Producătorii de medicamente din România denunță o "campanie de discreditare" a Paracetamolului, Ibuprofenului și Hidroxiclorochinei

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 5 iunie 2020, 10:48 Actualitate | Sanatate


Plaquenil (Hidroxiclorochina)
Foto: Profimedia Images
​Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER), care reprezintă cele mai mari 19 fabrici de medicamente din țară, condamnă ceea ce numește "încercările amatoriste de a discredita medicamentele Paracetamol, Ibuprofen și Hidroxiclorochină. Aceste medicamente, produse și în România, și-au arătat eficiența de zeci de ani de zile, iar acum sunt speranțe reale pentru tratamentul COVID-19", afirmă reprezentanții PRIMER.

Producătorii de medicamente consideră că "este în plină desfășurare o campanie de discreditare a celor trei medicamente care și-au dovedit eficiența în indicațiile pentru care sunt folosite, unele dintre ele de peste 30 de ani".

"Paracetamol, Ibuprofen și Hidroxiclorochină, pe lângă indicațiile uzuale din prospect, încep să își dovedească eficiența și in tratamentul COVID-19", afirmă dr. Dragoș Damian, directorul executiv al PRIMER.

"Rugăm pacienții și populația în general să nu dea crezării încercările de denigare ale celor trei medicamente, încercări care fac parte dintr-un curent mai larg de a înlocui medicamentele ieftine cu versiuni mai scumpe care nu au neapărat valoare adăugată. În cazul în care apar efecte secundare sau reacții adverse recomandăm bineînțeles consultarea medicului sau a farmacistului", a mai adaugat reprezentantul PRIMER.

Paracetamol și Ibuprofen "sunt antitermice și antialgice eficiente în tratamentul simptomelor produse de SARS-CoV 2, iar Hidroxiclorochina, care este studiată în mai mult trialuri clinice, inhibă la anumite nivele virusul care provoca boala", arată reprezentanții producătorilor de medicamente.

Reprezentanții PRIMER subliniază, de asemenea, că "toate cele trei medicamente sunt extrem de ieftine: Paracetamol costa aproximativ 25 de bani pe tableta, iar Ibuprofen si Hidroxiclorochina circa 50 de bani".

"Deci, pe lângă faptul că și-au dovedit eficiența terapeutică, aceste medicamente reprezinta soluții de reducere a prețului tratamentului, un aspect deosebit de important având în vedere costurile enorme pentru ținerea sub control a pandemiei la nivel global", adaugă Dragoș Damian.

PRIMER reamintește că, în urmă cu două luni, "un 'studiu' arăta că ibuprofenul este periculos, pentru ca mai recent informațiile analizate să contrazică ipotezele de plecare. De curând, un alt 'studiu' a f[cut ca Organizația Mondială a Sănătății să scoată Hidroxiclorochina din protocolul de tratament al Covid-19, pentru ca la numai câteva zile să se demonstreze că datele inițiale nu sunt concludente".

"Această discreditare a medicamentelor populare, sigure și eficiente și mai ales ieftine, este o poveste mai veche. Pe parcursul timpului au apărut numeroase 'studii' și 'analize' care dădeau drept periculoase medicamente precum Acidul acetilsalicilic, Nimesulid, Paracetamol și altele, pentru ca mai apoi să se demonstreze că datele analizate nu pot conduce la astfel de concluzii", mai spun reprezentanții producătorilor de medicamente din România.

Paracetamol și Ibuprofen sunt medicamente care nu necesită prescripție medicală, "sigure și eficiente dacă sunt utilizate conform indicațiilor din prospect, iar Hidroxiclorochina trebuie administrată doar la indicația medicului", mai precizează reprezentanții PRIMER.

PRIMER reunește cele mai importante 19 fabrici de medicamente din România: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel SRL, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, Tis Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva. Președintele PRIMER este Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3742 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    pai parca nu trebuia luat nurofen (Vineri, 5 iunie 2020, 10:51)

    Captain Obvious [utilizator]

    nu stiu ce francez de 20 de ani a murit pentru ca lua nurofen dupa o operatie.
    OMS asta chiar nu e in stare de nimic ?!?
  • +3 (5 voturi)    
    Lancet... (Vineri, 5 iunie 2020, 11:06)

    Sergiu@ [utilizator]

    tocmai ce a retras articolul referitor la hidroxiclorochina dupa ce nu s-au putut verifica datele pe care s-a bazat studiul.
  • +2 (4 voturi)    
    Chestia cu (Vineri, 5 iunie 2020, 11:08)

    gebica [utilizator]

    „încep să-și dovedească eficiența” e mortală. La propriu! Bolnavul moare în două săptămîni, iar astea încep să-și dovedeaască eficiența de vreo patru luni. Rar pote fi întîlnită o șarlatanie mai extinsă la nivel mondial decît industria farma, foarte pricepută și la inventarea de boli și afecțiuni sofisticate.
  • +7 (9 voturi)    
    Doar trei exemple de medicamente disparute: (Vineri, 5 iunie 2020, 11:16)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Codeina (excelenta pentru tuse)
    Piramidonul (bun pentru febra)
    Sulfamida (excelenta pentru rani)
    Prea ieftine, ha? Nu iesea profit.
  • +2 (6 voturi)    
    Siiiigur (Vineri, 5 iunie 2020, 11:17)

    braindamage12 [anonim]

    Daca ramanea la medicina pe care a absolvit-o, acest domn ar fi stiut ca medicamentele nu se prescriu dupa cum isi doresc patronatele, ci dupa dovezile existente privind eficacitatea acestora.
    • +2 (2 voturi)    
      ... (Vineri, 5 iunie 2020, 12:00)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui braindamage12

      Ai vazut scandalul legat de studiul despre hcq din Lancet? Firma Surgisphere , "giranta" studiului, cu angajati scriitori de SF(nu e gluma) si modele pentru adult-content, care a trisat datele. Penibil pentru Lancet ca a publicat asa ceva.
      Normal ca producatorii isi apara productia, dar cel putin clorochina a redus timp de zeci de ani numarul victimelor malariei. Dar a trebuit sa vina X, model pt adulti sa ne anunte ca e super periculoasa.
  • +3 (5 voturi)    
    bine ca v-ati trezit si voi dupa 30 de ani (Vineri, 5 iunie 2020, 11:18)

    moka [utilizator]

    de propaganda kaghebista.
    De 30 de ani propaganda loveste in tot ceea ce ne leaga de lumea occidentala in care incercam cu greu si noi sa ne integram. Iar noi luam de buna propaganda. Cateva teme intens circulate in cei 30 de ani
    - industria pharma care ne vrea captivi
    - medicamentele de pe vremea lui ceausescu erau mai bune dar oculta le-a eliminat
    - mancare NOASTRA este buna si sanatoasa, iar mancarea LOR ne otraveste
    - generatia NOASTRA este fantastica iar generatia LOR, contaminata (nu-i asa?) de oocident este un dezastru
    - feriti-va de tehnologie. Evident veti ramane in urma si rupti de lumea reala, dar puri. Tehnologia va afecteaza creierul si veti muri sau imbolnavi
    - industria financiara... stiti deja ca este rea, nu?
    - de 5G si vaccinuri nu va mai zic

    De 30 de ani se loveste incontinuu in tot ceea ce ne leaga de occident iar multi concetateni au ajuns chiar sa creada ca raul vine de acolo si nu au puterea sa vada cum ne-ar fi daca ne-am alipi la eurasia.

    Acum a fost randul paracetamolului si clorochinei.
    Nu-i asa ca deja va feriti de ele dar stiti ca trebuie sa beti apa din 15 in 15 minute pentru a tine gatul umed si duce coronavirusul in burta unde va fi nimicit de acidul gastric?
    • -1 (5 voturi)    
      Ibuprofenul si paracetamolul.. (Vineri, 5 iunie 2020, 12:49)

      justin puscasu [utilizator] i-a raspuns lui moka

      ne tin legati de occident?
      Industria pharma nu ne vrea neaparat captivi, dar ne vrea bolnavi (cronici, daca se poate). Asta, in mod cert, le face lor bine.
      Medicamentele din Epoca de aur, nu erau mai bune, dar erau mai ieftine. De exemplu acum, aspirina se cheama altfel si e de zeci sau sute de ori mai scumpa.
      Mancarea "noastra" (cea de la bunicii sau socrii care mai traiesc la tara si au o curte cu gaini si o gradina cu rosii) e intr-adevar mai buna decat rosiile de plastic din Turcia sau Olanda.
      5G nu are nici o legatura cu subiectul.
      • +1 (1 vot)    
        Este si aspirina ieftina (Vineri, 5 iunie 2020, 15:42)

        Atoatestiutorul [utilizator] i-a raspuns lui justin puscasu

        Inca se gasesc foliile acelea cu aspirina tamponata. Daca vreti efervescenta platiti pret de Bayer.
        Paracetamol iarasi se gaseste...sunteti liber s ail folositi. Acum se si gasesc aceste medicamente, spre deosebire de vremea lui Ceasca.
        Mancarea asta a taranului e un mit. S-a terminat si aia, am vazut cum fac si taranii de azi agricultura, toarna erbicide cu galeata, fara sa se priceapa, gradinile sunt pline de palstic si alte mizerii, rasadurile sunt de alea "de plastic". Rar am mai mancat o rosie buna, o gasesc la piete bio in occident, acele rosii primitive cu gustul despre care vorbesti. Dar tine de soi si nu de taranul roman sau nu. Gainile alea sunt tinute cu mizeriile si resturile de pe acasa, nimic deosebit. Graul sau porumbul pe care il dau au fost tot erbicidate, pesticizate. Poate ramele mancate sa fie mai "de la tara". Eu cand merg pe la tara ma ingrozesc de agricultura "bio" pe care o fac "bunicii" nostri integrati in binefacerile avansului tehnologic. Mama soacra intr-o zi ii dadea mamei mele "praf" s apuna la rasaduri...ca e bun, cresc repede. Altii zic ca au pui crescuti acasa dar le da concentrat, cumparat odata cu puii (Broiler). Ei, hai...
      • 0 (2 voturi)    
        Asta e teoria conspiratiei (Vineri, 5 iunie 2020, 21:22)

        kendf [utilizator] i-a raspuns lui justin puscasu

        medicamentele nu se pun in vanzare asa cum vor producatorii, ci trec printr-o serie de teste care dureaza ani, unele nu ajung niciodata pe piata. Fara medicamente se murea si acum de o serie de boli care au fost eradicate. Hai sa nu generalizam prosteste. Sunt interse farma dar sunt si medicamente eficiente.
  • 0 (4 voturi)    
    Studiul anti-hidroxiclorochina, o excrocherie (Vineri, 5 iunie 2020, 11:20)

    animatron [utilizator]

    Prestigioasa (pana acum) revista medicala The Lancet a acceptat la publicare un "amplu studiu" care parea sa dovedeasca ca medicamentul anti-malarie "hidroxiclorochina" nu e util in tratarea/preventia Covid19, ba chiar e periculos.

    A fost un argument "stiintific" servit adversarilor politici ai presedintelui Trump (el ia preventiv acest medicament), studiul declansand chiar o uimitoare reactie a OMS-ului (criticat de Trump pt incompetenta si obedienta fata de China), agentia ONU stopand imediat propriile studii asupra hidroxiclorochinei.

    Doar ca zeci de oameni de stiinta din domeniu, de la institutii ca Harvard sau Imperial College au semnat o scrisoare deschisa in care atrageau atentia asupra a numeroase deficiente ale studiului respectiv.

    O ancheta jurnalistica a descoperit ca in spatele asa zisului studiu se ascundea o imensa frauda stiintifica.

    Revista medicala nu facuse o lectura critica, se bazase pe o societate "independenta" din USA (Surgisphere) care s-a dovedit un paravan al unuia din autorii studiului, un medic deja trimis in judecata pentru malpraxis.

    Societatea in cauza nu avea nici un angajat cu expertiza reala si nu a putut inca dovedi ca dispune de bazele de date pe care s-ar fi sprijinit autorii anti-hidroxiclorochina.

    3 din cei 4 autori si-au retras semnaturile, al 4-lea fiind medicul banuit de frauda care a si refuzat de altfel sa dea acces la baza de date pt savantii care cereau verificari.

    Individul pretindea ca a strans date de la 96.000 bolnavi de Covid19 de la 671 de spitale din intreaga lume !

    Cam pe aici s-a ajuns cu ura intre taberele politice din USA, unii au tarat si cercetarea stiintifica in batalia electorala, doar pentru a "demonstra" ca adversarul (Trump) e contrazis de "stiinta".
    • 0 (2 voturi)    
      Las-o balta (Vineri, 5 iunie 2020, 21:24)

      kendf [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      pentru tine totul e o conspiratie anti-Trump. Astfel de lucruri se mai intampla, nu inseamna ca lumea se invarte in jurul lui Trump. El a zis ca medicamentul e eficient in lipsa oricaror dovezi, nici acum nu stim daca e bun sau creste riscul de infarct.
  • -1 (3 voturi)    
    Pai se mai compara? (Vineri, 5 iunie 2020, 11:21)

    Marionette [utilizator]

    50 de bani hcq. sau 25 bani iburprofenul cu mii de euro la tocilizumab sau remdesivir?
    • +1 (3 voturi)    
      asta este o alta tema intens circulata (Vineri, 5 iunie 2020, 12:06)

      moka [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      de propaganda.
      cum ca "astia" vor sa elimine medicamentele ieftine si sa le impuna pe alea scumpe.
      Si clorochina cand a fost introdusa, a fost scumpa. Apoi incet incet devine generic si e ieftina. Apar medicamente mai bune de generatie noua.

      eu sunt de acord ca clorochina poate nu face rau, dar nici nu mi-a demonstrat nimeni deocamdata ca vindeca coronavirusul. Docamdata se fac incercari si teste direct pe oameni. Nu exista nici un medicament omologat pentru coronavirus. Tot ce primiti de la doctori sunt medicamente care sa amelioreze niste simptome gen febra, dureri musculare, etc.
  • +3 (5 voturi)    
    Substanta activa (Vineri, 5 iunie 2020, 11:46)

    Alfabetix [utilizator]

    este aceeasi, dar cele romanesti au un pret de bun simt, iar cele de import cum e Nurofenul de 3-4 ori mai mare.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by