​​Testarea pentru COVID-19 în cabinetele medicilor de familie intră în linie dreaptă după publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ce reglementează această activitate. Medicii care doresc să testeze în cabinetele lor trebuie să încheie contracte cu casa de asigurări și vor fi plătiți cu 50 de lei pe test. Autoritățile au decis că medicii de familie care vor face teste în cabinetele lor pot testa și persoane din afara listei de pacienți înscriși, cel mai probabil din cauză că nu știu dacă toți medicii de familie se vor implica în activitatea de testare. Pentru a te putea testa gratuit la medicul de familie trebuie să îndeplinești criteriile stabilite de INSP - definiția de caz.

Coronavirus in RomaniaFoto: Agerpres

Ordinul nr. 58/4/2022 privind modificarea si completarea Ordinului Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 68/101/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, privind plata furnizorilor de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, care desfășoară activitatea de vaccinare, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Medicii de familie care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 pot opta pentru încheierea unui act adițional pentru activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană, în vederea depistării infecției cu SARS-CoV-2. Medicii de familie care nu sunt implicați în activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 și doresc să desfășoare activități de testare pot încheia un contract distinct cu casa de asigurări de sănătate.

Testarea se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistența medicală primară sau în cadrul cabinetelor din centrele de permanență, iar informațiile privind persoanele testate sunt raportate în Corona Forms. În baza datelor transmise zilnic de CNAS referitoare la medicii de familie pentru care casele de asigurări de sănătate încheie contracte sau acte adiționale pentru activitatea de testare, STS va transmite un mesaj pe telefonul mobil care va conține user-ul și parola de acces în Corona Forms ale fiecărui medic.

Validarea și decontarea de către casele de asigurări de sănătate a activității de testare se realizează pentru fiecare persoană care a fost raportată în Corona Forms și pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare.

Persoanele eligibile pentru testare sunt persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care se încadrează în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, publicată și actualizată periodic la adresa www.insp.gov.ro.

Medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive.

Pentru activitatea de testare realizată, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 de lei/persoană și cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării. Decontarea se face de la data încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate sau, după caz, a actului adițional la contractul încheiat pentru activitatea de vaccinare.

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila reafirmă importanța implicării medicilor de familie în controlul pandemiei și le mulțumește acestora pentru efortul depus: "Dezvoltarea capacității de testare pentru pacienții potențial infectați cu SARS-CoV-2 a fost o prioritate pentru mine. Testarea la medicul de familie este soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid și ulterior la evaluare și monitorizare. Pacienții cu comorbidități și cei cu formă medie de boală vor fi îndrumați către centrele de evaluare COVID-19. În plus, prin creșterea capacității de testare și identificarea rapidă a persoanelor infectate putem încetini sau opri transmiterea virusului."

"Am convingerea că medicii de familie se vor implica și în activitatea de testare, un alt element important în strategia de limitare a infectărilor. Confirmarea promptă a cazurilor suspecte poate asigura în mod rapid și eficient, atât instituirea tratamentului necesar, cât și supravegherea epidemiologică a contacților", a declarat Adela Cojan, președintele interimar al CNAS.

Cum arată noua definiție de caz pentru COVID-19

Definițiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit INSP:

Criterii clinice:

Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome:

  • tuse
  • febră
  • scurtarea respirației
  • debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei
  • Simptome și semne adiționale mai puțin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături și/sau diaree.

Notă: Pentru copiii cu vârsta pana la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

Criterii de diagnostic imagistic:

  • Evidențe radiologice de leziuni compatibile cu COVID-19

Criterii de laborator:

  • Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică.
  • Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil.
  • 3. Detecția acidului nucleic prin NAAT/RT-PCR se va efectua de elecție din probe de exudat nasofaringian și orofaringian iar, în formele severe, din spută sau aspirat traheobronșic, conform Anexei 1. Detecția antigenului se va efectua de elecție din probe de exsudat nasofaringian, utilizând teste antigenice rapide care detecteaza antigenul SARS-CoV-2 din exsudat nasofaringian și care se regăsesc în lista testelor recunoscute de statele membre UE, publicată în documentul elaborat de Comitetul pentru Siguranța Sănătății (Health Security Committee), care poate fi vizualizat accesând linkul
    https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/preparedness_response/docs/covid-19_rat_commonlist_en.pdf). Utilizarea altor tipuri de teste impune retestarea pentru confirmare prin unul din testele recomandate.

Criterii epidemiologice:

Cel puțin unul dintre următoarele:

  • contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului;
  • rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.

Clasificarea cazurilor - ce înseamnă caz posibil, caz probabil și caz confirmat

A. Caz posibil

Orice persoană care întrunește criteriile clinice.

B. Caz probabil

Orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat.

SAU

Orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic.

C. Caz confirmat

Orice persoană care întrunește criteriile de laborator.

Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile!

Caz probabil de infecție cu Omicron:

Persoana cu rezultat pozitiv la NAAT sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2 SI

una dintre urmatoarele: esec la detectia genei S sau rezultat pozitiv la screening de varianta pentru mutatiile caracteristice VOC Omicron sau este contact al unui caz probabil sau confirmat cu VOC Omicron.

Caz confirmat de infecție cu Omicron:

Persoana cu rezultat confirmat prin secventiere pentru VOC Omicron.

Contactul direct este definit ca:

• Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

• Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

• Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);

• Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;

• Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

• Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție.

Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 10 zile anterioare datei debutului.

Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator și a respectat distantarea fizica NU ESTE CONSIDERATA CONTACT DIRECT.