Sondaj: 2 din 3 români vindecați de COVID-19 care vor să doneze plasmă spun că nu au primit răspuns sau au fost refuzați de centrele de transfuzie

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 23 noiembrie 2020, 12:07 Actualitate | Sanatate


Doneaza plasma
Foto: Hotnews
1 din 6 români care s-au infectat cu noul coronavirus declară că ar fi de acord să doneze plasmă convalescentă, arată un sondaj efectuat de voluntarii portalului covidplasma.ro. Pe de altă parte, 2 din 3 români care au declarat că doresc să doneze plasmă convalescentă afirmă că nu au putut să doneze până acum din cauză că centrele de transfuzie fie nu au răspuns, fie nu i-au programat, fie i-au refuzat, arată același sondaj.

În același timp, 2 din 6 români care au făcut COVID-19 declară că nu au fost informați cu privire la donarea de plasmă convalescentă, alți 2 din 6 români declară că se tem să doneze plasmă convalescentă, iar 1 din 6 declară că nu poate dona din motive medicale.

2 din 7 români care au donat plasmă convalescentă au donat de cel puțin două ori, ceilalți donând o singură dată, a relevat același sondaj.

În plus, 3 din 5 românii diagnosticați cu noul coronavirus declară că rudele lor, care locuiesc în aceeași gospodărie cu ei, nu au fost testate pentru a se vedea dacă au făcut boala. Fiecare persoană diagnosticată cu test RT PCR declară că cel puțin alte 3 persoane, contacți direcți din aceeași gospodărie, au rămas netestate și nediagnosticate.

Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 15 – 20 noiembrie 2020, la comanda Besmax Pharma Distribution SRL, de către voluntarii covidplasma.ro, pe un eșantion reprezentativ, constituit din 1.150 de persoane adulte din România, confirmate cu virusul SARS-COV-2.

În cele șapte luni de când România a autorizat colectarea și administrarea de plasmă convalescentă pentru pacienții COVID-19, aproape 4.000 de români au donat în plasmă convalescentă, peste 600 de vieți fiind astfel salvate.

Besmax Pharma Distribution SRL a oferit gratuit centrelor de transfuzie din România echipamentele de plasmafereză, respectiv kiturile de recoltare de plasmă. În prezent, sunt în funcțiune 18 echipamente, iar începând de astăzi, 23 noiembrie, vor mai fi instalate încă 6.

Besmax Pharma Distribution SRL este o companie de distribuție a medicamentelor derivate din plasmă umană (imunoglobulină umană, albumină umană, factori plasmatici de coagulare).

Peste 600 de români bolnavi de COVID-19, salvați cu ajutorul plasmei donate de pacienți vindecați


Peste 600 de români bolnavi de COVID-19 au fost salvați cu ajutorul plasmei convalescente donate de pacienți vindecați în ultimele 7 luni, de când România a autorizat colectarea și administrarea de plasmă convalescenentă pentru pacienții COVID. Aproape 4.000 de români au donat în această perioadă, peste 6.500 de doze de plasmă convalescentă, din care peste 3.000 de doze au fost deja administrate ca tratament experimental anti-COVID.

De asemenea, peste 1.500 de doze sunt în procedură de validare, în timp ce aproximativ 2.000 de doze de plasmă au fost rebutate, pentru diverse neconformități.

Toate aceste estimări sunt făcute de Besmax Pharma Distribution, compania care a oferit gratuit cele 25 de echipamente și kiturile de plasmafereză, exclusiv pe baza datelor transmise de centrele de transfuzie.

Din nefericire, Ministerul Sănătății nu a comunicat, în cele 7 luni, nici un fel de date privind numărul de pacienți care au primit transfuzii cu plasmă convalescentă, respectiv numărul celor care s-au vindecat.

Administrarea la timp a acestei terapii a condus la o rată de deces foarte scăzută (între 4 și 15%) în cele mai multe dintre țările care folosesc cu succes plasma convalescentă (SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Spania, Italia, etc.).

Donarea de plasmă se face prin două metode: plasmafereză și donare standard (sânge total) din care se extrage apoi plasma.

Colectarea de plasmă se face, teoretic, în 18 centre de transfuzie din România - toate dotate cu aparate de plasmafereză (recoltare de plasmă) donate de firma Besmax Pharma în această primăvară. Statul român nu avea astfel de aparate în centrele de transfuzii. Besmax Pharma a donat, împreună cu aparatele, și 9.000 de kituri de recoltare.

În plus, statul român a ratat o sponsorizare cu încă 32 de aparate de plasmafereză, oferită tot de Besmax Pharma, după ce Ministerul Sănătății nu a oferit luni de zile niciun răspuns la această ofertă.


Tratamentul cu plasmă poate salva viața pacienților cu forme grave de COVID-19, dar România are puțini donatori


Tratamentul cu plasmă este într-adevăr unul care "le poate salva viața pacienților cu forme grave de COVID-19. Nu terminalii, nu formele critice. Dar cei gravi, care se află în secțiile de Terapie Intensivă, pot fi salvați de tratamentul cu plasmă", declara recent, pentru HotNews.ro, medicul Virgil Musta, șef de secție și coordonatorul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, unul dintre cele mai importante spitale COVID din țară.

Din păcate, admitea Virgil Musta, un număr foarte mic de români vindecați de COVID-19 donează plasmă în acest moment: "Deși, atunci când pleacă din spital, mulți promit că vor veni să doneze, că vor ajuta, în momentul în care ar trebui să meargă să doneze, nu toată lumea dă curs. În plus, dintre pacienții vindecați de COVID-19, nu toată lumea are suficient de mulți anticorpi."

Medicul timișorean a precizat însă că tratamentul cu plasmă nu li se administrează tuturor pacienților cu COVID-19, ci în anumite condiții: "Este util în anumite etape, la anumite forme ale bolii, la anumiți pacienți - de exemplu, pacienții cu insuficiență renală au contraindicație, pentru că dacă le dai, le agravează insuficiența renală.­­­


Citește și:










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1853 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    Vaccin, vaccin, vaccin...... (Luni, 23 noiembrie 2020, 12:19)

    STEAUA85 [utilizator]

    Interesul e să se vaccineze lumea. De ce să se facă bine bolnavul cu plasma? Interese peste tot. Nu înțeleg de ce se cheltuie resurse enorme cu terapia intensiva când cei care au ieșit vii de la aparate sunt în procent de sub 10%. Primul lucru care trebuie să îl facem este alegerile (că așa vrea PNL) și apoi la vaccin. PNL vrea să monopolizeze toată puterea în România. Dacă adresezi o critică pe Facebook ești cenzurat.
  • +1 (3 voturi)    
    n-au fost primiti.. (Luni, 23 noiembrie 2020, 12:20)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. ca s-au dus cu bocancii plini de noroi?
  • +6 (6 voturi)    
    Ce ne omoara? (Luni, 23 noiembrie 2020, 12:33)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Tot ce stiu e ca lipsa coordonarii si a informatizarii ne indreapta catre moarte. Dar intre incompetenta si birocratie, e greu de zis care dintre acestea doua va fi cuiul final din cosciug.

    De investitii, dezvoltare, progres, educatie nici nu mai pomenesc, pentru ca deja am da-o intr-o discutie fara sfarsit.

    Inca mai astept cu nerabdare sa aud ca daca nu merge faxul undeva, deja ar echivala cu a ajunge prin anii 1700 ca tehnologie. Si-asa e amuzant cand progresul tehnic din ultimii 30 de ani cu statul se rezuma la a trimite informatii sensibile prin mail catre servere nesecurizate, care apoi se blocheaza cand sunt prea multe mesaje.
  • +4 (4 voturi)    
    USLului nu-i pasa de cetateni tarii (Luni, 23 noiembrie 2020, 12:37)

    UnOarecare [utilizator]

    De asta votez USRplus!
  • +1 (1 vot)    
    se pare că avem guvern coronasceptic (Luni, 23 noiembrie 2020, 14:32)

    di livio [utilizator]

    donatorii de plasmă nu-i intere pe guvernanți, testarea populației nu-i intere, nu vor a găsi asimptomaticii...guvernu știe numa botnițe, carantine și amenzi, așe-i cînd ai premier Lucovid în loc de Bolojan...sau guvernu știe ceva ce noi nu știm
  • +4 (4 voturi)    
    De ce nu se doneaza sange? (Luni, 23 noiembrie 2020, 15:14)

    TheRealGicaContra [utilizator]

    Sa va povestesc pe scurt aventura mea la centrul de donare din Constanta. Incep cu programul: de luni pana vineri, de la 7:30 la 12:30, in conditiile in care nu se fac mai mult de 2 recoltari in acelasi timp. La solicitarea spitalului, ne-am mobilizat urgent 4 persoane pt a dona sange unui pacient. Primul pas dupa intrarea in centru a fost completarea unui chestionar. A urmat o asteptare de peste 2 ore pentru a intra la medicul care decidea daca suntem apti pt donare sau nu. Doi posibili donatori am fost respinsi din prima pentru ca declarasem in chestionar ca luam medicamente pt controlul colesterolului. Ok, de acord, dar nu era mai simplu pt toata lumea daca grupele de medicamente interzise erau trecute pe chestionar, sa nu mai asteptam atat ca prostii? A treia persoana, un student de 20 de ani, a fost respins pe motiv ca a completat in chestionar ca a intretinut relatii intime cu 2 persoane in ultimele 6 luni!!! Student de 20 de ani ... Probabil ca grosul donatorilor provine din manastiri si seminarul teologic! In fine... Doar a patra persoana a reusit efectiv sa doneze, dupa aproximativ 5 ore de la intrarea in centru! In conditiile astea, cine dracu vine sa doneze voluntar?
    • +3 (3 voturi)    
      O mare bataie de joc... (Luni, 23 noiembrie 2020, 16:04)

      Noriega [utilizator] i-a raspuns lui TheRealGicaContra

      La fel, din experienta personala: intr-un oras din sud, din Munteniai, program 8-12 la donari. E singurul centru din judet!!!! Pe de alta parte, toti zbiara pe la TV ca nu sunt donatori suficienti. Pai ar trebui la orice ora din zi sau din noapte s afie deschise centrele de donare, daca e asa criza.
      De-a lungul a vreo doi ani, am incercat de mai multe ori sa ma programez, dar de fiecare data, imi ziceau ca nu mai sunt locuri pentru zilele urmatoare...
      In alta zona,undeva in Moldova, tot la singurul centru de donare din judet (!), tot program 8-12. : ma duc, nu era nimeni. Ma intreaba ce doresc (!), explic care e treaba, apoi imi zice o tipa de acolo ca intai sa ma duc sa imi fac un control cardio si apoi sa vin sa donez, desi i-am zis ca nu am probleme de sanatate, din cele de care m-a intrebat.
      Mi se pare bataie de joc la adresa donatorilor potentiali si la adresa celor care au nevoie de sange, practic mor oameni din cauza unor imbecili incompetenti.
      Nu aveam nevoie de niciun leu, de niciun tichet de masa etc. Deci, daca cineva vrea s adoneze si nu locuieste in orasul unde e centrul de donare, trebuie sa mearga zeci poate peste 100 de km la centrul de donare (poate singurul) din judet, pe banii lui. OK. Apoi eventual inainte sa isi faca control cardio. sau nu stiu ce alt control invoca un angajat plictisit de la donare... Si asta daca gasesti loc liber pentru programare...
      Sa nu mai aud tam-tam-uri ca e criza de sange, ca oamenii nu vor sa doneze!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by