Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, precizează că printre pacienţii care au fost răniţi în exploziile de la Crevedia şi care urmează să fie transferaţi la spitale din străinătate se numără şi doi nepalezi.

Spitalul Floreasca dupa explozia de la CrevediaFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

„Sunt doi nepalezi. Amândoi vor fi transferaţi. (...) Probabil că lucrau acolo. (...) Sunt în lista celor care urmează să fie transferaţi, începând cu astăzi”, a spus Alexandru Rafila, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, cei doi nepalezi sunt singurii cetăţeni străini care au fost afectaţi de exploziile de la Crevedia, notează Agerpres. Amândoi sunt internaţi în prezent la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, iar unul dintre ei nu a fost identificat în primă instanţă.

Medicul Gabriel Diaconu a precizat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că în aceste moment nu există dubii legate de identitatea vreunei persoane afectate de exploziile de la Crevedia, chiar dacă unii pacienţi nu aveau acte de identitate sau nu au putut fi identificaţi iniţial din cauza leziunilor.

„Am investit foarte mult timp în primele 12-18 ore ca să fim absolut siguri că fiecare pacient ajuns la spital este corect identificat, că avem contacte cu aparţinătorii - le avem la acest moment, mai puţin două sau trei persoane, care nu sunt de naţionalitate română şi la care facem eforturi şi diligenţe pe partea de asistenţă socială, să avem cel puţin un alt punct, ca să putem să comunicăm cu familiile lor”, a spus el.

Exploziile de la stația GPL din Crevedia au provocat 2 decese și 56 de răniți, cea mai mare parte a victimelor fiind din rândul forțelor de intervenție. Mai multe persoane sunt în stare gravă, iar autoritățile au început să transfere răniți în străinătate prin Mecanismul de protecție civilă al UE. Din totalul răniților, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi). Populația din zona afectată de cele două explozii masive de sâmbătă din Crevedia a fost evacuată.

CITEȘTE ȘI: