Anuntul privind neconstitutionalitatea legii a fost primit cu urale de membrii organizatiilor de protectie a animalelor care miercuri protesteaza la Palatul Parlamentului, unde este sediul Curtii Constitutionale.
- Asociatia Cutu, cutu: Eutanasierea cainilor este o masura violenta, traumatizanta pentru iubitorii de animale. Decizia Curtii Constitutionale este corecta
- Ce spun primarii din tara dupa decizia CCR privind legea cainilor maidanezi / Primar Tulcea: “Vom merge pe legea aflata in vigoare. Dupa 7 zile in adapost, eutanasiem cainii”
Articolul I. pct. 8
- (1) In situatia in care, dupa expirarea termenului de cazare prevazut la art. 4, cainii nu au fost revendicati sau adoptati conform prevederilor anexelor nr. 4 si 5, acestia pot fi pastrati in adaposturi, returnati in teritoriu, eutanasiati sau o combinatie a acestora, conform hotararii consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, dupa consultarea populatiei din raza unitatii administrativ-teritoriale respective.
- (2) In perioada de cazare a cainilor in adaposturi se rezolva cu prioritate cererile de revendicare a acestora.
- (3) Cainii nerevendicati in termen de 7 zile pot fi adoptati de persoane fizice si persoane juridice, precum si de catre centrele de adoptie special amenajate si organizate in acest scop, apartinand organizatiilor si fundatiilor pentru protectia animalelor, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3).
- (4) Cainii cu varsta de pana la 5 luni vor ramane in adaposturi pana la revendicare/adoptie, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 12 luni.
Judecatorii Curtii Constitutionale au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan, facuta in 25 noiembrie 2011 de 70 de deputati PSD si 54 de deputati PNL.
Potrivit sesizarii, prevederile Legii de modificare si completare a OUG 155/2001 incalca articolul 61 alineatul 2 din Constitutie, intrucat forma in care a fost adoptata in 22 noiembrie de Camera Deputatilor difera fundamental de proiectul aprobat la Senat.
Totodata, legea incalca articolul 115 alineatul 4 din Constitutie, intrucat aceasta este o propunere de completare si de modificare a unei OUG si nu are la baza o lege speciala de abilitare, astfel ca nu este un caz exceptional care ar impune interventia Guvernului in adoptarea unei masuri urgente.
"Gestionarea cainilor fara stapan nu este o situatie exceptionala, care sa necesite masuri in vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public. Fara a o desconsidera, problema cainilor fara stapan poate fi gestionata si rezolvata prin masuri eficiente de catre serviciile comunitare, politici publice coerente si alocarea unor resurse adecvate", se arata in sesizarea deputatilor PSD si PNL trimisa Curtii Constitutionale.
In opinia deputatilor PSD si PNL, legea incalca si articolul 148 alineatul 2, raportat la articolul 11 alineatul 1 din Constitutie.
Problema eutanasierii si a conditiilor in care este dispusa aceasta este principala problema a legii, considera semnatarii sesizarii.
"Eutanasierea este o masura extrema, care contravine prevederilor referitoare la drepturile animalelor recunoscute de instrumente internationale, reglementari comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede solutia eutanasierii, care se poate aplica curent, in masa, animalelor fara stapan, desi ar fi trebuit sa fie aplicata numai in anumite conditii limitate si stricte, cu caracter exceptional", potrivit sesizarii.
Camera Deputatilor a adoptat, in 22 noiembrie, Legea privind cainii comunitari, care prevede ca eutanasierea animalelor fara stapan se va putea realiza dupa ce autoritatile locale vor consulta populatia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunari de cartier si ca toti cainii vor fi "cipati".
Conform legii, consiliile locale aveau obligatia de a infiinta, in functie de necesitati, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a acestei legi, servicii specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan si vor trebui sa amenajeze si sa suplimenteze din fonduri proprii in functie de necesitati adaposturile publice pentru caini.
De asemenea, cainii trebuie tinuti in adaposturile infiintate de consilii timp de 30 de zile, cu exceptia celor revendicati de proprietari. In situatia in care dupa expirarea termenului de cazare cainii nu au fost revendicati sau adoptati, acestia pot fi pastrati in adaposturi, returnati in teritoriu, eutanasiati sau se poate gasi o solutie combinata, conform hotararii consiliilor locale, respectiv ale CGMB, dupa consultarea populatiei din raza unitatii administrativ-teritoriale respective, se precizeaza in actul normativ.






























"Eutanasierea este o masura extrema, care contravine prevederilor referitoare la drepturile animalelor recunoscute de instrumente internationale, reglementari comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede solutia eutanasierii, care se poate aplica curent, in masa, animalelor fara stapan, desi ar fi trebuit sa fie aplicata numai in anumite conditii limitate si stricte, cu caracter exceptional", potrivit sesizarii."
Pai pe baza acestei motivari, ar trebui ca toate abatoarele de porcine si bovine din Romania sa fie inchise... Ca in abatoare se eutanasiaza in masa animale.
Sau daca animalele din abatoare au stapan, asta le exclude dreptul la viata pe care il au aceste animale?
Se poate interesa cineva daca e corect ceea ce scriu eu?
Practic, Parlamentul poate reintroduce legea pe ordinea de zi şi o poate revota, dacă respectă solicitările Curţii, de exemplu ca forma votată de Senat şi de Cameră să nu difere în mod fundamental.
Argumentele Curţii Constituţionale vor fi prezentate în motivarea deciziei, care urmează să fie făcută public în perioada următoare.
Această procedură este prevăzută de articolul 147 din Constituţie. „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.", prevede articolul menţionat din Constituţie.
sa le punem cat un cip la maidanezii astia pe care sa fie trecuta o asociatie de 'aparatori' si de fiecare data cand il vezi ca se caca in mijlocul drumului si 'aparatorii' nu strang dupa el, ca latra de nebun si te trezeste noaptea sau musca pe cineva, 'aparatorii' sa platesca factura. sa auzim atunci urale de bucurie ca maidanezii raman pe strazi...
Degeaba e buna ideea daca prostii din Parlement nu stiu cum sa voteze si cum sa creeze o lege:
"Potrivit sesizarii, prevederile Legii de modificare si completare a OUG 155/2001 incalca articolul 61 alineatul 2 din Constitutie, intrucat forma in care a fost adoptata in 22 noiembrie de Camera Deputatilor DIFERA fundamental de proiectul aprobat la Senat.
Totodata, legea incalca articolul 115 alineatul 4 din Constitutie, intrucat aceasta este o propunere de completare si de modificare a unei OUG si NU ARE la baza o lege speciala de abilitare, astfel ca NU ESTE un caz exceptional care ar impune interventia Guvernului in adoptarea unei masuri urgente."
asa stau lucrurile... HOTNEWS a precizat foarte clar.. nu e nimic legat de caini in asta.. e doar legat de NERESPECTAREA legilor/Constitutiei!
Come on people.... ma dezamagiti.
Art 61 (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Nu vad in articolul asta ceva din care sa rezulte ca forma de adoptare in a deputatilor trebuie sa nu difere de cea a senatorilor.
Cat despre Art 115 invocat, ar trebui sa ducem 500 de caini feroce si 500 de catelusi in fata CCR asa incat sa vada si ei ca situatia ESTE una EXCEPTIONALA.
Curtea Constitutionala a decis ca logica e neconstitutionala, drept urmare cainii sunt.
"(3) Dupa adoptare sau respingere de catre prima Camera sesizata, proiectul sau propunerea legislativa se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) In cazul in care prima Camera sesizata adopta o prevedere care, potrivit alineatului (1), intra in competenta sa decizionala, prevederea este definitiv adoptata daca si cea de-a doua Camera este de acord. In caz contrar, numai pentru prevederea respectiva, legea se intoarce la prima Camera sesizata, care va decide definitiv in procedura de urgenta.
(5) Dispozitiile alineatului (4) referitoare la intoarcerea legii se aplica in mod corespunzator si in cazul in care Camera decizionala adopta o prevedere pentru care competenta decizionala apartine primei Camere."
ar fi bun un curs de educatie civica.. :) hehe, ma duc sa invat
cheers!
(pe care n-am vazut-o nicaieri in presa).
Basescu trebuie sa solicite Camerei sa retrimita legea la Senat care aproba (sper) sau nu eutanasierea care devine astfel constitutionala.
Pentru referinte:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=9033
Aici putem vedea traseul legii precum cine si cum a initiat si modificat si votat legea
din cate vad, sesizarea PSD + PNL a fost facuta deoarece nu sunt respectate anumite prevederi (tehnice / legale)
nu a fost facuta fiindca e incorect sau e precizat in constitutie ca nu poti sa omori caini...
1) "incalca articolul 61 alineatul 2 din Constitutie, intrucat forma in care a fost adoptata in 22 noiembrie de Camera Deputatilor difera fundamental de proiectul aprobat la Senat"
2) "incalca articolul 115 alineatul 4 din Constitutie, intrucat aceasta este o propunere de completare si de modificare a unei OUG si nu are la baza o lege speciala de abilitare, astfel ca nu este un caz exceptional care ar impune interventia Guvernului in adoptarea unei masuri urgente"
3) incalca si articolul 148 alineatul 2, raportat la articolul 11 alineatul 1 din Constitutie.
Deci.. daca "munca" (legiferarea) e facuta tipic romaneste atunci si normal ca cineva sa faca o sesizare. Trebuie sa respecti regulametele si modul de legiferare.
Primele 2 motive ale sesizarii mi se par foarte intemeiate si bune! Daca au sustinere si sunt adevarate, atunci duceti-va si dati-le una peste cap alora care nu stiu ce sa faca in Parlament.
intr-o tara normala asa se plimba animalele de companie
Curtea Constitutionala n-are nimic de zis referitor la statutul acelui teritoriu de vanatoare sau asupra partidelor de vanatoare anuale ?!
Mai ramane sa se declare neconstitutionala folosirea insecticidelor, abatoarele si in general activitatile umane, pentru ca distrug natura...
O sa incep sa experimentez cu diverse metode in functie de greutatea javrelor, iar cele mai de succes rezolvari vor fi impartasite !
Bucuresti liber de javre !
Cineva mi-a spus ca putina carne cu antigel rezolva treaba simplu, repede si fara dureri.
pentru asociatia cutu-cutu sau 4 labe, eu si jhon ne referim la faptul ca vom lua patrupezii in casele noastre si ii vom hranii / deparazita, si ii vom tine la noi pana le vom gasii stapani.
Aveti incredere in noi, efectul pe care il veti vedea va fi ca nu vor mai fi caini in jurul blocului.
Nu-i asa jhon ?
P.S.
E posibil ca in jurul blocurilor noastre sa apara temoporar ceva caini mortii da sa stiti ca noi n-avem nicio vina, se mai intampla cateodata sa apara dar noi nu ne explicam cum
Iti plac si copiii vad. F. frumos.
Sa-ti dea Dumnezeu ce meriti :).
Batman & Robin vegheaza ! :D
Bucuresti liber de javre !
nici patrupezii NU traiesc bine... ei mor de frig de foame sau calcati de masini!
bine o sa traiasca asociatiile gen cutzu-cutzu si 4 labute care o sa-si cumpere si ei cate-o vila in primaverii, vreun suv etc... evident toate o sa le faca numai si numai din dragoste neconditionata fata de caini!
Si noroc ca il avem pe Basescu, vinovatul suprem, ca altfel am avea o viata stearpa fara nici un reper la care sa ne raportam
"(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate."
Trebuie completat cu
"... in afara de cazurile in care te musca un caine."
Cam asta e interpretarea actuala a Curtii Constitutionale, nu-i asa ?
legile pietei(aka cererii si ofertei ) sunt, desigur, neconstitutionale cu corolarul: salariile nu au dreptul(sic!) sa scada!
eu iti propun calduros sa vezi de unde poti face rost de o pusca de vanatoare... as zice otrava, da la otrava chinui cainii si ei nu au nici o vina... otraviti ar trebui sa fie aia de la CCR si asociatiile de protectia animalelor care lasa animalele sa sufere, dar ei traiesc in vile cu x+5 camere unde x>0
E totusi ca stim cum stam: strazile pline de caini, ONG-uri care se lafaie pe banii care ar trebui sa mearga la caini si comunistii si liberalii se felicita pentru inca o victorie contra oamenilor. Cine stie, poate e cu bataie mai lunga, spera ca la vot sa mearga caini nu noi...
oricum eu nu pot sa "scap" de cei ce abandoneaza caini pentru ac as incalca legea!
este uimitor cum nimeni nu e de acord cu eutanasierea cainilor, dar putem blestema oameni si incuraja altii sa omoare oameni fara prea multe remuscari...
PS: legea permite eutanasierea cainilor bolnavi si agresivi, nu a tuturor cainilor. deci a cainilor care ori nu vrei sa-o intalnesti pe strada , ori sunt vai de mama lor... si o sa moara in 2-3 luni... in chinuri
PS: de la primarul base au trecut 10 (ZECE) ani... de atunci se tot castreaza cainii... dar dintr-un motiv anume (probabil avem caini vampiri), animalele nu mai dispar de pe strazi
Unii au scapat de un intreg fond de vanatoare astfel prin Arad.
Oricum tinad cont de faptul ca oamenii au pierdut lupta cu maidanezii cred ca ar trebui schimbata strategia si matrasiti pe sest.
E vreun doctor pe-aici care ne poate recomanda o "surpriza" eficienta si rapida?
daca e neconstitutionala , cum poate fi atunci contitutional sa omori gaini, sau porci, sau miei?!?!?!
ce au cainii maidanezi si nu au ceilalti ?!?!?!
( sa nu uitam ca eutanasierea e o moarta mai linistita decat cea a celorlalte animale )
pe langa asta, nu este permisa nici eutanasierea animalelor agresive si bolnave? asta este permisa PESTE TOT IN LUME!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!
daca eu am catelu/matza etc f bolnava si nu mai are sanse de scapare o eutanasiezi ca sa nu sufere! si asta fac IUBITORII de animale!!!
Traiasca cainii, jos oamenii!!
Eu cred ca partidele astea sunt sub 0% ca ne dau numai motive de scazut un sondaje niciodata de crestere.
Da stiu sunt niste aberatii... da ce vreti sa fiu sanatos mintal intr-o tara ca asta !??
prin acest vot dat de ccr, se mai poate spune ca drepturile noastre, de a nu fi muscati de jigodiile de pe strada, sunt neconstitutionale !
propun ca la urmatoarele alegeri sa voteze jigodiile !
Acesti iubitori de animale prefera sa le iubeasca de la distanta, sa aiba o relatie lejera, in care il mangaie o data pe zi si in rest n-are decat sa se descurce jivina cum o putea.
Nu sunt capabili sa se implice si sa creasca un caine, sa-l intrtina si tot ce trebuie.
Iar faptul ca uneori cainii mai ataca niste copii si se lasa cu incidente grave si rani psihice pe termen lung ... e considerat un mic amanunt.
sunt singurul caruia ii pare ca baietii astia mai mult incurca? halal "garantul statului democratic".
plus folosirea insecticidelor! pai insectele nu sufera?!
pe langa asta sa nu mai exploatam cai sau magari si, bineinteles sa nu mai testam nimic pe animale... medicamentele sa fie testate direct pe oameni. si asa suntem prea multi!
PS: ar trebui sa adaug ca si plantele si pomii sufera?! hai sa ne mancam intre noi ca sa nu deranjam natura!
acum leconstitutionalitatea unei legi care ne facea si pe noi normali (pentru asa zisii iubitori de animale, legea permitea numai eutanasierea cainilor bolnavi is agresivi... adica aia care se eutanasiaza in orice tara care nu e bananiera)
eu astept cu bucurie alte asemenea realizari ale romaniei si as indrazni sa enumar cateva: TVA de 80%, politie si pompieri privati : adica platesti sau iti arde casa linistit etc, s.a.m.d.
chiar daca nu o sa fie sfarsitul lumii in 2012... sfarsitul civilizatiei (ce-a mai ramas din ea) din romania sigur o sa fie...
Propunem sa incepem eutanasierea stapanilor fara caini.
Vorbind serios, imi plac caini, dar maidanezii devin din ce in ce mai agresivi. Ar fi pacat si urat in acelasi timp sa incepem sa vedem caini otraviti sau impuscati pe strada. Legea nu era neaparat buna dar ar fi rezolvat cat de cat aceasta problema. SIncer, din taxele si impozitele platite catre stat as prefera sa se finanteze spitale, scoli, gradinite nu adaposturi pentru caini.quod erat demonstratum
Normal ca astia de la CCR stau cu fundul in masini de lux cu sofer platite de stat si nu au nicio treaba cu cainii care musca oamenii pe strada.
Inca o rusine de decizie.
Se pregteste declararea neconstitutionala a rotatiei pamantului in jurul axei sale, provoaca ameteli.
Nu m-as mira sa introduca explicatia cu "un drept castigat nu poate fi retras" in cazul nostru cainele are dreptul la viata.
Dar animalele salbatice nu au dreptul la viata ?
De ce nu declarati vantoare neconstitutionala ?
Pe aceeasi logica de doi lei.
Cat despre USL, se pare ca sunt mai prosti decat credeam. Ei nu stiu ca majoritatea orasenilor vor sa scape de caini? Ca pe cei de la tara nu-i intereseaza, ei oricum scapa imediat de cainii nedoriti.
astia sunt zdraveni la cap?
dar sobolanii din subsolul blocului, e constitutional sa ii eutanasiem?
mi se pare halucinant, in ce tara traim bai fratilor?
nemernici, nesimtiti, criminali, incompetenti. imbecili.
nu stiu cum reusesc ei sa enerveze pe toata lumea si sa-l faca pe basescu simpatic dar bine mai fac lucrul asta.
cat despre noi, cred ca va trebui sa initiem grupuri de discutii pe internet cum scapam singuri de cainii vagabonzi, sa infiintam asociatii, sa luam noi atitudine.
ca si pdl (vezi arafat) si pnl si psd si-au aratat "competenta" ...
Unde e contitutia in toata treaba asta?
Incerc sa nu ma implic in politica. Nu gasesc ceva sa ma reprezinte. Dar baietzii astia doi din USL imi dau impresia de ca ar fi doi pusti care se joaca toata ziua pe maidan si se gandesc: oare ce prostie sa mai facem si astazi?
Solutiile precum otravirea cainilor sau certuri interminabile cu babele nebune din cartier care construiesc cotete prin curtea blocului: nu prea sunt viabile.
Auzi....da porcii si gainile nu e neconstitutional sa fie taiate in abatoare? Ele nu sunt "ceteteni" ale rRomeniei?
Se pare ca asta se intampla doar in carti si ca interesele sunt cu totul altele. Grupuri minoritare ajung sa dicteze asupra majoritatii (un "trend", dealtfel, des intalnit nu numai la noi in ultimul timp).
Ce sper eu, e ca vointa populara se va implini... intr-un fel sau altul!
Numai bine!
Tori
Eu trebuie sa fac ditamai ruta ocolitoare din cauza hoardelor de caini ca sa ajung acasa, asta pe timpul si pielea mea.
Oare merge dati in judecata si cerut despagubiri?
Nu primaria se face responsabila? Ca daca nu apartin nimanui...
Asta s-ar traduce in incapacitatea unor oameni (a se citi aparatul legislativ) de a respecta niste norme (a se citi constitutia) tot de ei adoptate. Daca ar lucra in mediul privat, parlamentarii nostri ar fi demisi in masa.
Mai tineti minte zicala aceea comunista: "Noi muncim, nu gandim..."
Poate ar fi bine daca s-ar extinde decizia de a trece la management privat in companiile de stat si asupra parlamentului si guvernului... macar am sti pe ce cheltui banii!
Oricum autoritatile locale nu au bani nici de tratamente nici de cazare nici de eutanasiere.
In situatiile extreme prezentate in lege se va folosi eutanasierea dar altfel justificata.
Din pacate "masuri eficiente de catre serviciile comunitare, politici publice coerente si alocarea unor resurse adecvate" cum cere psd+pnl, adica bla-bla auzim de 22 de ani!
ccr@ccr.ro.
ccr@ccr.ro.
Unde draq scrie in constitutie ceva despre drepturile animalelor?
Cred ca suntem una din singurele tari din Europa care nu PERMITE (pe motiv de neconstitutionalitate absurda) eliminarea prin eutanasiere a excesului de caini de pe domeniul public, caini pe care nimeni nu-i revendica.
Aceasta curte constitutionala este un stat in stat. Tot ea, prin a ei putere este in stare sa interzica eutanasierea animalelor care fac parte din regimul alimentar al omului - Romania putand deveni astfel prima tara din lume unde Curtea Constitutionala a interzis (prin decizia ei) alimentatia cu carne la OM - toti vom deveni in acest fel niste vegetarieni.
Vanatoarea in schimb, a orataniilor care s-au inmultit excesiv prin paduri fiind cat se poate de constitutionala. Halal tara, halal Curte Constitutionala!
RUSINE!!!
- guma de mestecat
- ciocolata (de menaj)
- antigel
- apa de gura
- inalbitor
- baterii de ceas
- naftalina
Alternative: cioburi, ace indoite. Toate plasate in bucati de mezeluri ieftine marca proprie ale principalelor hypermarketuri de pe piata. Intr-o anumita zona din Bucuresti, mica ce-i drept, au disparut cainii. Nu spun ce zona. Va urez succes!
prietenii stiu de ce
Nu s-a miscat un deget. Au fast lasate firmele de asigurari sa ne jefuiasca 'legal'.
Si inca ceva... cred ca rautatea oamenilor fata de caini creste seara/noaptea caci altfel nu imi pot explica de ce reactia maidanezilo e mai virulenta in aceasta perioada a zilei!
Pentru toti cei care sunt impotriva sterilizarii si returnarii, le sugerez sa lase deoparte fustrarile, furia, ignoranta si intoleranta, si sa gandeasca pentru cateva momente rational.
Sterilizarea in masa este unica solutie! Si cea mai economica.
Eutansierea nu rezolva nimic, doar aduce bani in buzunarele cui trebuie, in timp ce o parte din caini vor fi omorati in chinuri groaznice, cum s-a intamplat si in alti ani. Banii de eutanasie (care sunt mult mai multi decat cei pentru sterilizare) vor fi folositi in folosul persoanelor sus-puse, iar cateii vor fi ucisi cu batele, cu injectii cu motorina, si alte metode brutale. Si da, problema va continua!!! Pentru ca se doreste mentinerea lor pe strazi, si inmultirea lor, astfel incat dupa alti ani sa se aloce din nou bani pentru eutanasie!
Este logic, si la mintea oricui ca nu eutanasia este solutia. Si asta se poate observa clar din experientele anilor trecuti. Sterilizarea cainilor cu stapan si fara stapan - OBLIGATORIE este unica solutie care va stopa aceasta situatie, impreuna cu amezi drastice pentru cei ce abandoneaza animale
Mi-e sila de tara asta.
O mentiune speciala pt Curtea Constitutionala.
Incredibil
http://www.peta.org/issues/companion-animals/euthanasia-the-compassionate-option.aspx
si in urma acestei eutanasieri ei raman sterilizati.
...de ce nu e ca in tzarile civilizate cind o curte de judecata nu accepta spre judecata cauzele penibile?
Pe romaneste, frigidere pline ( ca si asta stiu, sic)
2. e inadmisibil sa respiram vara in orase praful din dejectiile lor uscate
3. e inadmisibil sa sustineti "dreptul" ciinilor de a vagabonda dar sa nu isi asume nimeni responsabilitatea directa pt ce fac ciinii aceia - muscaturi, accidente de masina, intins gunoaiele din tomberoane, latrat, etc..
4. e inadmisibil sa se scurga fonduri publice in ingrijirea maidanezilor
5. e inadmisibil ca un grup de babe oligofrene si niste ONG-uri interesate material sa aibe asa influenta publica, in asa stil isteric-lacrimogen.
Credeti ca ati "cistigat"? Va inselati, poate unele interese materiale vor avea cistig de cauza. Ciinii pt care faceti atita tevatura patetica ...AU PIERDUT. Din cauza ca nu face nimeni nimic sa ii ia de pe strazi, oamenii vor proceda cum va crede fiecare de cuviinta. Deci pe linga o viata libera pe strazi, hrana din gunoaie, lupte mortale cu alti ciini, frig iarna, sete vara, accidente auto si boli nenumarate ati condamnat "sufletelele" la otraviri, casapiri, molestari si ucideri brutale din partea multor cetateni ce s-au saturat.
Primul ciine ce ma atinge, incomodeaza, musca pe mine sau pe oricine din familia mea ....va fi un ciine mort. Si fiindca nu sunt medic veterinar, si nici nu am mijloace blinde, ii voi infige o lama intre ochi! Daca mai scheauna 3 ore pina crapa, e pb lui....creata de voi.
Nu pornesc direct la "vinatoare", dar o potaie maidaneza ce se "da" la mine...va muri. Si nu sunt singurul care gindeste asa....
///
nici cei care militeaza impotriva eutanasiei nu ii vor pe strazi, dar nici sa moara aiurea cei care nu trebuie sa moara.
trebuie intr-adevar o lege care sa-i eutanasieze DOAR pe cei agresivi, pe cei bolnavi irecuperabil, sau pe cei care nu mai au alte sanse. Dar aceasta lege trebuie sa spuna concret precesul in care acel animal va fi considerat sau nu agresiv.
si ca sa aveti de ce sa ma injurati, pentru ca am observat ca prin comentariile aceste se afla mult prea multe jigniri fara sens pentru oameni care totusi cer civilizatie... : Nu toti cainii se nasca agresivi. devin asa din cauza comportamentului uman asupra lor. E o metoda de supravieture. Recunosc nu e drept ca un om sa bata un caine, iar apoi acel caine sa se rezbune pe altcineva, care nu are nici o treaba cu el. Sunt perfect de accord cu asta. Dar nici nu e corect sa va razbunati pe cainii care nu aunicio treaba cu voi sau familiile voastre. Pe cei care nu facaltceva decatsa doarma la soare.
Macar aveti rationalitatea sa fiti genul de oameni care merg dupa principiul lasa-ma sa te las. :)
Pentru cei care va considerati credinciosi ( eu nu sunt) dar ganditi-va daca religia in care credeti va indruma in vreun fel sau altul pe drumul acesta. Parerea mea: face-ti-vadreptate cand chiar merita. Daca vreti sa faceti rau vreunui caine, face-ti-i celui care va face rau dvs. ... nu si cainilor care nu au nici o treaba.
Ca o incheiere: in viitor, legea eutanasiei va exista (sunt convinsa) doar ca acestia nu vor fi ucisi in masa, ci vor fiucisi doar cei agresivi sau bolnavi incurabil; considerati asta dupa niste criterii clare si zdravene.
Daca sunt proprietarul unii ciine si il las liber pe strada, RASPUND de tot ce se intimpla din cauza/cu acel ciine.
Platesc masina ce l-a lovit. Adun rahatul lui. Raspund chiar penal daca musca/omoara pe cineva. De ce? Fiindca fiind al meu sunt tinut de societate sa raspund de pagubele provocate de o proprietate a mea.
Pt maidanezi > nu raspunde nimeni. Dejectiile lor NU le aduna nimeni, se usca si le respiram toti. Muscaturilor lor..se trateaza din bani publici la urgenta oamenii muscati, nu raspunde nimeni. Accidentele auto + pagubele = nu raspunde nimeni, isi repara omul masina din asigurare sau buzunar propriu.
Nu aia e pb..ca e agresiv/nu e agresiv. Nu toti ciini sunt agresivi tot timpul cu oricine. Depinde de situatie si de victima. Cu un copil de 6 ani o potaie isi permite sa fie agresiva, cu un barbat matur...mai rar.
Ciinii sunt teritoriali, si o data aciuiati intr-o scara de bloc, intr-un parc sau tomberon vor apara acel loc, de oameni, de biciclete, de masini, de alti ciini.
O catea cu pui fatati intr-un subsol de bloc va fi agresiva cu oricine intra in scara...chiar daca pt babele oligfrene din bloc e o minune cu 4 labutze.
Repet, e inadmisibil sa exista asa un ecosistem paralel pe strazile localitatilor locuite de oameni in sec XXI.
Indiferent de cit tropaie toate ONG-urile si zbiara toate babele...trebuie sa dispara, asa cum tre sa dispara plosnitele din paturile noastre, sobolanii si soarecii din camarile de alimente, purecii din haine...tintarii din apartamente.
Lasati liberi pe strazi - e o cruzime. Sufera de foame, de frig, de boli, se sfisie si omoara intre ei, afecteaza siguranta oamenilor si incarca nota de salubritate si de asistenta medicala a societatii.
NU sunt bani publici pt a salva animale intr-o tara in care nu se pot salva batrini, copii, oameni...
Eutanasierea e cea mai valabila si mai blinda si mai corecta solutie. Insotita de adoptii - si de raspunderea umana.