"Tinand cont de campania care s-a declansat de peste o luna de zile si care afecteaza din ce in ce mai mult imaginea invatamantului romanesc si a cadrelor didactice, Federatia Sindicatelor din Educatie 'Spiru Haret' a luat hotararea de a recomanda membrilor nostri de sindicat, cadre didactice, sa nu mai contribuie cu absolut niciun leu pentru asigurarea desfasurarii unui act educational de calitate in unitatile de invatamant preuniversitar in care isi desfasoara activitatea", a anuntat astazi presedintele FSE Spiru Haret, Marius Ovidiu Nistor. Acesta a precizat ca le recomanda de asemenea profesorilor "sa nu mai solicite parintilor sa vina cu sume de bani prin fondul scolii sau prin fondul clasei prin care sa contribuie la activitatea didactica, la activitatile extrascolare, pentru ca nu aceasta este obligatia lor".

Marius NistorFoto: Agerpres

Marius Ovidiu Nistor, presedintele Federatia Sindicatelor din Educatie 'Spiru Haret' (FSE 'Spiru Haret'), a anuntat astazi, 20 ianuarie, in cadrul unei conferinte de presa, ca "in fiecare unitate de invatamant preuniversitar vor fi inaintate petitii adresate Consiliului de Administratie, petitii care vor fi inregistrate la nivelul unitatilor de invatamant, care au ca destinatar pe langa Consiliul de Administratie si autoritatile locale, consiliul local si primarul. In cadrul petitiilor, colegii nostri transmit categoric ca nu vor mai contribui de acum inainte financiar cu niciun leu din salariul lor pentru a asigura conditii decente pentru desfasurarea unei activitati didactice si nu vor mai cere bani din partea parintilor pentru a suplini ceea ce nu acorda prin bugetul de stat autoritatile locale si guvernul".

"Tinand cont de campania care s-a declansat de peste o luna de zile si care afecteaza din ce in ce mai mult imaginea invatamantului romanesc si a cadrelor didactice, Federatia Sindicatelor din Educatie 'Spiru Haret' a luat hotararea de a recomanda membrilor nostri de sindicat, cadre didactice, sa nu mai contribuie cu absolut niciun leu pentru asigurarea desfasurarii unui act educational de calitate in unitatile de invatamant preuniversitar in care isi desfasoara activitatea. Nu este normal ca dascalul, in conditiile in care invatamantul de stat obligatoriu este gratuit conform Constitutiei, sa suporte din salariile de mizerie necesarul de creta, markere, hartie igienica, mobilier, consumabile, copiatoare si alte lucruri care sunt atat de necesare intr-o institutie de invatamant preuniversitar", a declarat Nistor.

Acesta a precizat ca, "in egala masura, recomandam cadrelor didactice, membrele noastre de sindicat, sa nu mai solicite parintilor sa vina cu sume de bani prin fondul scolii sau prin fondul clasei prin care sa contribuie la activitatea didactica, la activitatile extrascolare, pentru ca nu aceasta este obligatia lor. Asa cum nu suntem de acord ca dascalii sa contribuie financiar suplinind obligatii care revin autoritatilor locale, Guvernului si Ministerului Educatiei, in egala masura nu suntem de acord ca, in conditiile in care invatamantul de stat obligatoriu este gratuit, parintii sa fie obligati indirect sa contribuie cu sume de bani pentru acelasi tip de activitati".

Liderul FSE Spiru Haret a afirmat ca profesorii membri de sindicat "au primit un referat de necesitate, astfel incat pentru fiecare activitate colegii nostri vor cere sa li se puna la dispozitie tot. Nu mai putem accepta sa se apeleze de fiecare data la fondul scolii sau la banii cadrelor didactice".

"FSE inainteaza astazi o adresa catre Ministerul Educatiei Nationale (MEN) prin care transmite ferm pozitia federatiei vizavi de ce se intampla si cerem MEN sa transmita foarte clar care sunt sursele de finantare pentru toate activitatile scolare si extrascolare si procedura de alocare a acestor surse. Urmeaza saptamana Scoala Altfel, in care elevii nu efectueaza activitati de predare. Colegii nostri nu vor mai cere niciun ban din partea parintilor, nu mai sunt casieri ai scolilor pentru organizarea de excursii. Este obligatia MEN ca atunci cand a stabilit un program sa precizeze care sunt sursele de finantare. Colegii nostri au fost angajati pentru a fi profesori, nu sunt casieri. Nu sunt obligatiile lor de serviciu", a adaugat Marius Nistor.

In ceea ce priveste simularile examenelor de Bacalaureat si Evaluare Nationala, Nistor a declarat ca i-a cerut ministrului Educatiei Nationale "sa ne spuna daca sunt banii necesari pentru ca scolile sa poata realiza conditiile necesare simularii". "Dumnealui a spus ca sunt, mai putin plata cadrelor didactice", a precizat liderul sindical. Intrebat daca profesorii vor participa la organizarea simularilor, in conditiile in care nu sunt platiti pentru aceasta, Marius Nistor a declarat: "Vom avea simulari. Eu nu as mai face nicio activitate care nu este retribuita. Decizia insa o pot lua doar colegii nostri. Majoritatea profesorilor stau si se gandesc la elevi. Isi fac datoria, dar pana cand?"

"Aceasta mediatizare ultra-puternica din ultima luna [a cazului invatatoarei Dana Blandu, inregistrata in timp ce le cerea parintilor bani de cadouri pentru profesori - n.red.] a condus si la situatii inacceptabile: colegii nostri au fost agresati nu numai verbal, ci si fizic de unii parinti care isi imagineaza ca dascalii sunt niste slugi in slujba lor", a avertizat liderul sindical.

Acesta a amintit ca federatia pe care o conduce a inaintat o scrisoare deschisa premierului, ministrului Educatiei si presedintilor celor doua comisii de invatamant din Senat si Camera Deputatilor in care a cerut "sa se urgenteze aparitia unui Cod Etic al cadrelor didactice. In egala masura am cerut un Cod Etic pentru parinti, pentru ca asa cum nu suntem de acord cu anumite atitudini din partea unui numar limitat de colegi din sistemul de invatamant, la fel nu putem fi de acord cu atitudinea unor parinti care cateodata depaseste cu mult limitele bunului simt la adresa profesorilor. Am mai cerut guvernului si Ministerului Educatiei Nationale elaborarea in regim de urgenta a regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar, pentru ca daca vrem ca o institutie de invatamant sa previna astfel de fapte, trebuie sa aiba si instrumentele legale la indemana. Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar este mai mult decat obligatoriu".

"Am constatat ca guvernul si-a asumat raspunderea de a pune la dispozitia ministerului experienta corpului de control al premierului pentru a rezolva chipurile aceste probleme, in rest tot ceea ce tine de solutii cu adevarat necesare pentru a preveni astfel de fenomene din nefericire este discutat prea putin", a adaugat Marius Nistor.

Presedintele FSE Spiru Haret a declarat ca in anul 2005 s-a facut ultima investitie in echiparea laboratoarelor de chimie si in fondul de carte din bibliotecile scolare. "Si atunci va puneti problema ca nu e normala reactia profesorilor?", a continuat acesta. In ce priveste excursiile realizate pana in prezent in cadrul saptamanii Scoala Altfel, "finantarea era asigurata de parinti", a precizat Nistor.

Referitor la situatia din prezent care le da profesorilor cu contractul de munca desfacut posibilitatea de a se intoarce la munca, Marius Nistor a declarat ca "indiferent ce modificare va propune Ministerul Educatiei, nimic nu poate sa contravina drepturilor unui cetatean. Daca un cetatean este privat de libertate, el e privat si de niste drepturi un anumit interval de timp. Dupa acel interval de timp, nimeni nu-i poate interzice sa se intoarca intr-o anumita activitate. Nimeni nu poate face acest lucru. (…) Lucrurile acestea nu se intampla numai in Romania, ci se intampla peste tot".

Potrivit acestuia, "a interzice dreptul la munca este cam greu de realizat. Ne vom trezi cu procese pe care le vom pierde pentru ca noi evitam problemele de fond: selectia cadrelor didactice care intra in invatamant ar trebui sa se faca dupa criterii foarte clare. Ar trebui sa ai un sistem de salarizare pe criterii de performanta".

"Sub presiunea exercitata in ultima vreme de opinia pubica, in Bucuresti s-au constituit comisii de ordine interioara in scoli. Care ar fi scopul acestor comisii? Sa verifice daca au loc astfel de evenimente in scoli. Colegii nostri ne transmit ca ei nu vor sa faca parte din aceste comisii, ca nu sunt informatori sau delatori, ca nu asta e obligatia lor. In situatia in care apar astfel de fapte incriminate de opinia publica si de noi, avem proceduri stabilite de Legea Educatiei prin care un cadru didactic sa poata fi sanctionat", a afirmat liderul sindical.

Nistor a anuntat ca in Teleorman "exista o initiativa de a pune camere de supraveghere in salile de clasa". "Nu este normal, nimeni nu poate impune asa ceva. In sala de clasa nu prea au ce cauta camere video. Altfel o sa solicitam introducerea camerelor si in birourile inspectorilor scolilor, si in birourile de la Ministerul Educatiei, al primarilor, peste tot. Asa ceva nu poate fi facut decat cu acceptul cadrului diactic", a sustinut acesta, care a precizat: "nu avem dreptul sa cream o stare de stres suplimentara pentru cadre didactice si pentru elevi".

Presedintele Federatia Sindicatelor din Educatie 'Spiru Haret' a anuntat si ca maine, 21 ianuarie, va organiza un pichet in fata Ministerului Finantelor, intre orele 11:00 si 12:30, din cauza intarzierii platii salariilor profesorilor. La aceasta actiune vor participa in jur de 100 de cadre didactice.

Citeste si: