​Alexandru Rafila, medic microbiolog, fost șef al Laboratorului de microbiologie al Institutului Matei Balș, membru și deputat PSD, va fi ministrul Sănătății în noul Guvern. Membru PSD în perioada 2010-2013 și revenit în partid în 2020, Rafila a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, și director în Inspecția Sanitară de Stat în alte guvernări PSD. A reușit să își creeze, în special în primul an al pandemiei, imaginea unui tehnocrat, fiind nelipsit din emisiuni televizate în calitate de reprezentant al României la OMS - o funcție în care fusese numit de Guvernul Ponta în 2014. Viitorul ministru al Sănătății a fost implicat într-un scandal răsunător anul trecut, când presa a dezvăluit că tatăl său, Alexandru Rafila senior, a fost colaborator al Securității și torționar.

HotNews.roFoto: Hotnews

Al 6-lea ministru al Sănătății în pandemie

Alexandru Rafila va fi al șaselea ministru al Sănătății în pandemie, după Victor Costache, Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă și Cseke Attila (interimar).

Alexandru Rafila (60 de ani) este de profesie medic de sănătate publică, medic de laborator și microbiolog, el absolvind Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în anul 1987. Este doctor în medicină și fost șef al Laboratorului de Microbiologie de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, funcție la care a renunțat în decembrie anul trecut, când a fost ales deputat PSD.

Rafila este, de asemenea, profesor de Microbiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Rafila, un vechi apropiat al PSD

Alexandru Rafila este membru PSD din anul 2020, însă a mai fost, potrivit propriului CV, membru PSD și în perioada 2010 - 2013, iar în ultimul deceniu a fost un apropiat al acestui partid și a avut mereu funcții în timpul guvernărilor PSD.

Alexandru Rafila a devenit foarte cunoscut în spațiul public în anul 2020, odată cu venirea pandemiei de COVID-19, datorită explicațiilor sale oferite în calitate de reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății - o funcție în care fusese numit în anul 2014 de Guvernul Ponta. Mandatul lui Rafila de reprezentant al României la OMS a expirat în primăvara acestui an, iar țara noastră nu a numit momentan un alt reprezent, deoarece reprezentanții la OMS sunt propuși de țări prin rotație.

Potrivit CV-ului său, Alexandru Rafila a mai fost director general pentru Sănătate Publică şi Inspectia Sanitară de Stat (2001-2004), Director - Institutul De Sănătate Publica Bucureşti (2004-2005), consilier personal pentru Politici de Sanatate al Ministrului Sănătății - Ion Bazac, PSD (2008-2009), secretar de stat în Ministerul Sănătății pentru Asistență Medicală, Sănătate Publică și Politica Medicamentului (2012-2013), consilier personal/onorific pentru Sănătate Publică al Ministrului Sănătății (2015-2019).

CV-ul lui Alexandru Rafila poate fi consultat aici.

Proiect de lege controversat inițiat de Rafila în Parlament

Înainte de a fi propus ministru al Sănătății, Alexandru Rafila a fost, în ultimele luni, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

În această calitate, este inițiatorul unui proiect de lege contestat în spațiul public, ce prevede mutarea organizării rezidențiatului din sarcina Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Educației. Miza ar fi controlul "UMF-istanului" asupra rezidențiatului, au explicat câțiva specialiști pentru HotNews.ro.

Proiectul de lege a fost inițiat de 8 parlamentari PSD, dintre care 6 sunt medici și predau la Universități de Medicină și Farmacie: Patriciu Achimaş-Cadariu (UMF Cluj), Corneliu-Florin Buicu (UMF Târgu Mureș), Alexandru Rafila (UMF București), Leonard Azamfirei (UMF Târgu Mureș), Florian Bodog (UMF Cluj), Adrian Streinu Cercel (UMF București), Lucian Romașcanu și Angel Tîlvăr.

Pe larg despre proiectul de lege aici.

Alexandru Rafila tatăl, colaborator al Securității și torționar

Viitorul ministru al Sănătății a fost implicat într-un scandal răsunător anul trecut, când presa a dezvăluit că tatăl său, Alexandru Rafila senior, a fost colaborator al Securității și torționar.

Alexandru Rafila a recunoscut atunci că este fiul lui Alexandru Rafila senior, însă a declarat public că nu este de acord cu ceea ce a făcut tatăl său și că nu are nicio vină pentru faptele acestuia.