Licitatia pentru achizitia de manuale scolare nu va fi tinuta pe loc, “anul acesta vom merge in directia in care trebuie sa mergem pentru ca in septembrie sa avem manuale noi”, a declarat joi, 24 aprilie, ministrul Educatiei, Remus Pricopie. In urma cu o zi, Uniunea Editorilor a avertizat ca va cere Ministerului sa revina asupra documentatiei de licitatie, pentru ca cifrele de afaceri cerute firmelor care vor sa participe la licitatie scot din joc 90% din edituri. In cadrul unei conferinte, ministrul Pricopie a afirmat ca “nu putem sa acceptam sa ne raportam si sa ne inclinam toti in fata intereselor comerciale ale editorilor, interese comerciale care stim ca uneori au avut chiar o forma ilegitima”.

Nimeni sa nu-si faca sperante ca vom da inapoi pentru ca nu ma intereseaza interesele comerciale ale editorilor, nu sunt ministrul editorilor. Sunt ministrul Educatiei, iar interesul copiilor este primul. Conform legii 34/2006 pe care trebuie sa o respectam toti, si Ministerul Educatiei, si jurnalistii, si editorii, daca sunt nelamuriri legate de aceasta procedura, exista o modalitate prin care se pot adresa intrebari si se dau raspunsuri. Nu poti sa dai raspunsuri in conferinta de presa, trebuie sa dai raspunsuri scrise, conform legii”, a declarat ministrul Educatiei, Remus Pricopie.

  • Amintim ca Ministerul Educatiei a demarat sambata dimineata, la ora 01:30, inainte de Inviere, licitatia deschisa privind achizitia de manuale scolare pentru clasele I si a II-a, potrivit datelor din SEAP.
  • Firmele care vor sa participe la licitatie trebuie sa aiba, printre altele, o cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani de minimum 11 milioane de RON, de exemplu, daca ofertantul doreste sa realizeze manualele de Comunicare in limba romana - clasa I. Detalii aici
  • In urma cu o zi, Uniunea Editorilor din Romania a sustinut ca cifrele de afaceri cerute firmelor care vor sa participe la licitatia pentru manualele digitale scot din joc 90% din edituri si a anuntat ca va cere Ministerului Educatiei sa revina asupra documentatiei. Detalii aici

In cadrul unei conferinte de presa, ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a declarat ca “este pentru prima data cand acest proces se deruleaza dupa legea achizitiilor publice, ordonanta 34/2006, si este pentru prima data cand vorbim despre o licitatie conform normelor europene”.

Daca sunt lucruri neclare, respectand legea, ii invit pe toti cei care au neclaritati sa se adreseze - exista o procedura, conform ordonantei 34/2006 - sa se adreseze Ministerului Educatiei si vom da clarificari. Daca s-a gresit, vom reveni, daca nu s-a gresit vom merge mai departe. Dar nimeni sa nu-si faca sperante ca vom da inapoi pentru ca nu ma intereseaza interesele comerciale ale editorilor, nu sunt ministrul editorilor. Sunt ministrul Educatiei, iar interesul copiilor este primul”, a avertizat Pricopie.

Cele mai importante declaratii ale ministrului Remus Pricopie pe tema licitatiei pentru manuale:

  • Pe marginea noilor manuale vor mai fi foarte multe intrebari si procesul va fi unul destul de lung. Daca ne uitam la ceea ce s-a intamplat in alti ani, in ultimii 20 de ani, si daca ne uitam la ceea ce se intampla in alte tari, procesul de improspatare a manualelor este un proces care dureaza cam 3 ani inainte ca primul manual sa apara si din momentul in care a aparut primul manual mai dureaza inca 3-4 ani pentru ca vorbim de schimarea graduala a manualelor: clasele I, V, IX, II, VI, X, samd. Noi anul acesta am inceput cu clasele I si II, de la anul - de fapt de anul acesta vom lansa pentru clasele III, V, IX, samd. Vor fi 4 ani pana cand vom termina acest proces.
  • Aici, ca lucruri generale, sunt doua tendinte: prima este sa nu se intample nimic, sa nu se schimbe nimic, si noi vedem de 1 an si 2 luni de cand am lansat acest proces ca anumiti agenti comerciali nu doresc acest lucru. La inceput au avut o scuza legata de faptul ca nu au cunoscut programele scolare. Programele scolare au fost in dezbatere publica vreo doi ani. Sigur, aveau dreptate, ca programa scolara oficiala este cea aprobata prin ordin de ministru. Si acesta este motivul pentru care anul trecut am fost de acord sa amanam procesul cu un an, pentru ca programele scolare au fost aprobate in martie. Dar dupa ce s-a mers cu aceasta justificare, ulterior s-au identificat si alte motive pentru a tine pe loc procesul.
  • Procesul nu va fi tinut pe loc, anul acesta vom merge in directia in care trebuie sa mergem pentru ca in septembrie sa avem manuale noi. Este pentru prima data cand acest proces se deruleaza dupa legea achizitiilor publice, ordonanta 34/2006, si este pentru prima data cand vorbim despre o licitatie conform normelor europene. Avand in vedere ca valoarea licitatiei este destul de mare trebuie sa aplicam reguli europene.
  • In rest, pe caietul de sarcini am inteles ca au fost unele intrebari. Scoateti documentele de anul trecut, pentru ca pot fi identificate cu data la care au fost publicate pe pagina de internet si veti vedea ca nu este nimic nou. Toate documentele aprobate anul trecut au fost incarcate pe SEAP in urma cu o saptamana.
  • Iar argumentul costurilor, eu cred ca daca firmele care se ocupa de constructia de autostrazi ar veni si ar spune: domnule, stati asa ca trebuie sa cresteti pretul de 5 ori sau de 3 ori ca nu ne place acest pret, s-ar putea ca noua de fapt sa nu ne placa discursul lor. Eu nu inteleg cum adica o persoana, o entitate, o structura comerciala care participa la o licitatie vine si spune ca sunt prea putini bani.
  • Daca ne uitam de fapt la date, vom vedea ca de fapt in momentul de fata platim 2 lei - 3 lei pe un manual, in timp ce pe formula noua, digitala, vorbim de 8-9-10 lei, nu stim, pentru ca va fi o licitatie. Mi-e greu sa spun acum care va fi pretul. Daca as sti de acum care va fi pretul, nu am mai avea licitatie.
  • Eu rog pe toata lumea sa isi defineasca foarte clar si sa enunte interesele. Interesul nostru, din Ministerul Educatiei si din sectorul educatiei, este sa avem manuale de calitate, sa avem manuale actualizate. In acest moment, in sistemul de educatie functioneaza manuale din 1991, din 1998, din 1999, nu se poate.
  • Chiar nu intelegem ca un manual din 1990 pe care unii editori l-au produs acum 20 de ani si vor sa ni-l vanda inca 40 de ani la un moment dat ajunge sa nu mai fie un instrument prin care poti sa ajuti copilul, ci ajunge sa fie un instrument prin care distrugi sansele unui copil sa performeze in viata?
  • Nu putem sa acceptam sa ne raportam si sa inclinam toti in fata intereselor comerciale ale editorilor, interese comerciale care stim ca uneori au avut chiar o forma ilegitima, prin vanzare de tot felul de produse avizate sau neavizate de Ministerul Educatiei, unele vandute in mod fortat prin diverse instrumente in scoli si neutilizate, vezi auxiliarele si multe alte lucruri.
  • Inspectorii de specialitate, pe geografie, matematica, romana, au in fiecare an o sesiune de cateva zile de pregatire metodologica. Acele momente au ajuns sa fie confiscate de editori si sa fie transformate in targ ilegitim, pentru ca nu e raportat nicaieri, de oferte de manuale si de auxiliare. Am pus punct acestui lucru. Nu se poate! Nu putem sa confiscam obiectivele educatiei si sa punem pe prima treapta obiectivele comerciale ale editorilor.
  • Daca sunt lucruri neclare, respectand legea, ii invit pe toti cei care au neclaritati sa se adreseze - exista o procedura, conform ordonantei 34/2006 - sa se adreseze Ministerului Educatiei si vom da clarificari. Daca s-a gresit, vom reveni, daca nu s-a gresit vom merge mai departe.
  • Dar nimeni sa nu-si faca sperante ca vom da inapoi pentru ca nu ma intereseaza interesele comerciale ale editorilor, nu sunt ministrul editorilor. Sunt ministrul Educatiei, iar interesul copiilor este primul.
  • Conform legii 34 pe care trebuie sa o respectam toti, si Ministerul Educatiei, si jurnalistii, si editorii, daca sunt nelamuriri legate de aceasta procedura, exista o modalitate prin care se pot adresa intrebari si se dau raspunsuri.
  • Nu poti sa dai raspunsuri in conferinta de presa, trebuie sa dai raspunsuri scrise, conform legii. Am parcurs documentatia pentru manuale de zece ori. Daca sunt nelamuriri, conform procedurii ordonanta 34/2006 asteptam in scris, raspundem in scris si raspunsul va fi pus si pe SEAP, pentru ca raspunsul trebuie sa fie pentru toata lumea.

Citeste si: