"O consecinta (a clasificarii universitatilor - n.red.) este de ordin financiar: universitatile nu mai pot fi finantate pe aceleasi princii. Categoria 1 valorica va trebui sa primeasca un plus de finantare", declara pentru HotNews.ro Nicolae Robu, rectorul Universitatii Politehnica din Timisoara.

Reamintim ca ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat marti clasamentul universitatilor romanesti in functie de performanta, clasament realizat de Asociatia Universitatilor Europene. Universitatea Politehnica din Timisoara a fost clasata in prima categorie, cea a Universitatilor de Cercetare Avansata si Educatie.

Principalele declaratii ale lui Nicolae Robu:

- Eu consider ca este un lucru pozitiv faptul ca universitatile in Romania vor fi clasificate. Poate ca a demarat cam tarziu, pentru ca este un proces foarte complex, fara indoiala, si nu poate fi facut cu lejeritate, intrucat atrage consecinte extrem de importante.

- Cred ca e corect ca a fost cooptat acest grup de experti de la EUA pentru ca EUA reprezinta o multime de universitati europene de prestigiu, are foarte multi experti care lucreaza pe langa organizatie si nu intamplator Comisia Europeana considera EUA printre putinii parteneri de discutie oficiali pe tema educatiei. Am incredere, nu cred ca erau foarte multe alternative.

- Consecintele se vor rasfrange asupra nivelurilor de studii la care universitatile vor fi abilitate sa desfasoare activitati. E foarte clar ca unele universitati vor putea sa organizeze studii la toate cele trei cicluri, licenta, masterat, doctorat, altele doar la licenta si masterat si in fine o a treia categorie doar la nivelul licenta.

- O alta consecinta este de ordin financiar: universitatile nu mai pot fi finantate pe aceleasi principii. Categoria 1 valorica va trebui sa primeasca un plus de finantare. Dar eu cred ca este important ca, indiferent de categoria in care o universitate se afla, ea sa ofere un invatamant de calitate la acel nivel.

- E important ca tinerii, daca sunt anuntati ca intr-o universitate pot sa faca studii de licenta, atunci sa aiba garantia ca acele studii de nivel licenta sunt bine facute si nu sa se produca o dispersie a potentialului, o inhamare la tot ce se poate imagina, fara resurse umane in primul rand, dar si de infrastructura corespunzatoare.

Citeste si: