Scriam într-un articol anterior că problemele nerezolvate la tinerețe te pot lăsa falit la bătrânețe. Problemele se complică exponențial atunci când unul dintre copartajanți moare în timpul procesului de partaj, fără ca socotelile cu fosta parteneră de viață să fie definitiv încheiate, lăsând în urmă o soție supraviețuitoare și copiii din ambele căsnicii, care devin, deopotrivă, și creditori și debitori ai moștenirii.

Valentina Elena PredaFoto: STOICA & Asociatii

În speța dată, defunctului i se atribuise locuința și terenul aferent locuinței, bunuri dobândite în timpul primei căsnicii, cu obligația de a plăti fostei soții o sultă care depășea posibilitățile sale financiare. Întrucât părțile nu s-au putut înțelege să vândă prin bună învoială bunurile partajate, procesul a continuat, ajungând în etapa recursului, dispoziția privitoare la obligația de plată și cuantumul sultei fiind deja executorii. Chiar înaintea primului termen de judecată în recurs, copartajantul recurent a decedat, lăsând în urma sa pe soția supraviețuitoare și pe copiii din ambele căsnicii, precum și o datorie la nivelul a ½ din averea succesorală.

Atât în procesul de partaj bunuri comune, cât și în raporturile de creanță, locul debitorului decedat a fost luat de moștenitorii săi. În mod ironic, fiul din prima căsătorie a devenit moștenitor al tatălui, dar și debitor al propriei mame, proporțional cu cota sa succesorală.

În acest caz, eliberarea certificatului de moștenitor avea doar rolul de a stabili patrimoniul succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor, precum și cotele ce le revin fiecăruia din acest patrimoniu. Întrucât, în situația dată, moștenitorii defunctului se aflau în conflict de interese, iar moștenirea era oricum grevată de o datorie importantă, simpla dezbatere a moștenirii și eliberarea certificatului de moștenitor nu rezolva nicicum problema, singura soluție fiindieșirea din indiviziune, adică partajul succesoral.

S-a ajuns în situația în care partajul bunurilor comune devălmașe, dobândite de defunct în timpul primei căsătorii, s-a suprapus cu partajul succesoral al defunctului, ordinea fiind aceea că partajul bunurilor comune se soluționează cu prioritate, pentru a se stabili activul și pasivul moștenirii, precum și cotitatea disponibilă spre a fi împărțită între moștenitori, ulterior lichidării datoriei.

Or, în materia partajului succesoral fie că este voluntar sau judiciar, există mai multe reguli:

• datoriile moștenirii se achită cu prioritate;
• moștenitorii legali sau testamentari răspund și contribuie la plata datoriilor și sarcinilor moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral și proporțional cu cota succesorală ce revine fiecăruia;
• pasivul succesoral este divizibil de drept, proporțional cu cota succesorală ce revine fiecărui moștenitor;
• dacă un moștenitor are o datorie certă și lichidă față de moștenire, aceasta se lichidează prin luare mai puțin;
• dacă unul dintre moștenitori a acoperit din datoria comună a moștenirii mai mult decât partea sa, acesta are drept de regres împotriva celorlalți moștenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia;
• abia ulterior lichidării pasivului se procedează la împărțirea activului disponibil.

Revenind la partajul bunurilor comune, moștenitorii – soția supraviețuitoare și copiii din cele două căsnicii – au luat locul defunctului, fiind obligați fiecare în parte să achite sulta fostei soții, proporțional cotei lor de moștenire, care, din punct de vedere valoric, s-a diminuat corespunzător fracției achitate. Astfel cum aminteam anterior, partea din moștenire cuvenită fiului defunctului, provenit din primul mariaj, a cunoscut o diminuare valorică, întrucât acesta a cumulat atât calitatea de succesor, cât și calitatea de debitor al moștenirii, preluând o parte din datoria tatălui, pe care a trebuit să o achite mamei sale, pentru a putea intra în posesia moștenirii.

În privința soției supraviețuitoare, situația acesteia a fost cu atât mai complicată cu cât locuința sa și a familiei era imobilul dobândit de defunct în timpul primei căsătorii, atribuit acestuia în procedura partajului și partea cea mai importantă a averii succesorale. Așadar, din valorificarea aceluiași bun s-a achitat sulta, iar rămășița s-a împărțit între moștenitori, potrivit cotei succesorale.

În privința drepturilor soției supraviețuitoare sunt de reținut următoarele:

• este moștenitor legal care vine la moștenire indiferent de clasele de moștenitori cu care intra în concurs (ascendenți, descendenți, colaterali);
• nu înlătură și nu este înlăturată de la moștenire de nici o altă clasă de moștenitori cu vocație succesorală (ascendenți, descendenți, colaterali);
• poate cumula calitatea de moștenitor legal și moștenitor testamentar;
• în calitate de moștenitor legal, are o cotă fixă de ¼ din masa succesorală;
• este moștenitor rezervatar, adică, în caz de dezmoștenire, păstrează rezerva legală (jumătate din cota succesorală – adică 1/8 din averea succesorală);
• în situația în care căsătoria s-a încheiat în regimul comunității legale de bunuri, cota succesorală se va cumula cu cota de contribuție (prezumat ½ ) la dobândirea bunurilor comune;
• este moștenitor sezinar, adică păstrează stăpânirea faptică și dreptul de folosință asupra bunurilor succesorale, chiar înainte de eliberarea certificatului de moștenitor și până la momentul partajului succesoral;
• poate solicita reducțiunea liberalităților excesive, adică a donațiilor sau testamentelor care îi încalcă rezerva succesorală;
• păstrează donațiile primite de la soț în timpul căsătoriei, care devin irevocabile prin decesul acestuia din urmă.

Un articol semnat de Valentina Preda (vpreda@stoica-asociatii.ro), Partner, STOICA & Asociaţii.