Presedintele Klaus Iohannis a declarat vineri seara ca proiectul de ordonanta de urgenta privind regimul interceptarilor a fost avizat de Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca actualul regim nu este in concordanta cu legea fundamentala a tarii.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

HotNews.ro a transmis LIVETEXT declaratia sefului statului, care a durat circa trei minute:

  • Sunt doua aspecte importante
  • Primul tine de respectarea deciziei Curtii Constitutionale. Al doilea aspect tine de nevoia de a asigura neintrerupt cadrul legislativ pentru ca justitia sa isi faca datoria, fie ca e vorba de securitate nationala sau coruptie
  • Eu, ca presedinte, m-am angajat sa fiu garantul functionarii statului de drept in Romania
  • Guvernul a propus un proiect de OUG pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica
  • Acest proiect ofera intr-o prima etapa o solutie pentru organele judiciare
  • Ulterior parlamentul poate avea in vedere si alte solutii pe care sa le dezbata
  • Sunt opinii potrivit carora activitatea parchetelor in absenta infrastructurii tehnice necesare ar fi afectata atat ca operativitate cat si ca administrarea probatoriului
  • Ordonanta raspunde acestei preocupari
  • CSAT a avizat favorabil proiectul si adoptarea de catre guvern va reprezenta o solutie fie si temporara la o problema ce preocupa institutiile si opinia publica

Proiectul acestei ordonante, obtinut de HotNews.ro, prevede ca sintagma "alte organe specializate ale statului" va fi eliminata din Codul de Procedura Penala. OUG introduce precizari clare ca probele sunt obtinute nemijlocit de procuror, organele de cercetare penala sau lucratori specializati din cadrul politiei iar modul cum sunt puse in executare mandatele va fi controlat de presedintele Inaltei Curti sau de un procuror desemnat de acesta.

De asemenea, legea de organizare a SRI va fi modificata pentru a delimita fara echivoc supravegherea tehnica dispusa pe un mandat de siguranta nationala de interceptarile realizate de procurori.

In Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanta de urgenta "privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal" se mai arata ca prin masuri tehnice, se va realiza partajarea infrastructurii (servere de management al interceptarii si console de administrare si operare) astfel incat sa se realizeze accesul nemijlocit si utilizarea independenta de catre organele de urmarire penala. Modul concret de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare ar urma sa fie stabilit prin protocoale de cooperare.

Citeste mai multe aici

Reamintim ca plenul Curtii Constitutionale a admis la jumatatea lunii februarie, cu majoritate de voturi, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor din Codul de procedura penala care prevad ca supravegherea tehnica dispusa de procuror poate fi efectuata nu doar de "organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei", ci si de "alte organe specializate ale statului".