Apelul formulat de dl. Constantin impotriva hotararii de declarare a mortii sale a fost respins ca inadmisibil. Solutia instantei este corecta, intrucat nu acesta era mijlocul procedural prin care se putea invalida hotararea.

Catalin AlexandruFoto: PeliFilip

Potrivit legii, dl Constantin ar trebui sa formuleze o cerere de anulare, pe care ar trebui sa o adreseze aceleiasi instante care a emis si hotararea de declarare a mortii (in acest caz, Judecatoria Barlad). Cererea de anulare poate fi introdusa oricand, iar hotararea de respingere a apelului nu va avea nicio influenta asupra hotararii pe care o va pronunta Judecatoria Barlad asupra cererii de anulare.

Context:

Un barbat in varsta de 63 de ani, din judetul Vaslui, declarat decedat in anul 2016, desi este in viata, a pierdut procesul prin care cerea anularea declararii decesului. El a mentionat ca a pierdut procesul din cauza ca a formulat prea tarziu calea de atac, la aproximativ doi ani de la pronuntarea decesului, iar solicitarea i-a fost respinsa ca inadmisibila din punct de vedere procedural.

Constantin Reliu a plecat in 1992 la munca in Turcia, ultima data vizitandu-si familia in anul 1999. Din cauza neintelegerilor din familie, el sustine ca a rupt legatura cu rudele si s-a stabilit in Turcia. In anul 2013, fiindca nu mai primise nicio veste de la barbat, sotia a solicitat in instanta declararea decesului acestuia, ceea ce s-a intamplat in anul 2016. La inceputul acestui an, Reliu a fost depistat de autoritatile din Turcia avand documentele de sedere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea in tara a aflat ca este declarat decedat.

Un articol semnat de Catalin Alexandru - partener si Head of Dispute resolution department - PeliFilip