Campania gratuită de vaccinare împotriva HPV ar urma să fie extinsă, într-o primă etapă, până la 18 ani la fete, iar într-o etapă ulterioară și la băieți, a anunțat vineri ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la Interviurile HotNews LIVE. "În funcție de cât de bine reușim să ne mișcăm pe modalitatea de programare, pe care o dorim mai suplă și mai eficientă, dar și pe obținerea resurselor bugetare pentru achiziția unui număr mai mare de vaccinuri, vom decide dacă aceste două etape se aplică deodată sau le decalăm cu un interval cât mai scurt posibil", spune ministrul Sănătății. Campania de vaccinare gratuită împotriva HPV se adresează, în acest moment, doar fetelor cu vârsta între 11 și 14 ani.

Ioana MihailaFoto: Adi Iacob / HotNews

"Am primit deja răspunsul de la Institutul Național de Sănătate Publică, răspuns care a fost elaborat în consultare cu comisiile de Oncologie și de Obstetrică-Ginecologie din minister, iar o primă etapă, conform răspunsurilor, este extinderea până la vârsta de 18 ani a vaccinării la fete și într-o etapă ulterioară inclusiv la băieți, în funcție de cât de bine reușim să ne mișcăm pe modalitatea de programare, pe care o dorim mai suplă și mai eficientă, dar și pe obținerea resurselor bugetare pentru achiziția unui număr mai mare de vaccinuri, vom decide dacă aceste două etape le aplicăn deodată sau le decalăm cu un interval cât mai scurt posibil, sperăm noi", a declarat ministrul Ioana Mihăilă, la Interviurile HotNews LIVE.

Întrebată dacă putem spera ca măcar una dintre aceste etape să demareze în acest an, ministrul Sănătății a răspuns că "eu așa sper".

Ioana Mihăilă anunțase, în urmă cu două zile, la o dezbatere pe tema reformării programului de vaccinare anti-HPV din România, organizată de Asociația Mame pentru Mame, că va iniția săptămâna aceasta toate demersurile pentru extinderea vaccinării gratuite anti-HPV la fetele cu vârsta mai mare de 14 ani și la băieți.

Ministrul Sănătății a mărturisit și că și-a vaccinat, recent, fetița împotriva HPV. "Sper să ajung să îmi vaccinez și băiețelul, care are 8 ani acum, cu toată încrederea, la fel cum mi-am vaccinat și fetița."

Campania gratuită de vaccinare împotriva HPV s-a reluat anul trecut în România

28.169 de tinere din România au fost vaccinate împotriva virusului HPV în primul an în care campania de vaccinare s-a reluat după mai bine de un deceniu de pauză, arată datele obținute în exclusivitate de HotNews.ro și publicate acum o lună. Este prima campanie de vaccinare anti-HPV derulată în țara noastră după mai bine de 10 ani și după un eșec total al primei campanii, din anul 2008.

În România, campania de vaccinare în derulare, care se adresează fetelor între 11 și 14 ani, este doar un prim pas. Problema adolescentelor de peste 15 ani rămâne, practic, deschisă. La fel și a băieților, care pot fi purtători ai virusului HPV.

În jur de 3.300 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin. Mai mult de jumătate dintre ele pierd lupta cu boala, România fiind țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin.

Practic, 5 femei din grupa de vârstă 20-50 de ani mor zilnic, în medie, în România, de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită numai prin vaccinarea împotriva virusului HPV.

Virusul HPV (Human Papiloma Virus) este cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală din lume. Aproape fiecare persoană activă din punct de vedere sexual intră, pe parcurcul vieții, în contact cu cel puțin una dintre tulpinile virusului HPV.

Vaccinul anti-HPV acoperă 90% dintre tulpinile virusului HPV aflate în circulație. În multe cazuri, virusul este eliminat de sistemul imunitar al organismului, dar, atunci când acest lucru nu se întâmplă, infecțiile cu HPV pot declanșa câteva tipuri de cancer: cancer de col uterin (cel mai frecvent), cancerul laringian, cancerul faringian, penian, vulvar, anal și tegumentar.

În acest moment, părinții care vor să își vaccineze fiicele adolescente cu vârsta peste 15 ani împotriva virusului HPV și părinții de băieți au o singură opțiune: să cumpere vaccinul. O doză de vaccin costă în jur de 600 de lei. Dacă pentru imunizarea fetelor cu vârsta între 11 și 14 ani sunt necesare două doze la interval de 6 luni, după vârsta de 14 ani trebuie administrate 3 doze.

Decizia ca vaccinarea gratuită anti-HPV să se adreseze fetelor de 11-14 ani s-a luat dintr-un motiv simplu, potrivit medicilor consultați de HotNews.ro: s-a considerat că acesta este grupul-țintă, în condițiile în care beneficiul maxim este obținut, în cazul acestui vaccin, dacă el este administrat înainte de debutul vieții sexuale. Raportat la bugetul disponibil pentru campania de vaccinare, aceasta a fost considerată cea mai bună soluție, dată fiind și rata uriașă de mortalitate de cancer de col uterin în rândul femeilor din România.

Unele țări au extins vaccinrea și la băieți sau au program de recuperare a fetelor care nu au putut să prindă vaccinul între 9 și 14 ani și îl pot administra în intervalul 15-25 de ani. De asemenea, orice persoană se poate vaccina împotriva HPV până la vârsta de 45 de ani.

Deocamdată, în România, vaccinarea gratuită a fetelor peste 15 ani și a băieților nu este luată în calcul, spun oficialii consultați de HotNews.ro.

În anul 2008, România se număra printre primele țări care introduceau vaccinarea împotriva HPV, simultan cu Marea Britanie. Campania de atunci a fost însă un eșec total - doar 2% dintre fetele eligibile au fost vaccinate.

Citește pe larg aici: