Pentru a ajunge să se vaccineze împotriva COVID, unii români au fost nevoiți să meargă la localități aflate la câteva zeci sau chiar peste 100 de kilometri, pentru că acolo au găsit locuri libere. Astfel, unii bucureșteni au ajuns să se programeze la Buzău, la Călărași, Lehliu sau Fetești. Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, spune că sunt judeţe şi localităţi din mediul rural în care oamenii se plâng că nu reuşesc să se programeze pentru că vin persoane din alte judeţe, iar autoritățile nu pot limita posibilitatea de programere la vaccinare. "Este o competiţie naturală", afirmă medicul militar.

Coronavirus in RomaniaFoto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia

Întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, de ce multe doze de vaccin sunt păstrate în centre din mediul rural şi nu sunt alocate în centre de vaccinare din oraşe unde locurile se epuizează foarte repede, Valeriu Gheorghiţă a explicat că dozele sunt alocate pe centre regionale, iar de acolo sunt trimise către centrele locale în funcţie de programări.

  • "A fost dezbătută în ultimele zile această idee. În principiu, toate centrele de vaccinare nu au doze în centru decât pentru două sau trei zile, în funcţie de numărul de persoane programate. Deci, practic, în centrele care au locuri libere nu stau doze care sunt nefolosite.
  • Centrele regionale de depozitare au aceste doze, ele sunt alocate către aceste centre în funcţie de persoanele care sunt programate. Ca atare, dacă ai centre care au un grad maxim de ocupare, evident că acolo vei distribui acele doze. Noi facem necesarul de doze şi stocurile le evaluăm în funcţie de capacitatea maximală de vaccinare în toate centrele”, a susținut medicul, precizând că 65% dintre centrele de vaccinare sunt deschise în mediul urban.

El a spus că este important să fie facilitat și accesul celor din mediul rural în centrele de vaccinare, chiar dacă nivelul de ocupare al acestor locuri nu este la fel de mare cu ceea ce se întâmplă în municipii şi oraşe.

Gheorghiţă spune că, "în mod deosebit", următoarele centre de vaccinare vor fi deschise în aglomerările urbane, dar "e firesc să existe şi în mediul rural".

  • "Sunt judeţe şi localităţi din mediul rural care se plâng că nu reuşesc să se programeze pentru că vin persoane din alte judeţe şi se programează. Este o competiţie naturală. Noi nu am dorit să limităm posibilitatea de programare, pentru a avea fiecare libertatea de a se programa acolo unde doreşte şi în funcție de programul pe care îl are", a adăugat Gheorghiță.

Tot mai mulți români sunt nevoiți să se programeze la vaccinarea împotriva COVID-19 în afara localității lor, unde locurile se epuizează rapid, iar această problemă se menține și după deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia etapă a vaccinării, care se adresează populației generale. "De ce ai ține mii și mii de doze de vaccin anti COVID-19 pe stocuri în comuna Talpa (de exemplu), când cererea masiv nesatisfăcută este altundeva, în marele oraș aflat la 100-150 km distanță, unde sunt zero stocuri?", se întreabă Vlad Mixich, expert în politici de sănătate.

Listele de așteptare pentru programarea la vaccinare s-au deschis luni, iar unii bucureșteni s-au înscris la centre din Fetești, Călărași, Lehliu sau Buzău. Aceasta, în condițiile în care acolo apăreau pe liste 100-200 sau 300 de persoane în fața lor, iar în Capitală luni după-amiază, de exemplu, la majoritatea centrelor erau pe listele de așteptare de la 4.000 de oameni în sus.