​Comitetul făcut responsabil de Ministrul Sănătății pentru scandalul deceselor COVID-19 este condus de același funcționar din minister care a uitat, la începutul anului, să trimită o hârtie la Ministerul de Finanțe, lăsând astfel neplătit personalul din centrele de vaccinare.

Ministerul SanatatiiFoto: AGERPRES

Este vorba despre director adjunct al Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică, Amalia Serban.

„​Ați întrebat de responsabilii din Ministerul Sănătății care priveau tocmai monitorizarea datelor raportate. Responsabilul din Ministerul Sănătății este un Comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu și vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora”, a afirmat luni în plenul Parlamentului, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Comitetul invocat de aceasta a fost înființat în iulie anul trecut, în timpul mandatului de ministru al liberalului Nelu Tătaru, și poartă numele de Comitetul Operațional de Coordonare, Evaluare și Prognoză, pe scurt COCEP.

Responsabilitatea acestui organism este, potrivit ordinului de ministru, stabilirea procedurilor privind raportarea datelor și informatiilor ce urmau a fi centralizate și asigurarea unui circuit unic, coordonat și coerent al datelor și informațiilor. Mai mult, COCEP trebuia să întreprindă demersurile necesare pentru corectarea, în timp operativ, a eventualelor erori de raportare constatate.

Comitetul are în coordonare un Grup tehnic de lucru pentru operarea, monitorizarea și centralizarea datelor.

În atribuțiile acestui grup tehnic intră monitorizarea zilnică a bazelor de date tehnice aferente sistemul electronic centralizat al Ministerului Sănătății și ale platformei „Corona Forms", precum și evaluarea a concordanței datelor raportate în aceste platforme de către unitățile spitalicești și DSP-uri.

Cine trebuia să coordoneze și să evalueze datele

COCEP este condus de Amalia Șerban, care lucrează în Ministerul Sănătății încă din anul 2004 și ocupă funcții de conducere în instituție de 14 ani, din anul 2007, potrivit CV-ului său. Din Comitet mai fac parte în calitate de experți tehnici funcționari din MS: Avian-Daniel Pop, Costin Iliuță, Mariana Stanciu, Cătălin Popa. Secretar este Mihai Bundoi.

Grupul tehnic era condus, potrivit ordinului de ministru, de Ovidiu Chirilă, consilier personal al fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.

Hotnews.ro a scris în martie că Amalia Șerban este omul care a uitat să semneze și să trimită către Ministerul Finanțelor solicitarea pentru plata personalului din centrele de vaccinare din toată țara.

Diferență de peste 7.000 de decese între alerte.ms.ro și Corona Forms

Ce rezultate a avut COCEP, organismul care trebuia să monitorizeze, evalueze și să corecteze datele referitoare la criza COVID?

După aproape un an, am aflat din raportul prezentat de Ioana Mihăilă că între sistemul Ministerului Sănătății și în platforma „Corona Forms” există o diferență de peste 7.000 de decese raportate.

În platforma Corona forms au fost raportate în 2020 un total de 16.120 de decese de COVID-19, iar în platforma alerte.ms.ro, 18.988. Până la 31 martie 2021 însă, diferențele de raportare s-au mărit consistent: 31.132 de decese raportate în alerte.ms.ro și 23.931 în Corona forms. Practic, o diferență de peste 7.000 de decese.

HotNews.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la Amalia Șerban, însă până la publicarea acestui articol aceasta nu a răspuns solicitărilor redacției.

Citește și: