Alături de personalul medical nevaccinat anti-COVID, în procesul de testare obligatorie ar putea fi incluşi angajaţii centrelor rezidenţiale, ai sistemului de urgenţă şi pompierii, a declarat luni ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Ea a spus că decizia privind eventuala testare a cadrelor didactice nevaccinate va aparține Ministerului Educației.

Testare coronavirusFoto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ea a amintit despre proiectul de lege al Ministerului Sănătății privind testarea personalului medical și a spus că, "probabil", ca în acest proces de testare vor fi incluşi şi cei care lucrează în centrele rezidenţiale.

De asemenea, vor fi incluşi şi pompierii şi angajaţii din sistemul de urgenţă.

  • "Până acum, acestea sunt persoanele pentru care proiectul de lege referitor la testarea din banii proprii sau din fondul de sporuri, în funcţie de cum îşi reglementează fiecare dintre ministere modul de testare a personalului nevaccinat, va deveni obligatorie.
  • Legat de testarea profesorilor, Ministerul Educaţiei va trebui, împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului, să vină cu un punct de vedere", a anunţat Ioana Mihăilă la finalul şedinţei de guvern, conform Agerpres.

Ministerul Sănătății a renunțat la impunerea testării obligatorii, cu bani din buzunar, a personalului medical nevaccinat prin adoptarea unui Ordin de ministru sau Ordonanță de Urgență, variantele discutate anterior, însă are în acest moment, pe circuitul de avizare din interiorul instituției, un proiect de lege ce prevede același lucru. Practic, banii aferenți testării periodice a personalului medical nevaccinat ar urma să fie reținuți din sporurile acestora și alocați direct către testare, declara săptămâna trecută ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Sâmbătă, Mihăilă spunea că, în opinia sa, statul nu ar trebui să acopere costurile testării pentru COVID-19 a persoanelor care au libertatea să se vaccineze gratuit.