Declaratiile ministrului Educatiei, Daniel Funeriu:
- Prin aceasta initiativa, Andronescu arata astazi modul in care a condus ministerul: in functie de interesele fabricilor de diplome care aduceau bani partidului.
- Aceste interese ilegitime, care au stat la baza tergiversarii de catre Andronescu si PSD a Legii Educatiei Nationale, nu mai sunt aparate de minister de cand il conduc.
- Vedem acum de ce s-au opus cu disperare noii legi. Sprijinitorii acestor practici revoltatoare au plecat din minister odata cu Andronescu-PSD care au format o cardasie a mediocritatii cu rudele rectorilor din Parlament, care aduce atingere grava credibilitatii Parlamentului.
- Aceasta initiativa denota inconstienta, atinge grav credibilitatea Romaniei pe care am recladit-o prin Legea Educatiei Nationale, inclusiv prin clasificarea universitatilor de catre un organism international.
- Singurul avantaj al acestei initiative Andronescu-PSD este ca pune clar oglinda: cei care vor performanta, cinste, corectitudine si normalitate sunt de partea noastra si a legii educatiei nationale.
- Cei care vor minciuna, mediocritate, bani, diplome false si distorsionarea valorilor sunt de partea Andronescu-PSD.
- In acest an universitar ceea ce s-a intamplat la bacalaureat se va intampla si in universitati.
- De aceea e important ca oamenii de calitate sa iasa in fata, inclusiv in universitatile conduse de fosti ministri care ne arata astazi pe cine au servit.
- Eu si ministerul suntem partenerii oamenilor de valoare.
Unul dintre initiatorii proiectului de amendare a Legii Educatiei Nationale este Cristian Dumitrescu - presedintele Comisiei pentru invatamant din Camera Deputatilor, care este sotul Corinei Dumitrescu - rector al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir".
Citeste si:



















Da, stiu, bani se pot face pe multe cai, am si ales una, dar in dauna timpului alocat activitatii didactice.
Pai domn' ministru... Ete ca eu nu sunt cu nici unul din voi. Eu sunt scarbit pana peste masura de bataia de joc a TUTUROR politicienilor ce s-au perindat pe la putere in ultimii 20 de ani (inclusiv de dumneavoastra)
Sunt scarbit de incercarile Androneascai de a-i baga in facultati pe cei ce nu au ce cauta acolo.
Sunt scarbit de legea educatiei scrisa parca pe genunchi prin WC-urile Cotrocenilor... Si de modul in care ministerul acesta isi trateaza profesorii... Si de modul in care va laudati singur propiile "performante"...
Sunt scarbit de incopetentii si Crin si Ponta; de securistul Felix.
Sunt scarbit de politica de invrajbire dusa de stapanul dumneavoastra (care in fiecare luna isi mai gaseste cate un nou dusman: ba e functionarul incompetent, ba e bugetarul puturos, ba e pensionarul senil etc etc)
Sunt scarbit de tot si de toate domnule ministru.
Iar pentru textele dumneavoastra penibile aveti de la mine un foarte frumos "hai sictir".
Daca nu iti mai convine in Ro esti free to go. Eu cel putin asa am facut. Imi este f bine in occident, dar m-as intoarce in tara daca ar numai ministri ca Funeriu.
Si vreau sa traiesc in conditii decente! Vreau sa am un stat in care justitia functioneaza! In care reformele sunt facute cu cap si nu in graba ca sa ai ce puncta cand vin alegerile! Vreau politicieni capabili si decenti!
Nu vreau sa plec! De ce sa plec eu? Sa plece leprele care ne-au furat si si-au batut joc de noi!
Sa nu fim ipocriti. Casa mea este acolo unde ma simt bine, unde ma simt apreciat ca om, locul in care nu simti statul (toate institutiile)- exact ca pe un organism sanatos care nu doare daca toate componentele sunt OK.
" Tara in care am crescut" este in categoria "nu ne vindem tara". Decat altcineva sa o vanda pe bucati / sa isi bata joc de viata mea, prefer sa DECID EU ce fac cu viata mea. Buletinul nu reprezinta decat niste Serial Number. Deocamdata acest serial incep cu ro, sper ca in urmatorii ani sa inceapa cu alte caractere. Nici nu iti imaginezi cat de multe dezavantaje iti poate aduce seria asta.
|E$i nu e chiara sa... pt multi, chiar si pt "suparatul: pe toata lumea.
reveniti-va , numai fiti suparati pe toata lumea.
\Astia care credeti ca unde e bine acolo e patri, ca Tony, ramaneti acolo si nu va mai dati cu parerea, nu are nici o valoare, decat sa va vedeti voi "publicati"
Il prefer pe Doc, pt ca vrea sa stea in RO.
In 1969, during the early years of the Ceauşescu era, he returned to spend his last days in his native Romania, where he served as director of the Institute for Scientific and Technical Creation (INCREST) and in 1971 reorganized, along with professor Elie Carafoli, the Department of Aeronautical Engineering of the Polytechnic University of Bucharest, spinning it off from the Department of Mechanical Engineering.
Coandă died in Bucharest on 25 November 1972 at the age of 86.
-O familie de viermi traia intr-un rahat. Micul vierme o intreaba pe mama sa:
- Mama, noi am putea trai intr-un mar?
- Da, fiule, am putea trai intr-un mar.
- Mama, noi am putea trai intr-o banana?
- Da, fiule, am putea trai intr-o banana.
- Atunci, mama, de ce traim intr-un rahat?!?
- Pentru ca suntem patrioti si asta e tara noastra, fiule
Iar moralizarea unei societăţi – afirma cărturarul – se face “nu coborând pe oamenii trecutului după interesele zilei de astăzi, ci silind pe oamenii de astăzi să muncească pentru a se ridica la înălţimea oamenilor trecutului”
In alta ordine de idei, altceva a vrut sa zica Iorga in acea idee.
Daca aveam doua vieti, sincer iti spun, una mi-o dedicam moralizarii celor din jurul meu. Din pacate, sunt egoist si imi pastrez aceasta singura viata pt mine si fam mea.
Macar aia cu puiu congelat castiga ceva. Tu ramai cu iluzia ca schimbi ceva in bine, cand de fapt le dai votul unor mafioti (a se citi USL) sau in cel mai bun caz unor incompetenti cu bune intentii (a se citi Basescu).
Pentru informatia ta am mers de fiecare data la vot si voi mege si de data asta.
Si nu voi vota nici cu USL nici cu PDL nici cu miscara populara (condusa de base).
Si sincer sa fiu nu stiu cat de implicat esti tu in viata politica. Si cate lucruri in bine schimbi tu... Asa sa tii lectii de morala din spatele monitorului e usor. Implica-te tu si pe urma da lectii altora.
Referitor la bac, cred sunt prea multi oameni "inteligenti" in ro cu bac si facultate. Aceasta inflatie de exemplu, a scazut valoarea titlurilor in sine. Cred ca asa cum ziceam mai sus, sunt oameni cu un IQ mai mare si altul cu IQ mai mic. Este super ok, din punctul meu de vedere, sa existe specialisti in diverse meserii cu 10. Lucrez la o multinationala americana in occident si am colegi din alte tari europene fara facultate si sunt f buni in IT.
Acuma, privind in urma, ma gandesc ca daca ma facea cineva sa descopar mai devreme ca munca poate fi generatoare de satisfactie, poate azi eram intr-o situatie chiar mai buna decat sunt. Da' tot privind in urma, n-as putea sa zic ca e vina altcuiva decat a mea ca am pierdut enorm de multa vreme la viata mea.
De-aia, daca asa ma judec pe mine, nu pot sa te judec pe matale altfel. Daca ai cazut la bac, desi era important pt. matale sa-l iei, nu prea poti sa-i imputi treaba asta lu' Boc sau lu' Funeriu, si nici nu poti sa nu-ti asumi consecintele, daca vrei sa fii cinstit fata de propria persoana.
Tot ce poate face o lege sau o institutie in domeniu e sa-ti semnaleze cat mai devreme si cat mai bine perceptibil ca nu pui osu' suficient, daca vrei sa obtii un anumit rezultat. Daca legea/institutia de invatamant nu face asta, degeaba sunt dispusi dascalii sa te ajute, ca (din experienta proprie) n-o sa-i iei niciodata in serios.
Esti putin retardat si iti trebuie 10 ore sa faci o tema care ia normal 30 minute?
Care e cauza?
Pentru tine voi face o schimbare. Voi reciti ce am scris, voi corecta , si apoi voi posta. Voi renunta la prostul obicei de a scrie si a posta fara o corectutra prealabila.Esti multumita?
Daca nu-mi raspunzi , inseamna ca nu iti pasa si pot ramane la vechile metehne.
oricum, separarea au facut-o 'cei in cauza' prin efortul pe care l-au depus (sau nu) sa invete pentru acest examen de bacalaureat. poate ca in viitor un amarat care a picat bac-ul va ajunge sa realizeze ceva in viata si unul care l-a luat va ajunge la coada vacii, dar notele alea arata astazi foarte clar valoarea tinerilor absolventi.
mi se pare mai penibil sa nu recunosti valoarea celor care au reusit si cu muuuult mai penibil sa declari ca toti cei care au picat vor lua calea etnobotanicelor daca nu le da Funeriu voie sa se inscrie la facultati.
De ce trebuie sa comenteze ca sa demonstrezi ca estii....?
Urmatorul calup de proiecte (de cercetare exploratorie) primeste decizile de finantare in martie-aprilie.
Mai baga o fisa....nui asa ca mai bine taceai?
si vezi care este sansa ca un tanar cercetator care nu face parte din "familie" sa obtina ceva.
sper sa nu depaseasca capacitatea dvs de intelegere.
cred ca mai bine v-ati abtine..ca sa vb aceeasi limba
Sau sunteti patriot pana in maduva oaselor si preferati sa muriti cu ideile marete in buzunar decat sa le dezvoltati cu banii strainilor de neam si tara!? :)
Cine si cum masoara valoarea?
M-am saturat sa astept schimbarea. O sa o facem sau murim. gata!
P.S. Sa va fie rusine... si sa scadeti in sondaje pana la 1% .
Gasca Andronescu-PSD si-a spus cuvantul!
Din cauza fabricilor nesimtite de bani (si la stat si la privat), diploma mea a ajuns sa nu mai valoreze mare lucru, pentru ca o gramada de incompetenti defileaza cu ea in dinti! Acum sa defileze cu diploma de licenta si un cvasianalfabet care nu a luat BAC-ul? Atunci la ce mai e bun BAC-ul? comunistii corupti ai PSD-ului vor sa discreditereze BAC-ul daca a fost expus halul in care au ajuns elevii dupa anii lor de reforme banoase pentru ei?
In ... tari mai calde, diploma e luata in considerare pt. ca documenteaza asemenea calitati, dar tocma' de-aia isi pierde valabilitatea pe masura ce capeti vechime si experienta, si referintele devin mai importante. Asta e sistemu' care io sper ca pana la urma va ajunge sa functioneze si la noi - e un sistem extrem de cinstit, care pune pe accent pe ceea ce este la un moment dat, nu pe ceea ce a fost candva.
"Trei lucruri au nenorocit Romania :Iliescu.,Andronescu-Marga,si justitia."
subscriu
+1
Atata timp cat in codul civil nu este nimic stipulat referitor la "cine greseste plateste" si aici ma refer la marionetele din justitie...nu o sa se schimbe nimic.
Totusi iRealitatea si antenele tac malc ... de ce oare?
Nu le intereseaza subiectul?
E mai important faptul ca avionul cu care a ajuns la Iasi d-nul ministru a lovit un porc mistret?
astea sunt televiziuni de stiri? ha! cred ca-s de manipulare, sunt complici la aceasta lege, se tem ca o sa ramana fara angajati cu diplome de facultate?
... mama lor de televiziuni de can-can
Iti raspunde un fost telespecator al Realitatii , de acum circa 2 ani, un telespectator care cauta printre stiri cuvinte incrucisate de genul "obiectiv", "echidistanta", "jurnalism" si mai ales, "vertebrat". Cuvinte pe care cu greu le mai gasesc pe Realitatea (nu sunt un fan si nu voi putea fi al Antenelor dintr-un calcul atat de evident..pentru mine!). Derizoriul tine agenda publica, nu te mai astepta la analize serioase din partea celor doua trusturi;sunt atatea pisici care trebuie salvate din copaci, betivi din sate uitate de lume, care dupa 300 "da" alcool, fac deliciul comunei si apoi al intregii tari, "interlopi" sau "interpoli" carora le creste creasta da mandrie ca : "uite fratica, ne-a dat pa teve". Astea sunt lucruri serioase pe care cele doua teveliziuni le ofera.
Mai sus era un lector cu un salariiu de mizerie. In universitati sunt salarii si mai mici de 10 milioane. Va inchipuiti cum sunt salariile in invatamantul preuniversitar.
La fel si cu medicina. Medici rezidenti au salarii de 1000 de ron dar ne suparam ca la noi in tzara nu e ca la AKH.
Nu ma intelegeti gresit, vreau si eu examene pe bune dar mai mult vreau rezultate. Nu ma incalzeste ca la
Invatamant e Vlad Tepes ministru care rade pe capete. Eu vreau un Henry Ford care sa vada "the big picture" si puna lucrurile in miscare.
Tre' sa intelegi si diferenta de pozitie: Ford era patron si sef de firma, si avea libertate de miscare cvasi-absoluta (la vremea aia sindicatelor, atatea cate erau, li se cam baga pumnul in gura si asta era considerata o chestie normala), pe cand Funeriu nu poate impune nimic, poate doar propune si convinge. Asta face ca sarcina lu' Funeriu sa fie mult mai dificila decat a lu' Ford.
Daca stai sa contabilizezi, 100.000 parca nu e mult, dar rudele, apropriatii, plus restul debusolatilor...
In clasa I-a 1+1=2 !
Intrebat-ii pe astia cu initiative din astea cat Dumnezeu mai face pentru ei 1+1?! Eu zic ca face... 2000 sau ... cate mii de euro o mai face!
Sa fiu al naibii.... nu as vrea sa gandesc asa dar numai catre asa ceva te duce gandul...
Complicata Romanie.....!
Taiati in carne vie domnul Funeriu. Sa se faca dreptate in tara asta, valoarea sa fie in sfarsit recunoscuta si apreciata. Cine nu-i capabil...la saiba cu el. Nu e o rusine sa muncesti. Eu ii apreciez pe oamenii care muncesc din greu pt familiile lor....cinstit.
Opriti bolshevizarea Romaniei.
cum a degradat invatamintul romanesc.
nu poti deveni student ,daca nu ai bacalaureat si punct.si mai vrea si burse de la stat pentru cei fara bacalaureat.
-poate acesti oameni ,fara bacalaureat sunt de nivelul scolilor profesionale,unde invata o meserie ,prin care poate sa-si asigure un viitor,prin munca cinstita.
Daca nu isi mai aduce aminte, poate il intreaba pe d. presedinte Basescu pentru ca si dumnealui a promis acelasi lucru.
Cine nu are tati, mame, soti, sotii, in facultati, nu avanseaza! Esti umilit fara rude, si relatii in facultati!
- Din pacate este un pupincurist al lui Basescu si nu se bate pentru a creste conditiile de trai ale cadrelor didactice - dimpotriva vrea maxim cu bani putini - adept al exploatarii, deh.
Daca se inscriu f putini in anul I, nu mai au bani destui. trebuie sa umple cumva golul ramas.