Ministerul Educatiei pregateste terenul pentru lansarea de noi licitatii pentru manuale, desi nu a pus in dezbatere nici pana la aceasta ora noile programe scolare. Ministerul a anuntat public ca incepe selectia profesorilor care sa evalueze "proiectele de manuale scolare pentru invatamantul primar in anul scolar 2014-2015". Contactati de HotNews.ro, reprezentantii Ministerului Educatiei au declarat ca "apelul a fost lansat in vederea urmatoarelor licitatii pentru manualele scolare din ciclul superior primar, clasele a III-a si a IV-a".

Manuale scolareFoto: Agerpres

Ministerul Educatiei a publicat pe edu.ro un document aprobat de secretarul de stat Liliana Preoteasa si intitulat: "Apel pentru selectia cadrelor didactice in grupurile de lucru constituite in vederea evaluarii proiectelor de manuale scolare pentru invatamantul primar in anul scolar 2014-2015".

Reprezentantii Ministerului Educatiei au declarat pentru HotNews.ro ca "apelul a fost lansat in vederea urmatoarelor licitatii pentru manualele scolare din ciclul superior primar, clasele a III-a si a IV-a". "Cum programele scolare pentru clasele a III-a si a IV-a nu au fost inca aprobate, cel mai probabil licitatia va fi lansata anul viitor", a precizat biroul de presa al Ministerului Educatiei.

In ceea ce priveste licitatia pentru manualele digitale de la clasele I si a II-a, saptamana aceasta Ministerul Educatiei incheie acordul cadru cu firmele castigatoare, asa cum HotNews.ro a anuntat in exclusivitate in urma cu o zi.

Pregatirea viitoarei licitatii pentru manuale de clasa a III-a si a IV-a vine in conditiile in care Ministerul Educatiei nu a aprobat inca noile programe scolare pentru aceste clase, programe pe baza carora vor fi realizate proiectele de manuale. Insa lansarea licitatiei abia anul viitor, cu sperante ca manualele astfel produse sa fie la clase in septembrie 2015, risca sa fie un plan ce reediteaza scandalul licitatiei de manuale de anul acesta.

  • Anul acesta este primul in care elevii claselor I si a II-a au inceput scoala fara a avea nici macar un manual pe banca, dupa ce Ministerul a lansat in aprilie 2014 licitatia pentru manuale si ea nu s-a terminat in totalitate nici pana acum.  

Amintim, de asemenea, ca elevilor de clasa I li s-a schimbat programa scolara anul trecut, iar anul acesta a fost aplicata o programa noua si la clasa a II-a. Cu alte cuvinte, elevii care sunt acum clasa a II-a anul trecut au invatat dupa manuale care nu erau conforme curriculumului scolar, anul acesta au inceput scoala fara niciun fel de manual, iar anul viitor ar trebui sa invete tot dupa o programa nou - realizata in concordanta cu programele pe care ei le-au invatat in primii doi ani de scoala -, dar care nu este inca pusa nici macar in dezbatere.

Ce prevede apelul de selectie a profesorilor care sa evalueze proiectele de manuale scolare

Apelul de selectie a profesorilor care sa evalueze proiectele de manuale scolare pentru invatamantul primar prevede ca selectia se face la urmatoarele discipline:

  • Limba si literatura romana [materie care se face la clasa a III-a si a IV-a]
  • Limba si literatura romana (pentru elevii apartinand minoritatilor nationale)
  • Limba si literatura materna (pentru elevii apartinand minoritatilor nationale)
  • Matematica [materie care se face la clasa a III-a si a IV-a / la clasele I si a II-a, disciplina se numeste "Matematica si explorarea mediului"]
  • Stiinte ale naturii [se studiaza in toate clasele invatamantului primar]
  • Limbi moderne [se studiaza in toate clasele invatamantului primar]
  • Religie [se studiaza in toate clasele]
  • Educatie civica [materie care se face la clasele a III-a si a IV-a]
  • Istorie [materie care se face la clasa a IV-a]
  • Geografie [materie care se face la clasa a IV-a]

Vezi aici Planul Cadru pentru invatamantul primar, adica materiile pe care le fac elevii la clasa pregatitoare, clasele I, a II-a, a III-a si a IV-a.

Centrul National de Evaluare si Examinare [CNEE - institutie din subordinea Ministerului Educatiei, care are calitatea de autoritate contractanta in cadrul licitatiei pentru manuale - n.red] organizeaza grupurile de lucru pe discipline in vederea evaluarii proiectelor de manuale scolare pentru invatamantul primar, se arata in documentul publicat de Minister.

Inscrierea profesorilor care vor sa faca parte din aceste grupuri de lucru, selectia lor si comunicarea rezultatelor "se vor desfasura exclusiv on-line, pe platforma dedicata, aflata pe website-ul www.rocnee.eu, subsectiunea Apeluri".

Cadrele didactice selectate vor desfasura urmatoarele activitati:

  • analiza si evaluarea calitatii proiectelor de manuale scolare pentru invatamantul primar care vor concura in vederea aprobarii lor pentru utilizare in invatamantul preuniversitar;
  • completarea fiselor-tip de evaluare, a proceselor verbale si a notelor cu observatii asupra calitatii proiectelor de manuale, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Cine se poate inscrie sa evalueze manualele, care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca:

  • se pot inscrie candidatii care desfasoara, in anul scolar in curs, activitati de predare-invatare-evaluare in invatamantul primar;
  • au abilitati practice de operare pe calculator;
  • au disponibilitate pentru participare la activitatile desfasurate individual si in echipa, la CNEE, pe parcursul anului scolar 2014-2015, respectarea hotararilor luate de grup si a termenelor prevazute;
  • nu se afla in situatii de incompatibilitate cu activitatile de evaluare a proiectelor de manuale scolare din anul scolar 2014-2015 si in niciuna din situatiile de incompatibilitate prevazute de legislatia speciala din domeniul achizitiilor publice.

In procesul de selectie, au prioritate, in ordinea urmatoare, cadrele didactice care:

  • au absolvit cursuri/module care vizeaza problematica specifica activitatilor de evaluare a manualelor scolare / de abilitare curriculara / de evaluare de proces;
  • au titlul stiintific de doctor sau au absolvit un masterat/un curs postuniversitar in domeniul stiintelor educatiei;
  • au titlul stiintific de doctor in domeniul disciplinei sau in domenii conexe celui pentru care aplica;
  • au gradul didactic I, II sau definitiv.

Cadrele didactice isi pot depune candidatura pentru o singura disciplina.

Calendarul de selectie a profesorilor care vor evalua manualele scolare:

  • 3 - 24 octombrie 2014: Se desfasoara inscrierile candidatilor pe http://www.rocnee.eu
  • 27 - 31 octombrie 2014: Selectia candidatilor
  • 3 - 7 noiembrie 2014: Anuntarea rezultatelor selectiei, individual, doar pentru candidatii selectati.

HotNews.ro a scris in septembrie, citand surse oficiale, ca Ministerul Educatiei planuieste lansarea in acest an scolar de noi licitatii de manuale scolare pentru clasa a III-a, dar si noi licitatii pentru manualele de clasele I si a II-a la disciplinele la care nu au fost desemnati 6 castigatori (maximul prevazut in licitatie) sau la care nu a fost desemnat niciun castigator. (Detalii aici)

Amintim, de asemenea, ca 2013 a fost primul an in care Ministerul Educatiei a anuntat oficial ca va lansa licitatia pentru manuale scolare la clasele I si a II-a. La acea vreme, Ministerul anunta intentia de a lansa licitatia tot in luna aprilie, cu promisiunea ca licitatia se va finaliza cu semnare de contract pana la 15 septembrie.

Editorii au cerut amanarea termenelor, argumentand ca nu au timp sa realizeze proiectele de manuale cu care sa participe la licitatie in intervalul anuntat de MEN. Ministerul a amanat atunci licitatia, insa a repornit-o fix un an mai tarziu: aprilie 2014, cu promisiunea ca pe 15 septembrie 2014 elevii vor avea noile manuale pe banca.