Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie isi exprima "ingrijorarea" fata de decizia de joi a Inspectiei Judiciare de a-i verifica pe judecatorii care l-au eliberat din arest preventiv pe Cristian Popescu Piedone in dosarul "Colectiv", se arata intr-un comunicat de presa al institutiei. Sectia Penala a Inaltei Curti este condusa de judecatoarea Mirela Sorina Popescu.

Inalta Curte de Casatie si JustitieFoto: ICCJ

Reamintim ca o organizatie de magistrati, un ONG si ziaristi au criticat joi faptul ca Inspectia Judiciara s-a autosesizat in cazul judecatorului care a decis decis eliberarea din arestul preventiv a lui Cristian Popescu Piedone. Centrul de Resurse Juridice a cerut demisia de urgenta a Inspectorului sef al Inspectiei Judiciare, apreciind ca "sistemul judiciar romanesc se afla intr-un pericol iminent cata vreme inspectori ai inspectiei judiciare se sesizeaza din oficiu cu privire la hotarari judecatoresti definitive".

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) a criticat decizia Inspectiei Judiciare de a se sesiza din oficiu impotriva judecatorului de la Curtea de Apel Bucuresti care a decis eliberarea din arest preventiv a primarului demisionar a Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, calificand drept "inacceptabila si periculoasa" modalitatea in care intelege sa-si exercite prerogativele. Potrivit UNJR, prin asfel de actiuni Inspectia Judiciara se transforma "intr-un instrument de presiune impotriva judecatorilor, actiune ce are ca efect incalcarea independentei justitiei".

Inspectia Judiciara a anuntat joi ca s-a sesizat din oficiu si face verificari in cazul judecatorului Constantin Luchian Constantinescu, de la Curtea de Apel Bucuresti, care a decis eliberarea din arestul preventiv a lui Cristian Popescu Piedone si a celor doua functionare din primarie, anunta Agerpres. Curtea de Apel Bucuresti a decis miercuri ca fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone sa fie eliberat din arest, decizia fiind definitiva. Cristian Popescu Piedone a fost arestat preventiv in legatura cu autorizarea functionarii clubului Colectiv.

Ziaristul Dan Tapalaga a scris ca "a te autosesiza pe solutiile pronuntate de magistrati in timpul unei anchete reprezinta un semnal de prost augur in sistem, care nu ma indoiesc ca-si va apara independenta".

Comunicatul integral al Sectiei Penale de la Inalta Curte:

Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi exprimă îngrijorarea în raport de decizia Inspecţiei Judiciare de a-i verifica pe judecătorii şi procurorii care, la data de 11 noiembrie 2015, au soluţionat măsurile preventive în dosarul „Colectiv”, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Poziţia Inspecţiei Judiciare de a se autosesiza ca urmare a opiniilor critice exprimate în mass-media reprezintă o atingere de nepermis a înfăptuirii actului de justiţie cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii şi garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în lipsa oricăror informaţii care să contureze o suspiciune rezonabilă privind posibile abateri disciplinare.

Aducerea la cunoştinţa publicului de către Inspecţia Judiciară, într-o fază incipientă, a demersurilor pe care le-a întreprins creează o presiune asupra judecătorilor şi procurorilor care ar risca să facă obiectul unei verificări disciplinare în cazul pronunţării de soluţii ce nu concordă cu aşteptările opiniei publice.

Pe această cale, Secţia Penală a instanţei supreme înţelege să ia atitudine în faţă oricăror acţiuni care afectează realizarea actului de justiţie în condiţii de independenţă, imparţialitate şi respectare a legii, fără să urmărească însă, ca aceste garanţii date de lege în scopul unei justiţii corecte şi dincolo de orice intervenţie din exterior, să permită ca atitudini şi conduite ce ar putea constitui abateri disciplinare să rămână nesancţionate.