Sorina Pintea va trimite pacienți "sub acoperire" în spitale pentru a identifica medicii care cer șpagă

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 15 iulie 2019, 14:30 Actualitate | Sanatate


Mita
Foto: pixabay.com
​Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, intenționează să trimită în spitale pacienți "sub acoperire" pentru a identifica angajații care condiționează actul medical de mită. Acesta este unul dintre pașii unei strategii anti-corupție mai ample, gândite de Ministerul Sănătății, a declarat Sorina Pintea pentru HotNews.ro. "Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile pe această parte sunt încă nerezolvate. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", a explicat ministrul Sănătății, pentru HotNews.ro.

Ministerul Sănătății a elaborat și va pune în aplicare o strategie anti-corupție, un proiect-pilot fiind deja aplicat la Spitalul Fundeni din București. Angajații acestui spital au semnat, în această primăvară, la solicitarea conducerii unității sanitare, "declarații anti-mită", în care își iau angajamentul să nu ceară sau primească bani de la pacienți. De asemenea, pe pereții spitalului au fost lipite afișe prin care pacienții sunt informați că angajații acestui spital nu primesc "plic".

"Avem de pus în aplicare o strategie anti-corupție și am pus în aplicare un proiect-pilot la Spitalul Fundeni. În acest moment, pregătim niște indicatori să ne ajute să cuantificăm ceea ce facem. Unul dintre obiectivele strategiei este folosirea acestei sintagme de "pacient sub acoperire" care să meargă, în funcție de gradul de satisfacție al pacientului de la un anumit spital, să verifice dacă cele sesizate de pacienți sunt mai mult sau mai puțin reale. Avem acel chestionar de feedback pe care îl analizăm, iar dacă vedem că scade gradul de satisfacție și crește numărul pacienților care spun că li s-a cerut șpagă, trimitem acești 'pacienți sub acoperire' ", a explicat luni ministrul Sănătății, Sorina Pintea, pentru HotNews.ro.

Sorina Pintea

Sorina Pintea mai spune că, cu toate că unii pacienți cărora li se cere șpagă în spitale i se adresează chiar ei pentru a se plânge de cele întâmplate, "ei spun că nu vor să sesizăm organele de anchetă, ceea ce mi se pare ciudat".

"Eu cred că sunt și medici cinstiți, dar știm cu toții că lucrurile sunt încă nerezolvate. Nu cere medicul, ci merge asistenta la pacient și spune: acesta este tariful. Sunt spitale în această țară unde medicii spun: 'Nu este nevoie, mulțumim.' Eu cred că nu merită acești oameni, pentru câțiva care fac asta, să fie murdăriți", adaugă ministrul Sănătății.

Sorina Pintea mai subliniază că "Medicii spun că ministrul are ceva cu ei. Ministrul nu are nimic cu ei, are grijă de pacienți, pentru că despre asta vorbim, până la urmă. Până la urmă, trebuie să ne asumăm cu toții niște lucruri. Haideți să ne facem treaba!"


  • Inițiativa Sorinei Pintea, primită cu ostilitate de unii medici

Inițiativa ministrului Sănătății de a trimite "pacienți sub acoperire" pentru a indentifica angajații din spitale care iau șpagă a fost întâmpinată cu ostilitate de unii dintre medici: cu toate că, pe de o parte, medicii susțin că nu condiționează actul medical de plic, iar cei care fac acest lucru ar fi foarte puțini - un procent nesemnificativ, susțin ei - chiar și o parte dintre acei medici care se declară onești și nu primesc mită critică inițiativa Ministerului Sănătății, pe grupurile profesionale de pe rețelele de socializare. Medicii o acuză atât pe Sorina Pintea, cât și presa, că "duc o campanie împotriva lor".

Pacient în România

Reamintim că angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri substanțiale de salarii anul trecut, odată cu venirea Sorinei Pintea în funcția de ministru al Sănătății. Salariile angajaților din sistem - medici, asistente și infirmiere - s-au dublat sau chiar s-au triplat, în unele cazuri.


  • Șpaga din spitale - cea mai importantă problemă a sistemului sanitar, indicată de pacienți

​Șpaga din spitale, infecțiile intraspitalicești și investițiile insuficiente reprezintă principalele 3 probleme la care românii se gândesc atunci când este vorba despre sistemul sanitar, arată un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale în februarie anul acesta.


Pacient

Principalele probleme ale sistemului sanitar din România, în viziunea participanților la sondaj, sunt: șpaga din spitale (24%), infecțiile intraspitalicești și diversele epidemii (20,1%), investițiile insuficiente în sănătate (12,8%), lipsa personalului calificat (11,5%), lipsa dotărilor medicale (11,1%), slaba organizare a instituțiilor medicale (7,5%), lipsa prevenției (6,5%), administrarea de vitamina D sugarilor (1,2%), altceva (2%), nu știu/nu răspund (3,3%).


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















10569 vizualizari

  • +20 (22 voturi)    
    Daca vrei sa-i prinzi... (Luni, 15 iulie 2019, 14:34)

    Aristarh [utilizator]

    ...trimiti pacienti sub acoperire fara sa anunti, mai intai, in presa.
    • +3 (3 voturi)    
      E toanta (Luni, 15 iulie 2019, 23:57)

      Kornell [utilizator] i-a raspuns lui Aristarh

      dar n-ai ce cere de la o PSDista. Exista in justitie teoria loialitatii problor, la fel in CPP - art. 101. Nu au voie organele de justitie sa "provoace la incalcarea legii" fara de care probele sunt nule. De asta se lucreaza cu flagranturi pregatite si declarate anterior
  • +22 (22 voturi)    
    Surprize (Luni, 15 iulie 2019, 14:39)

    Casargoz [utilizator]

    Sper ca acei pacienti misteriosi sa nu fie operati, fara spaga, de afectiuni pe care nu le au :)
    • +4 (4 voturi)    
      Dimpotriva (Luni, 15 iulie 2019, 21:39)

      Kornell [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

      sper sa fie operati, in prealabil dupa o clisma, un tuseu rectal si altele. In loc sa vada de problemele reale ale tarii, de hotii din parlament, primarii...cauta la doctori ca sa atate lumea
      • +4 (4 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Luni, 15 iulie 2019, 23:13)

        [anonim] i-a raspuns lui Kornell

      • +2 (2 voturi)    
        asa e (Marţi, 16 iulie 2019, 8:15)

        603 [utilizator] i-a raspuns lui Kornell

        exact, sa se ocupe si de coruptia din spitale, dar in paralel cu problemele reale din spitale: lipsa dotari si medicamente, infectii nosocomiale,,etc. Sa faca spitalele regionale, in paralel cu lupta contra coruptiei. Nenorociti cu gargara. Rusine si prostilor care se multumesc cu astfel de "masuri"
  • +9 (9 voturi)    
    ok (Luni, 15 iulie 2019, 14:56)

    AdrianAdr [utilizator]

    Daca trimiti pacienti sanatosi, anunti inainte campania si in ziua controlului pe managerul de spital sigur nu isi va da nimeni seama...Poate portarul, dar asistentele sau medicul știu din prima cine se preface. Si la operatie nu te duci ca te-a trimis X, ti se mai fac si investigatii in spital dupa internare asa ca e cam 0 campania asta. In alta oridne de idei daca nu mai primesc bani (in sau fara) plic, vouchere de prin mall-uri merg?
  • +11 (13 voturi)    
    ideea e ok (Luni, 15 iulie 2019, 14:56)

    Nevermind [utilizator]

    Sa vedem cat tine.

    Amuzanti medicii cei nepatati cum au sarit ei de cur in sus la ideea asta. Pai nu sunteti mah curati? :))))

    Se poate extinde si la alte institutii de stat? :D
    • 0 (2 voturi)    
      ?? (Luni, 15 iulie 2019, 21:43)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

      Si daca undercoverii se vor infecta cu mai stiu eu ce? Ce va urma? De obicei spitalele spun ca asa au venit d-acasa, bolnavi.
  • +10 (12 voturi)    
    surpriza mare ... (Luni, 15 iulie 2019, 15:04)

    luleasca [utilizator]

    ... va fi atunci cand va descoperi ca nu prea mai sunt doctori care sa refuze "spaga" ...
    • +5 (5 voturi)    
      sa stii (Luni, 15 iulie 2019, 15:12)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui luleasca

      ministresa a bagat vrajeala coRECT politica spunand ca majoritatea nu iau. Sa vezi ce ramane sistemul fara uoameni daca se aplica pe bune si nu 2-3 cazuri la misto, anuntate cu 2 zile inainte.
  • 0 (8 voturi)    
    Da, sigur... (Luni, 15 iulie 2019, 15:09)

    lsorin [utilizator]

    Să trimită și morți sub acoperire, că și la administrația cimitirelor se ia șpagă...

    Mișto tare; medicamente sub acoperire de ce nu trimiteți?

    Dacă asta-i activitatea ministrului sănătății, cred că ar trebui și portofoliul ăsta remaniat!
  • +3 (9 voturi)    
    Propagandista PSD (Luni, 15 iulie 2019, 15:10)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Praf in ochi pentru ca sa ascunda sub pres mizeriile (uneori ucigase) pe care aceasta politruca psd le gestioneaza.
  • +5 (5 voturi)    
    iar apoi (Luni, 15 iulie 2019, 15:16)

    justin [utilizator]

    Sa trimitem niste medici corecti sa ii prindem pe pacientii sub acoperire, care accepta mita pentru a nu demasca medicii care iau spaga.
  • +7 (7 voturi)    
    si daca nu cer spaga? (Luni, 15 iulie 2019, 15:43)

    carmen_i [utilizator]

    Exista profesori universitari la care pur si simplu nu ajungi daca nu scoti bani seriosi din punga, de ordinul miilor de euro. Ei n-au nevoie sa ceara direct, iar spaga o iau prin interpusi.
    Pai credeti ca te consulta "marele" Oprescu inainte sa dai spaga serioasa la oamenii lui de incredere? Sau Lascar? sau Irinel Popescu?

    Exista situatii cand medicii nu cer nimic, dar te trateaza mizerabil pana cand iti vine mintea la cap si pricepi ca trebuie sa cotizezi, daca vrei sa ai parte de un tratament decent.

    Nu mai vorbesc de cazul in care medicii incearca sa te trimita la cabinetele lor private, unde platesti "legal"" consultatia.
    • +1 (1 vot)    
      auzi? (Marţi, 16 iulie 2019, 8:20)

      603 [utilizator] i-a raspuns lui carmen_i

      Tu ai dat des spaga doctorilor pe care i-ai nominalizat? Uite, cu de-alde ca tine le ies pasientele psdistilor. Arunca o porcarie si sariti imediat. Pai, esti retardata sau de ce nu vezi ca ,in afara de coruptie, problemele mult mai grave sunt nosocomialele, lipsurile de toate felurile, vrajelile cu spitalele regionale... Si pe tine te satisf... doar masura asta de mahala. Una ca tine isi merita soarta.Din pacate ,ne afecteaza si pe noi.
  • +4 (6 voturi)    
    ahahahahahaha (Luni, 15 iulie 2019, 16:34)

    liviu_ [utilizator]

    a se intelege: medicii care nu-s cu psd nu o sa ia spaga
    ala care sunt in psd... o sa poata fura linistiti!

    tovarasa... dar nu trimiti si pe cineva la minister sa vezi d c ministru nu-si face treaba si tot avem lipsa de medicamente?!
  • 0 (4 voturi)    
    Dyonisos ne va ajuta (Luni, 15 iulie 2019, 17:21)

    Lucian Ilea [utilizator]

    el e marele zeu al drogurilor,vinului si medicinei
    l-am intalnit in 2003
    avea 4 aripi
    era din Agartha
    mi-a dat salvia divinorum
    a salvat divinul din mine
    trupul meu din pacate a murit acu 33 deani
  • +1 (3 voturi)    
    o trimete (Luni, 15 iulie 2019, 20:27)

    nash pandelica [utilizator]

    pe LASHANA 007.
  • +2 (2 voturi)    
    Pisica cu clopotei nu.., (Marţi, 16 iulie 2019, 9:17)

    gigiN [utilizator]

    ... prinde. soareci . Mai ales daca este si proasta !!
  • +1 (1 vot)    
    tot (Marţi, 16 iulie 2019, 13:37)

    daldepsd [utilizator]

    sub acoperire a trimis si Carmen Dan in 10 August.
    PSD-ul este complet sub acoperire. Daca simti ca trebuie sa trimiti agenti sub acoperire insemna ca este la scara mare coruptia in sistem. Ori voi spuneti cu nu exista coruptie. Pai cum in creditati astfel pe cei din sanatate, dupa marirea substantial a salariilor facandu-i corupti.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by