​Salariile angajaților din sănătate și asistență socială vor crește, începând de luna aceasta, în două tranșe - una în martie și una în iunie - în total cu un procent de 20%, prevede o Ordonanță de Urgență adoptată joi de Guvern.

SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com

Promisiunea privind creșterea salariilor cu 20% fusese făcută de Guvern încă din luna ianuarie, în contextul în care Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, amenința atunci cu declanșarea grevei generale, dacă salariile nu vor crește.

„Actul normativ aprobat de Executiv stabileşte că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenţei sociale, precum şi ale personalului TESA din unităţile şi centre de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Această majorare se acordă în două tranşe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024”, anunţă Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.

„Misiunea angajaților din asistență socială nu este deloc ușoară și trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă. Așa cum ne-am angajat în timpul discuțiilor pe care le-am avut cu organizațiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care și-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Ordonanța de urgență a Guvernului majorează și salariile de bază ale personalului din sănătate, precum și cele ale personalului TESA din sănătate, creșterea urmând să se facă tot eșalonat.

De majorări vor beneficia și 235.611 de medici, farmaciști, biologi, chimiști, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali și personal auxiliar-sanitar, personal TESA.

Actul normativ stabilește și faptul că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

Foto: Dreamstime.com.