​​Peste 187.000 de copii cu vârsta între 13 și 15 ani, reprezentând un sfert dintre adolescenții din România, au fumat cel puțin o dată în viață, iar peste 53.500 fumează în mod curent, în timp ce noile produse destinate fumatului cresc procentul copiilor de 13-15 ani care fumează. Ziua Mondială fără Tutun este marcată în fiecare an, pe 31 mai, de Organizația Mondială a Sănătății. În 2020, tema acestui eveniment global se concentrează pe protejarea tinerilor împotriva manipulării industriei de tutun și prevenirea utilizării produselor cu tutun și a nicotinei de către tineri.

FumatFoto: Hotnews

Un studiu realizat în 23 de țări dezvoltate și în 30 de țări în curs de dezvoltare a demonstrat că interzicerea tuturor formelor de publicitate reduce consumul de tutun cu 23,5%. Astfel, Articolul 13 din Convenția Cadru privind Controlul Tutunului, ratificată de România în 2005, cere interzicerea completă a publicității, promovării și sponsorizării în favoarea tutunului.

Adolescenții de 13-15 ani din România sunt expuși direct tacticilor de marketing ale industriei de tutun. 187.330 de copii români între 13 și 15 ani au fumat cel puțin o dată în viață, iar 53.523 de copii români între 13 și 15 ani fumează în mod curent.

Ultimul studiu global Global Youth Tobacco Survey (2017 - 2018) România privind consumul tutunului, implementat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 5.409 copii şcolarizaţi în clasele VI-VIII, cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani, a relevat faptul că 30,1% dintre respondenți au încercat să fumeze țigarete cel puțin o dată, iar 8,6 % dintre intervievați au fumat țigarete în ultimele 30 de zile.

În țara noastră, 53.523 de copii cu vârsta între 13 - 15 ani sunt consumatori constanți de tutun. Iar numărul țigărilor fumate de cei mici are o medie de 83.027.280 pe an, în contextul în care fumatul este prima cauză de îmbolnăvire în România și în lume – peste 36.600 de români mor anual din cauza fumatului.

Accesibilitatea produselor din tutun nu doar crește numărul fumătorilor, ci le permite minorilor să își achiziționeze produse din tutun: în urma unui studiu, peste 70,7% dintre copii afirmă că și-au cumpărat țigările de la magazin, din sursă legală.

  • Expunerea țigărilor în magazine, reclamele la țigări și sponsorizarea de către companiile din domeniu ar putea fi interzise, prevede un proiect de lege inițiat de USR

Expunerea produselor din tutun în magazine, reclamele la țigări, acțiunile de promovare și distribuirea gratuită de mostre de produse din tutun, precum și sponsorizarea de evenimente de către companiile producătoare de tutun ar putea fi interzise. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege inițiat de deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, depus în iunie anul trecut la Parlament. Proiectul de lege a fost cerut insistent de societatea civilă, sublinia în urmă cu un an Emanuel Ungureanu.

În ce stadiu este proiectul de lege un an mai târziu?

Emanuel Ungureanu

"Acum câteva luni, am promovat, alături de colegii mei, Tudor Pop și Adrian Wiener (ambii parlamentari USR - n.red.) un proiect de lege al societății civile care ar putea frâna din avântul industriei tutunului de a promova dispozitive care folosesc tutunul încălzit. Proiectul își urmează cursul legislativ firesc într-o țară coruptă cum este România. În sensul că industria tutunului și-a impus voința până acum și proiectul a fost respins de mai multe comisii iar acum zace în sertarele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților", afirmă Emanuel Ungureanu.

"Industria tutunului a avut proptele in Ministerul Sănătății tot timpul, Sorina Pintea, Victor Costache și mai nou, șeful grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, au blocat un aviz pozitiv pentru un proiect de lege care ne poate proteja copiii de efectelor reclamelor la dispozitivele care folosesc tutun încălzit", acuză deputatul USR, inițiatorul legii anti-fumat.

  • Inițiativa 2035 Fără Tutun: Noile produse destinate fumatului cresc procentul copiilor de 13-15 ani care fumează

În eforturile sale de a promova produsele din tutun, "producătorii au recurs la produse din ce în ce mai atractive, din perspectiva ambalajului și al brandingului, ducând la creșterea interesului adolescenților pentru țigaretele electronice și a produselor din tutun încălzit", arată reprezentanții platformei Inițiativei 2035 Fără Tutun. "Prin folosirea comunicării în mediul online, industria de tutun evită reglementările care vizează doar publicitatea tradițională. Ca atare, se observă o creștere procentuală în cazul copiilor de 13-15 ani care fumează curent țigări electronice și apariția unei categorii care câștigă teren în rândul consumatorilor de nicotină: cei care fumează produse din tutun încălzit."

Deși procentul adolescenților care fumează în prezent țigări este în scădere, acest beneficiu este contracarat de faptul că mai mulți fumează curent țigări electronice și produse din tutun încălzit. Astfel, în 2017, procentul total al elevilor care fumau țigări electronice erau aproape egal cu cel al celor care fumează țigări obișnuite (8,2% respectiv 8,6%). Mai mult, mai mulți băieți afirmă că preferă să fumeze țigări electronice comparativ cu țigările obișnuite - 10,1% versus 9,8%, spun reprezentanții Inițiativei 2035 Fără Tutun.

Potrivit acestora, în momentul actual, produsele din tutun încălzit sunt cunoscute de o cincime din elevii cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani (128.206 copii) iar 15% dintre cei care recunosc produsele, afirmă că au devenit deja consumatori curenți. 19.293 de copii cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani au folosit produse din tutun încălzit în ultimele 30 de zile și 51.033 de copii au folosit țigări electronice în ultima lună.

Ramona Brad, președintele Inițiativei 2035 Fără Tutun

În total, procentul elevilor de 13-15 ani care au consumat vreodată măcar un produs din tutun (inclusiv produsele din tutun încălzit) a crescut în 2017 față de 2013 cu 7,5% (de la 35,9% la 38,6%). În rândul fetelor, această creștere este și mai îngrijorătoare: cu 17,4%, de la 31% la 36,4%.

Articolul 13 din Convenția Cadru privind Controlul Tutunului, ratificată de România în 2005, cere interzicerea completă a publicității, promovării și sponsorizării în favoarea tutunului.

Un studiu realizat în 23 de țări dezvoltate și în 30 de țări în curs de dezvoltare a demonstrat că interzicerea tuturor formelor de publicitate reduce consumul de tutun cu 23,5%.

Ca un semn de determinare în lupta cu cauza nr. 1 de boală prevenibilă în România (consumul de tutun), societatea civilă s-a angajat, în luna septembrie 2016, într-un nou demers ambițios, dar realizabil - acela ca, în parteneriat cu toți factorii decizionali, să contribuie la adoptarea tuturor acelor politici și măsuri care să permită ca generația care se va naște în anul 2017 să fie nefumătoare la vârsta maturității, în anul 2035. Un obiectiv asumat deja de multe țări europene, dar un obiectiv posibil doar prin parteneriat asumat și responsabil.

Peste 350 de organizații non-guvernamentale au aderat deja la Inițiativa 2035 România fără tutun, printre ele aflându-se organizații medicale, academice, de protejare a drepturilor copiilor, de tineret și protejarea mediului.

Cele peste 350 de organizații medicale, academice, non-guvernamentale reunite sub platforma Inițiativei 2035 Fără Tutun au solicitat permanent autorităților române să îndeplinească obligațiile legale asumate de România prin tratate și legi și cele morale față de generațiile tinere. Prevederile legale pe care le-am solicitat sunt: adoptarea de urgență a modificărilor legislative care să îndepărteze orice surse de publicitate și promovare, directă și indirectă, pentru produsele din tutun, modificarea și completarea urgentă a legislației din domeniul reducerii consumului de tutun în ceea ce privește utilizarea produselor din tutun, nicotină sau țigări electronice în spațiile publice închise, adoptarea de politici fiscale uniforme pentru toate produsele din tutun, adresând vidul legislativ care permite taxarea la niveluri inferioare a produselor noi apărute pe piață, direcționarea taxelor suplimentare aferente în campanii educaționale la nivel național adresate prioritar grupei de vârstă de debut a consumului de tutun-13-15 ani, precum și pentru sprjinirea renunțării la fumat.

Care sunt noile metode de promovare a consumului de tutun în rândul tinerilor, potrivit Inițiativei 2035 Fără Tutun:

• Utilizarea de arome atractive pentru tineri în produsele din tutun și nicotină, care încurajează tinerii să subestimeze riscurile aferente sănătății și să înceapă să le folosească.

• Produse cu design atractiv, care pot fi, de asemenea, ușor de transportat și înșelătoare (de exemplu, produse în formă de stick USB sau bomboane).

• Promovarea produselor ca „mai sănătoase” sau alternative „mai curate” la țigările convenționale, în absența oricăror dovezi științifice obiective care să ateste aceste afirmații.

• Sponsorizări oferite celebrităților / influencerilor și concursuri sponsorizate pentru promovarea tutunului și a produselor de nicotină (de exemplu, folosirea de influenceri pe FB/Instagram).

• Comercializarea la punctele de vânzare în magazinele frecventate de copii și adolescenți, inclusiv poziționarea în apropierea dulciurilor, gustărilor, rafturi luminoase și atrăgătoare și furnizarea de stimulente financiare pentru comercianți pentrua se asigura că produsele lor sunt afișate în apropierea locurilor frecventate de tineri.

• Vânzarea țigărilor și a altor produse din tutun și nicotină în apropierea școlilor.

• Publicitatea indirectă a produselor din tutun în filme, emisiuni TV și emisiuni online.

Citește și: