Direcția de Sănătate Publică din București confirmă, în urma unui control efectuat la Spitalul Universitar de Urgență din București, neregulile semnalate de deputatul USR Emanuel Ungureanu în legătură cu gestionarea deșeurilor provenite din activitatea medicală, inclusiv fluide biologice și sânge.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, ce măsuri și sancțiuni au fost aplicate la Spitalul Universitar din București "ca urmare a controlului efectuat în data de 28.01.2020 de o echipă de inspectori sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, urmare a apariției pe rețelele de socializare/informare a unor aspecte referitoare la nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind gestionarea deșeurilor provenite din activitatea medicală 'fluide biologice' și 'sânge' ":

Măsurile decise de Direcția de Sănătate Publică București:

1. Revizuirea procedurii de gestionare a deșeurilor periculoase care să respecte prevederile Ord.M.S.1226/2012 în care să fie cuprinse și fluidele biologice

Termen – 10 zile responsabil serviciul SPIAAM (Serviciul de Supraveghere și Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale);

2. Revizuirea procedurii Cod IL – 6.4.1.13.1 ”instrucțiuni de lucru – curățarea și dezinfecția instrumentarului în blocul operator” și anularea instrucțiuni privind dezinfectarea secrețiilor din vasele de aspirație/beclere;

Termen – imediat responsabil serviciul SPIAAM (Serviciul de Supraveghere și Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale);

3. Instruirea personalului privind Ord. M.S.1226/2012 și Ord.M.S.1279/2012;

Termen – 30 zile responsabil serviciul SPIAAM (Serviciul de Supraveghere și Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale)

4. Adăugarea în fișele de post a atribuțiilor privind gestionarea deșeurilor provenite din activitatea medicală (fluide biologice), persoanelor cu atribuții în acest sens;

Termen – 30 zile responsabil conducerea Spitalului Universitar de Urgență București

5. Efectuarea de determinări microbiologice ale apelor uzate lunar la laboratorul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București;

Termen permanent – responsabil șef serviciul tehnic;

6. Intensificarea demersurilor privind realizarea stației de epurare și dezinfecție a apelor uzate;

Termen permanent – conducerea unității sanitare.

Sancțiunile aplicate de DSP la Spitalul Universitar:

1. Pentru nerespectarea normelor în vigoare privind colectarea, tratarea și evacuarea apelor uzate provenite din unitățile sanitare - sancțiune contravențională conform HG 857.2011, modificată și completată, art.14, lit.c; cu amendă în valoare de 3.000 lei persoanei responsabile (șef serviciu tehnic);

2. Pentru nerespectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor periculoase - sancțiune contravențională conform HG 857/2011, modificată și completată, art.31 li.f cu amendă în valoare de 2.000 lei persoanei responsabile (șef SPIAAM).

Spitalele din București "aruncă zilnic mii de litri de sânge contaminat și alte deșeuri infecțioase în sistemul de canalizare", ceea ce înseamnă o "bombă biologică", acuza în urmă cu două zile deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. În replică, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Adriana Nica, spunea că Departamentul juridic a finalizat o plângere penală care va fi depusă "cel târziu" miercuri împotriva celor care "denigrează" unitatea medicală. (Citește pe larg aici)

Citește și: