-ai dat seama ca oamenii astia sunt victimele razboiului? Le-ai verificat tu persoanal identitatile sa vezi ce nationalitate au? Ai verificat sa vezi de unde vin (siria sau turcia)?

      Tipic mioritic. Vorbesti fara sa cunosti. Ai citit si tu doua masline in presa si ai inceput sa-ti dai cu parerea ca doar nu te costa nimic.
      • +8 (8 voturi)    
        lasa-l domne (Luni, 14 septembrie 2015, 13:47)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui MarianPConstantin

        ca nu te mai intretine social.nu-l mai retine de la munca,ca are plan de facut.si nici nu mai ajungi in diaspora.ia vezi!
        on:merkeloaica si ciracii ei au dat-o rau de pereti si ne paseaza noua ''refugiatii''sa vedem daca raspunde cineva pt asta
    • +8 (10 voturi)    
      "Victime?" (Luni, 14 septembrie 2015, 14:08)

      Eucris [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Victimele razboiului? Pakistan nu este in razboi,este in saracie cauzata de coruptie si lipsa de etica de lucru specifica muzulmanilor, Africanii au saracie de cand exista, despre invadatorii Somalezi nu se discuta in media. Propaganda stangista care stoarce lacrimi si infiltreaza teroristi mai prinde la public?
    • +8 (8 voturi)    
      @Mentalitate tipic românească (Luni, 14 septembrie 2015, 14:34)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Uite că eu unul sunt solidar cu Germania chiar și în această situație grea ! Din solidaritate cu ei îmi doresc ca țara lor să nu fie invadată de „refugiați de război”, pentru că altfel ceea ce cunoaștem noi azi sub numele glorios de Germania va fi istorie în câteva decenii.
      Și pentru că suntem solidari unii cu alții, când spun să nu-i primească în Germania mă refer la faptul că noi toți nu ar trebui să-i primim să se aciueze în Europa. O felie de pâine, ein glass wasser, o pătură peste noapte, iar când e gata răzbelul, zurück zu hause !
    • -1 (1 vot)    
      Ipocrizia nu salveaza Romania (Luni, 14 septembrie 2015, 19:01)

      Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Pana mai ieri eram o colonie, Europa sugandu-ne toata seva de romani, bogatiile solului si subsolului, bogatiile stiute si nestiute, aurul, pietrele pretioase, semi-pretioase cat si cele ne-pretioase, daca tot s-a pus pe luat.
      Acum suntem in Europa, autostrazile "ne" sunt blocate si nimeni nu calculeaza paguba (paguba "noastra"). Pun pariu ca ungurii au devenit brusc simpatici. Si pragmamtici. Cinste lor!
      Nu sunt 18 milioane de lenesi in tara, de-aia ti-ai luat atatea minusuri, dar 8 milioane de pensionari si bugetari sunt mult prea mult pentru o tara atat de saraca precum Romania. Si o masa de manevra pentru partidele populiste din Romania, adica mai toate. Nu ma mira rasismul celor care au postat aici: acesta este consecinta anilor comunismului biruitor si a democratiei noastre originale marca Iliescu, cel care nu a intinat "idealurili". Mai trebuiesc inca vreo 20 de ani peste aia ai lui Brucan si vom putea respira ceva aer curat si in Romania. Pana atunci,
      Sa auzim numai de bine pe cat posibil.
  • +12 (14 voturi)    
    mda (Luni, 14 septembrie 2015, 12:53)

    KJ [anonim]

    Tot nu-i rau ca si-a amintit tanti Angela de granite. Poate in curand isi aminteste si de popor. Care in general nu pare prea incantat de musafirii pe care i-a poftit dumneai. Cine citeste germana poate sa se convinga de asta: numai presa tot behaie ca neamtul de rand se bucura de navalirea migrantilor.
  • +15 (19 voturi)    
    Franta si Germania? :)) (Luni, 14 septembrie 2015, 13:17)

    Adrian [anonim]

    Franta si Germania vor fi "extrem de presante" sa se respecte granitele UE? =)) =)) =)) Deci, rad de ma prapadesc.

    Uite de aia tiganii si hotii de buzunare au proliferat pe spinarea astora. Sunt prosti de BUBUIE! Bai da' prosti rau. Mai rau ca noaptea.

    Dupa ce urli in gura mare ca deschizi portile si CHEMI cel putin 800.000 de muslimi ilegali si invadatori, dupa ce stai cu mainile in san mai bine de 8 luni de zile (de cand a inceput fenomenul invadator), vii tu, in al 100-lea ceas, sa zici ca "presezi" sa se respecte granitele UE? Sa nu te pisi pe tine de ras?

    Pai cu mascaricii astia cum sa nu se distreze Putin? Merkel ar trebui demisa si judecata urgent pentru T R A D A R E! Caci asta se intampla acum. Toate masurile care se doresc a fi implementate sunt tardive si vor avea efectul ZERO. Raul a fost facut si nu mai poate fi intors. UE tocmai si-a gaurit podeaua barcii. De data aceasta nimic nu mai poate salva barca.

    Pe de alta parte, autoritatile romane dorm in bocanci. La ora asta, trebuia sa avem armata la granite. Vorbim de o invazie musulmana, frumos ambalata in povestea unui razboi si a unei poze cu un copil inecat pe o plaja. Exact cam ceea ce fac tiganii cand cersesc la semafor. Vin cu puradeii in brate si pozeaza in amaratii pamantului. Prostul le deschide geamul si le da cate ceva. Uite ca, de data asta, li s-a deschis geamul muslimilor, iar astia au sarit inauntru. Sa te tii ce urmeaza de acum incolo, ca pe astia nu ii mai scoate nimeni afara din Europa.

    Uite ce fac deja prin Germania: http://www.liveleak.com/view?i=bae_1442189286
    • +4 (4 voturi)    
      Armata romana... (Luni, 14 septembrie 2015, 18:34)

      cititoare [utilizator] i-a raspuns lui Adrian

      E deja la frontiere, crede-ma. Patruleaza. Intr-adevar in numere mai mici, dar eu cred ca sint pregatiti pentru orice eventualitate. Cunosc pe cineva din armata, care nu poate sa-si ia concediu ca trebuie sa patruleze la granita in caz de ceva. Doar ca nu se anunta asta in mod oficial ca sa nu se panicheze lumea si oricum, cum ziceam, nu sint inca intr-un numar foarte mare, dar sint pregatiti sa actioneze imediat.
  • +6 (8 voturi)    
    Ce Urmeaza? (Luni, 14 septembrie 2015, 14:33)

    Ion [anonim]

    De maine 15 septembrie, valul de migratie se va muta prin Croatia si ROMANIA. Nu suntem pregatiti pentru acest lucru . Granita terestra cu Serbia are peste 250 Km lungime. Cum vor impiedica autoritatile romane afluxul emigrantilor in Banat, nu spune nimeni. Sunt cateva zeci de kilometri intre zonele de intrare actuale din Ungaria si localitatile romanesti, incepand cu Beba Veche. Croatii intaresc securitatea la frontiera cu Serbia, cel putin la nivel declarativ, iar dupa ei urmeaza o alta tara de trecut - Slovenia. Au fost amanate prea mult masurile, cand totul trebuia clarificat din Grecia - prima tara membra Schengen.
    • +5 (7 voturi)    
      o singura solutie... (Luni, 14 septembrie 2015, 14:58)

      demaGOGU [utilizator] i-a raspuns lui Ion

      ...armata pe frontiera cu Serbia.
    • +3 (3 voturi)    
      Atata vreme (Luni, 14 septembrie 2015, 16:26)

      shlomo_bernstein [utilizator] i-a raspuns lui Ion

      cat doar tranziteaza teritoriul tarii noastre catre vest, fara sa ramana in Banat, duca-se din partea mea! De ce sa-i retii, ca sa te pricopsesti cu ei pe cap (ca e clar ca Dublin nu mai functioneaza, adica trimiterea lor inapoi pe unde au intrat prima data (adica Grecia sau Turcia).
  • +12 (16 voturi)    
    Nu in tara mea! (Luni, 14 septembrie 2015, 14:33)

    Mad [anonim]

    Stramosii mei au ingrasat cu trupul lor tarana acestei tari. Bunicii mei au luptat in razboaiele Romaniei. Parintii mei au muncit, asa cum au muncit toti pana in '90 si au facut ceva in tara asta. Au platit impozite , au facut copii. Eu am platit taxe si impozite la stat, am facut copii - copii romani.! Ajutorul social pentru un roman este de 125 lei pe luna si pentru el trebuie sa presteze munca in folosul comunitatii. A fost cazul unui om, la Brasov, care pentru banii astia si-a pierdut mana dreapta ( i-a smuls-o leul de la gradina zoologica) Nu casa sociala.Alimente si rechizite pt copiii lor cum se poate descurca fiecare. Asistenta medicala nu prea grozava. Chiar daca sunt tigani romani , parintii lor inainte de '90 tot au muncit pt ca atunci cine nu muncea facea puscarie. Un azilant primeste 3 lei/zi de mancare deci 90 lei pe luna ( urmeaza sa creasca la 10 lei/zi banii de mancare deci 300 de lei pe luna) .Sta intr-un loc dat de stat( unde are apa calda si canalizare) primeste asistenta medicala ( ca daca nu se incalca drepturile omului ! ) , copii sunt trimis la scoala, etc. De ce merita mai mult strainii decat romanii ? De ce statul roman ii descondidera pe cei care,asa cum pot, au grija de pamantul asta?! Conceptul UE l-a care am aspirat a fost ceva in genul SUA- fara granite in interiorul continentului Europa. Nu a fost vorba de renuntarea la identitatea nostra si de a ne pune pamantul, casa, copii, femeile la dispozitia invadatorilor. SUA nu accepta migrarea necontrolata! Pe timpul foametei taranii moldoveni se rugau de trecatorii din Muntenia sa le ia copii sa nu moara de foame. Deci oamenii aia de rand, amarati si infometati incercau sa-si scape copiii ! Nu navaleau peste altii ! Daca se face apel ma inscriu voluntar ca sa merg la granita. Asta-i tara mea, casa mea, familia mea!
    • -2 (2 voturi)    
      Romania, ultima frontiera (Luni, 14 septembrie 2015, 18:46)

      Gabi Sorocianu [utilizator] i-a raspuns lui Mad

      Ce am facut cu totii in tara asta pana in 1990 se vede si astazi cu ochiul liber: saracie cu lustru, analfabetism, industrie falimentara si tot asa. Daca era atata splendoare in iarba, Ceausescu nu inghitea pe nemestecate gloantele alea la Targoviste. Nu i-am dorit moartea, dar poporu' prin vocea lu' domnu' Iliescu a hotarat altceva.
      Ca ai facut copii romani este de apreciat. Ca platesti impozite, iarasi este un lucru bun, toata lumea plateste, nu este o gaura in cer. Cum gaura in cer nu este nici daca esti roman. Mare lucru e sa fii om, sa ajuti pe altii aflati in nevoie, chiar daca nu sunt romani ci numai oameni. Restul este gargara patriotarda cu "noi n-am invadat pe nimeni", "ne-am aparat si am invins", "am fost, suntem si vom fi muncitori" cat si "ingrasamant pentru acest pamant". Nu te-a invadat nimeni si nici nu o va face, conceptul este fara granite in interiorul Uniunii Europene ceeace inseamna o gramada de avantaje si pentru tine: libera circulatie pentru diverse motive, concediu, munca si ce vrei tu. Dar daca esti asa pornit pe toata lumea, mergi la Directia Vamilor sa-ti dea o arma sa pazesti frontierele de invadatori, in timp ce copiii tai poate vor avea sansa sa studieze si sa munceasca intr-o tara mai civilizata.
  • +6 (8 voturi)    
    Ce face Guvernul ! (Luni, 14 septembrie 2015, 15:06)

    corina [anonim]

    in fata, unei crize ce se prefigureaza la granita cu Serbia? Nimic.
    De ce guvernul nu trimite armata, cu fac alte tari la acesta granita si sa nu permitem valului de "emigranti " sa treaca prin tara noastra?
    De ce nu luam atitudine, fata de minciunile Primului Ministru in legatura cu acesti "emigranti"?
    Guvernul nu este instare sa aiba grija de "tigani" si nu a reusit sa-i integreze in societate, dar sa primim atat de multi musulmani.
    Cine ne garanteaza ca printre cei primiti nu sunt si fundamentalisti, si ca nu vor organiza atentate si-n Romania cum au fost in Bulgaria?
    De ce trebuie sa prim "refugiatii" refuzati de alte tari, cum se face trierea, cine ramane in occident si cine sunt cei trimisi in Romania?
    • +4 (4 voturi)    
      Hai sa avem incredere in armata... (Luni, 14 septembrie 2015, 18:39)

      cititoare [utilizator] i-a raspuns lui corina

      Eu zic ca ei deja sint bagati in priza si primesc informatii live de pe teren. Inca nu sint in numere mari la granita, pentru ca nu este nevoie. Cind o sa vada ceva miscare, o sa actioneze. Acuma nu este nevoie!
  • +6 (6 voturi)    
    Cine trebuie sa emigreze?!? (Luni, 14 septembrie 2015, 15:09)

    Absurdistanul [utilizator]

    din cate am citit pe net sunt mai multe natii printre emigranti, in fara de sirieni ( tara care se confrunta de 4 ani cu un razboi): afgani, irakieni, kurzi, nigerieni, sudanezi, etiopieni, libieni, pakistanezi.

    acum intreb: cu cea am gresit fara de dna Merkel ca sa trebuiasca sa ajutam mai multi decat pe cei care cu adevarat merita?!

    trebuiesc create bariere de control, lagare de azilanti si zone unde cei acceptati sa isi aduca aportul la propasirea noi lor tari!

    credeti ca in tarile CEE exista aceasta oportunitate pentru emigranti, cand ele abia isi revin dupa cei 45 de ani de decadere economica si sociala?!?

    daca da, trimiteti cat mai multi in Romania si vom emigra si noi, in Germania, Franta si Anglia! ca nu cred ca avem vreo placere sa traim in propria tara printre moschei, salvari si turbane! ca nu or fi emigrantii aia, doctori, ingineri si savanti de renume mondial, sa ne ierte de traditiile lor la modul foarte invaziv!
  • -7 (9 voturi)    
    Cateva fapte... (Luni, 14 septembrie 2015, 15:39)

    s.t.e.f. [utilizator]

    ...sper sa nu deranjez prea mult.
    1. Germania nu a inchis granita cu Austria ci a instaurat controale(de comun acord cu austriecii) pentru a directiona mai bine imigrantii. https://twitter.com/GermanyDiplo/status/643101036937396224
    2. De la cerere pana la acordare/respingere azil pot trece de la 6 luni pana la 24 de luni. Cei pentru care nu se acorda azil, se intorc de unde au venit. Cei care primesc azil, trec la munca, pentru ca nu mai primesc mancare si cazare gratis.
    3. Europa nu mai este de mult un spatiu crestin ci secular. Oricum, daca am fi fost crestini cu adevarat am fi practicat cu aceasta ocazie dragostea, mila si intelepciunea nu ignoranta, frica si xenofobia.
    4. Inca nu exista statistici oficiale cu privire la sex, varste, orientari religioase, etc. Nu se pot trage concluzii dupa cateva cadre aparute la TV.
    • +8 (8 voturi)    
      auzi (Luni, 14 septembrie 2015, 15:56)

      gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui s.t.e.f.

      faptul ca nu exista statistici oficiale inseamna doar ca nu putem vorbi de numere precise, cu virgule, dar aproximativ se vede de la o posta ca peste 80% (acu ca or fi 81 sau 92.34 asta ramane de vazut dupa) dintre asa zisii imigranti sunt baieti tineri , nu familii, nu copii, nu batrani.
      • -3 (5 voturi)    
        N-am zis ca nu se poate specula... (Luni, 14 septembrie 2015, 16:26)

        s.t.e.f. [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

        asa cum zici tu 80% tineri zic si eu 90% copii, ca asa am vazut la TV.
    • +4 (8 voturi)    
      Cateva fapte... (Luni, 14 septembrie 2015, 16:02)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui s.t.e.f.

      1. Germania a impus controale intr-adevar, in acelasi timp suspendand TOATE trenurile cu destinatia München. Daca nici asta nu e inchidere partiala, atunci ce mai e?
      Cand Austria a instituit controale similare, au aparut cozi de cate 30 de km, cu timpi de asteptare de ore intregi, plus inchideri temporare complete ale granite.
      Practic, de facto, granite cam va fi inchisa...istoria o arata, mai mult decat orice birocrat poate sa debiteze...

      2. Asta crezi tu mister...dupa ce primesc statutul de azil, se califica pentru ajutoarele clasice sociale, care sunt chiar mai mari. Daca tu crezi ca sirianul care nu stie o boaba germana, se va incadra in campul muncii, inseamna ca esti dus rau de tot pe aratura. Sau daca iarasi crezi ca guvernul nu a alimenta cu bani odraslele venite, ca doar drepturile omului si alea alea, inseamna iarasi ca esti dus rau de tot pe aratura din punct de vedere al contactului cu realitatea...

      3. Europa este spatiu secular, bazata insa pe principii si idei crestine. Oricum, daca ai fi crestin adevarat, ai fi practicat cu aceasta ocazie dragostea, mila si intelepciunea, si nu ignoranta si tastatul pe net.
      Apropo, cati refugiati sirieni ai primit la tine in casa? Cate fonduri ai donat pentru ajutorarea refugiatilor? Cum te-ai implicat pentru ajutorarea refugiatilor sirieni?
      Aaaa, deci nu ai facut de astea, dar predai lectii de moralism, ca doar e simplu de batut la taste...
      Stii, aceste principii moralizatoare sunt luxul habarnistilor care stau pe tusa, fara nici o responsabilitate...

      4. Nu exista statistici oficiale, dar orice imagine, orice cadru (fie din Kos, sudul Italiei, granite GR-MC, Keleti etc) arata procente zdrobitoare de barbate intre 20 si 30 de ani, bine hraniti si foarte atletici, cu o atitudine extrem de militanta.
      Doar ca tu nu esti capabil sa tragi singur concluzii asupra unor realitati vazute cu ochii, si ai nevoie de niste birocrati sa te abureasca, asta nu inseamna ca toti oamenii isi traiesc vietile la fel!
      • -4 (6 voturi)    
        Zici de fapte, dar vii doar cu speculatii (Luni, 14 septembrie 2015, 17:05)

        s.t.e.f. [utilizator] i-a raspuns lui Anonim

        1. Germania a impus cotroalele pentru a redirectiona fluxul de refugiati. München-ul nu mai face fata in ritmul asta. Asta scrie in comunicatul de presa la care am dat link, restul sunt speculatii.

        2. Da, o parte vor primi azil, dintre care, o parte vor sta pe ajutoare sociale, in Germania. Daca vor fi prea multi se vor face legi care sa ii descurajeze. Dar iar speculam.

        3.Faptul ca sunt sau nu implicat este irelevant.Pot avea dreptate chiar daca sunt si eu ipocrit.Cat despre principii crestine, sa fim seriosi... In realitate, singurul principiu care ne sta la baza este confortul.

        4. Din ce am vazut eu in presa respectabila, situatia e prezentata echilibrat, nu ca o invazie.

        Cred ca vedem aceleasi realitati. Nu este o situatie usoara pentru Europa si nu vom iesi neschimbati, dar ridicarea de ziduri pentru a ne conserva confortul personal nu este o solutie, s-a mai incercat, nu functioneaza.
        • 0 (0 voturi)    
          ... (Marţi, 15 septembrie 2015, 11:01)

          Anonim [anonim] i-a raspuns lui s.t.e.f.

          1. Controalele la granite nu sunt pentru a redirectiona fluxul de refugiati. Asta crezi doar tu. E pentru a il restrictiona...de ce crezi tu ca vor disperati nemtii sa ii imprastie peste tot prin Europa? Ca deja nu mai fac fata
          Si partea trista e ca cei mai loviti sunt de fapt cetatenii UE, precum si lanturile economice din cauza blocajelor de la frontiera. E greu sa pricepi asta, nu?

          Comunicatele de presa sunt asa, vrajeala pentru fraieri. Nu tot foarte official afirmau liderii federali ca ei pot lua sute de mii pe an, in timp ce guvernatorul Bavariei si primarul din München strangeau din dinti si ii calificau pe liderii federali ca fiind "iresponsabili"?
          No pe care ii crezi tu? Pe liderii federali cu comunicatele lor de presa oficiala, sau "speculatiile" scoase de liderii regionali care sunt cei nevoiti sa se ocupe efectiv de problema?


          2. Nu speculam mister. De asta se cheama istorie, ca sa o si studiem. Iar istoria arata ca nu se vor inaspri legile, ci se vor mari taxele pentru ceilalti cetateni care muncesc legal si isi respecta obligatiile cetatenesti. Cei care cand trec frontier, unde e nevoie, stau la cozi ca sa le fie verificate actele, nu dau navala ca acesti imigranti economici.
          Apropo, tot speculatii sunt faptul ca somajul intre imigrantii arabi e undeva intre 40-60 %, pe cand cel pentru est europeni se invarte pe la 10%?


          3. In mod evident nu ai dreptate. Bineinteles tu nu vezi asta, de aceea se cheama ignoranta. Deci rezultatul e ca nici un te implicit sa ajuti, nici dreptate n-ai. Arata doar necunoasterea lucrurilor.
          Poate pentru tine doar principiul confortului o sta la baza. Pentru altii, conteaza si principiile crestine, conteaza si pacea sociala, conteaza si niste libertati castigate cu foarte mult sange...
        • 0 (0 voturi)    
          ... continuare (Marţi, 15 septembrie 2015, 11:06)

          Anonim [anonim] i-a raspuns lui s.t.e.f.

          4. Presa aia echilibrata de care mentionezi tu prezinta obsesiv aceasi poza cu acel copil kurd mort in Turcia, in tentative de a stoarce lacrimi. Nu prezinta poze si imagini cu mizeria de nedescris lasata in urma de acesti invadatori, nici cu aruncatul mancarii pentru ca vine din cutii cu crucea rosie pe ele, nici aruncat de sticle de apa din nervi ca sunt retinuti in Ungaria pentru inregistrare, nici cu protestele ostile (cine a mai vazut asa ceva la refugiati) din Keleti etc etc.

          Der Spiegel, in editia de limba engleza, are o analiza in care se prezinta ingrijorarea autoritatilor regionale din Germania, precum si riscul stricarii pacii sociale in Germania pana prin 2040, din cauza aducerii unor migratori extreme de diferiti de cultura europeana, care, asa cum arata istoria cam peste tot in lume, NU SE INTEGREAZA.


          Se pare astfel ca nu prea vedem aceleasi realitati. Unii sufera de un relativism cultural sever, si au impresia ca totul e roz in lume.

          Poate ar trebui acestia sa faca niste vizite prin ghetourile pariziene, sau prin cele din Marsilia, sau prin estul Londrei, sa vada cat de integrati sunt acesti invadatori.
          Sau poate ar putea arunca o geana asupra protestelor violente din Sydney, din 2012.

          Si astfel, poate se vor scapa si de ochii de cal care ii oblige sa vada doar in directia....corecta politic!
  • +9 (9 voturi)    
    nu s-a terminat (Luni, 14 septembrie 2015, 16:02)

    KJ [anonim]

    A iesit vice-cancelarul german la interval si a zis ca anul asta o sa ia un milion de refugiati (conform Spiegel). Cica Germania e puternica si poate sa o scoata la capat, asa zice dansul, nu eu. Oameniilor astora li s-a pus fixul pe salvatul de refugiati (migranti), ce mai. Pana nu isi fac bamblaua nu se lasa, cel putin asa se pare acum. Sper ca macar Romania sa fie inteleapta, si pe cat se poate sa stea deoparte.
  • +3 (3 voturi)    
    Probleme de procedura... (Luni, 14 septembrie 2015, 17:49)

    Observator roman [utilizator]

    Dacă de la 1 noiembrie 2014, în Consiliul Uniunii Europene se aplică o nouă procedură pentru vot, fiind intodusă majoritatea calificată, asta nu înseamnă că în cadrul Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) din cadrul Consiliului Uniunii Europene procedura de vot la data de 14 SEPTEMBRIE 2015 necesita majoritatea calificata, ci tot consensul! Asta e problema lui J.C. Junker, ba, dacă mă gândesc bine și a lui Merkel...
  • +6 (6 voturi)    
    Ce face Romania??? (Luni, 14 septembrie 2015, 18:58)

    CVal [utilizator]

    Ungaria face foarte bine ca inchide granitele, nu se mai putea asa ceva! Un stat intreg sa fie blocat de refugiati!
    V. Orban a atentionat de acum 2 saptamani ca va face acest lucru. Nu inteleg de ce autoritatile noastre nu s-au mobilizat din timp sa trimita paza la granita cu Serbia.

    Imi pare rau de acesti oameni, dar , din pacate ei reprezinta o cultura in care religia si politica/statul sunt unul si acelasi lucru; iar majoritatea celor care deja sunt in Europa nu dau semne ca s-ar adapta la stilul de viata laic.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri