Conducerea Spitalului Județean din Suceava, unde șefa Secției Oncologie a fost reținută după ce ar fi luat mită de la zeci de pacienți, a anunțat joi că a început „reinstruirea întregului personal pentru standardul antimită”, conform Suceava News. Interesant este că în 2019 în spital a fost instituit un „regulament anticorupție”, iar în 2020 presa locală a scris că această campanie i-a revoltat pe unii medici, care ar fi cerut să fie scoase de pe ușile și pereții spitalului afișele prin care pacienții și vizitatorii erau anunțați că „în această unitate nu se dă/primește mită”.

Spitalul Judetean SuceavaFoto: AGERPRES

Managerul Spitalului Județean Suceava, Alexandru Calancea, a susținut, joi, într-o conferință de presă, că a început „reinstruirea întregului personal” pentru „standardul antimită implementat la nivelul spitalului din 2019”.

„Periodic avem instruiri antimită”

  • „Prin directorii medicali și de îngrijiri, șefii de secție, tot personalul va fi instruit cu privire la acest scandal.
  • De la implementarea sistemului antimită din 2019, periodic avem instruiri dar iată că în această perioadă trebuie să o facem din nou și să reinstruim întregul personal.
  • Încurajăm și spunem fiecărui pacient la internare și fiecărui aparținător că avem la îndemână la ficare secție, compartiment, la fiecare cabinet de ambulatoriu o căsuță poștală pentru sugestii și reclamații, avem acel chestionar pe care pe parcursul internării unui pacient i le înmânăm și pacientul poate să-și spună acolo absolut toate nevoile și toate problemele cu care s-a confruntat pe parcursul internării. (...)
  • Mă voi interesa să fie afișat la toate intrările și ieșirile din spital astfel încât oricine să aibă acces la acest număr și convorbirile sunt verificate în fiecare zi de către serviciul juridic. Mai avem la îndemână adresa de email a secretariatului managerului și ea este afișată pe site-ul spitalului, unde primim aceste sugestii și reclamații pentru îmbunătățirea colaborării cu aparținătorii pacientului și pentru a avea un act medical de calitate”, a spus Calancea, citat de Suceava News.

El a mai susținut că va „intensifica comunicarea cu toți angajații Spitalului Județean Suceava, astfel încât fiecare dintre ei să înțeleagă că aceste practici nu sunt agreate de conducerea spitalului și că în asemenea cazuri dacă ele vor apărea toleranța va fi zero din partea conducerii”.

  • „Din păcate, o instituție medicală nu are în portofoliu foarte multe instrumente la îndemână pentru a preveni aceste acte de corupție, dar acele puține instrumente pe care le avem la îndemână le vom valorifica la maxim astfel încât aceste evenimente să fie cât mai puține și să disprară”, a mai spus managerul Spitalului Județean Suceava.

Campania anticorupție declanșată în 2019 la SJ Suceava și care i-a înfuriat pe unii medici

Interesant este că în 2019 în spital a fost instituit un „regulament anticorupție”, iar în 2020 presa locală a scris că acestă campanie i-a revoltat pe unii medici, care ar fi cerut să fie scoase de pe ușile și pereții spitalului afișele prin care pacienții și vizitatorii erau anunțați că „în această unitate nu se dă/primește mită”.

Obiectiv de Suceava a scris în august 2020 că mai mulți medici cunoscuți de la Spitalul Județean au pornit o mini-campanie pe grupurile de WhatsApp prin care ar fi cerut să fie scoase de pe ușile și pereții spitalului afișele prin care pacienții și vizitatorii erau anunțați că în această unitate nu se dă/primește mită.

Reamintim că șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Dumitrovici Ababneh, a fost reținută în 19 ianuarie, în urma unui flagrant, iar a doua zi Tribunalul Suceava a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acesteia, măsură pe care a contestat-o. Doctorița a fost plasată ulterior în arest la domiciliu, ea fiind acuzată că ar fi primit mită de la zeci de pacienți cu cancer. (Foto: Dreamstime.com)