"Nu este o idee a mea, este o parte a strategiei pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o implementeze până în 2020 - povestea cu pacientul misterios. Deja am început să facem aceste verificări şi am câteva exemple negative, şi nu mă refer doar la medici", a declarat Sorina Pintea într-o intervenţie telefonică la România TV, potrivit Agerpres.
Ce au descoperit "pacienții acoperiți" în spitale? Ministrul Sănătății a dat exemplul unei persoane care a mers la un spital pentru a face consultaţiile obligatorii pentru şcoala de şoferi şi căreia i s-a cerut tariful legal, plus o sumă "pentru celeritate" de către un personal auxiliar.
- Pacienți "sub acoperire" pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, intenționează să trimită în spitale pacienți "sub acoperire" pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită. Acesta este unul dintre pașii unei strategii anti-corupție mai ample, gândite de Ministerul Sănătății, declara luni Sorina Pintea pentru HotNews.ro. "Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile pe această parte sunt încă nerezolvate. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", a explicat ministrul Sănătății, pentru HotNews.ro.
Ministerul Sănătății a elaborat și va pune în aplicare o strategie anti-corupție, un proiect-pilot fiind deja aplicat la Spitalul Fundeni din București. Angajații acestui spital au semnat, în această primăvară, la solicitarea conducerii unității sanitare, "declarații anti-mită", în care își iau angajamentul să nu ceară sau primească bani de la pacienți. De asemenea, pe pereții spitalului au fost lipite afișe prin care pacienții sunt informați că angajații acestui spital nu primesc "plic".
"Avem de pus în aplicare o strategie anti-corupție și am pus în aplicare un proiect-pilot la Spitalul Fundeni. În acest moment, pregătim niște indicatori să ne ajute să cuantificăm ceea ce facem. Unul dintre obiectivele strategiei este folosirea acestei sintagme de "pacient sub acoperire" care să meargă, în funcție de gradul de satisfacție al pacientului de la un anumit spital, să verifice dacă cele sesizate de pacienți sunt mai mult sau mai puțin reale. Avem acel chestionar de feedback pe care îl analizăm, iar dacă vedem că scade gradul de satisfacție și crește numărul pacienților care spun că li s-a cerut șpagă, trimitem acești 'pacienți sub acoperire'", a explicat luni ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pentru HotNews.ro.
Sorina Pintea mai spune că, cu toate că unii pacienți cărora li se cere șpagă în spitale i se adresează chiar ei pentru a se plânge de cele întâmplate, "ei spun că nu vor să sesizăm organele de anchetă, ceea ce mi se pare ciudat".
"Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile sunt încă nerezolvate. Nu cere medicul, ci merge asistenta la pacient și spune: acesta este tariful. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", a adăugat ministrul Sănătății.
- Inițiativa Sorinei Pintea, primită cu ostilitate de unii medici și de sindicate
La rândul lor, sindicatele din sănătate susțin că intenția ministrului Sănătății de a trimite în spitale "pacienți sub acoperire" pentru identificarea medicilor care condiționează actul medical de mită este "ilegală". La începutul acestui an, Sorina Pintea a cerut sprijinul sindicatelor din domeniu pentru a găsi împreună soluții pentru combaterea fenomenului mitei din spitale, însă sindicatele au refuzat, motivând că "nu au competențe legale de control și sancțiune în privința plăților informale sau a condiționării actului medical".
În comunicatul dat publicității de Solidaritatea Sanitară, una dintre cele mai mari federații sindicale din sistemul sanitar, nu apare însă nicio referire la faptul că și condiționarea actului medical de primirea de mită este ilegală. În schimb, sindicaliștii afirmă că "Medicii sunt veșnic terorizați (...) Ministerul Sănătății a demarat o campanie împotriva personalului medical, utilizând ca laitmotiv corupția acestuia".
Citește pe larg aici:
El are tendința de a da mita, sau de a provoca cadrele medicale sa o ceara, pentru ca altfel este considerat ineficient de superiori și înlocuit.
Cu ochelari pe ochi nu m-a intrebat nimeni de acuitate. Toata baza e in APT de la medicul de familie. Jenant!