​Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, joi, la Direcția Națională Anticorupție, o plângere penală împotriva lui Victor Zota, inspector în cadrul Agenției Naționale de Transplant și fost director al ANT în perioada 2006-2009, pe care îl acuză de conflict de interese și fals intelectual. Victor Zota, condamnat definitiv într-un dosar de trafic de ovocite, și-a reluat activitatea în cadrul Agenției de Transplant, ca inspector, pe 11 martie, după ce a fost timp de câțiva ani "coordonator național de transplant" în cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov - o funcție despre care Vlad Voiculescu spunea, în timpul mandatului său de ministru al Sănătății, că "nu există" din punct de vedere legal.

Victor ZotaFoto: AGERPRES

Emanuel Ungureanu afirmă că Victor Zota a fost angajat ca inspector la Agenția Națională de Transplant "de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în 11 martie 2019". Într-un interviu acordat HotNews.ro pe data de 10 iunie, Emanuel Ungureanu spunea că "Sorina Pintea a fost forțată să îl readucă pe Victor Zota, un condamnat definitiv, la Agenția de Transplant. Trebuie să ne întrebăm ce resorturi, prin ce influențe, prin ce site-uri de știri, prin ce persoane cu caracter malefic, a putut un ministru al Sănătății (Sorina Pintea - n.red.) să fie determinat să scoată din circuit, temporar, pe acest individ, Victor Zota, care apare și în dosarul Lucan, și apoi să îl reintroducă inspector gradul I la Agenția Națională de Transplant. Prin ce mijloace, cine a făcut aceste lucruri?" Emanuel Ungureanu mai spunea atunci că a pus informații legate de acest lucru "pe masa procurorilor".

De cealaltă parte, Sorina Pintea a afirmat, într-o conferință de presă organizată pe 12 iunie la Ministerul Sănătății, că Victor Zota are la Agenția Națională de Transplant un "contract pe durată nedeterminată". Sorina Pintea a susținut, de asemenea, că Victor Zota nu a fost angajat la ANT nici de ea, nici de actualul director al agenției, medicul chirurg Radu Zamfir.

  • Emanuel Ungureanu la DNA: "Soția lui Victor Zota, plătită din ordinul lui Zota pentru activități fictive"

Emanuel Ungureanu a anunțat joi că "Am depus astăzi un denunț la DNA-structură centrală, pentru suspiciuni de comitere a două fapte penale de către numitul Victor Zota, inspector angajat de către Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la Agenția Națională de Transplant, în 11 martie 2019. În fapt, am adus în atenția procurilor DNA, spre analiză, două documente care indică faptul că Victor Zota, condamnat anterior într-un dosar DIICOT de trafic cu ovocite, împreună cu soția sa, Turcu Rosana-Maria, ar fi comis două fapte penale: conflict de interese și fals intelectual. Am atașat denunțului penal o factură din anul 2018, în valoare de 3.500 de lei, plătită de Victor Zota, în calitate de coordonator de program de transplant la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov către PFA-ul soției acesteia, Turcu Rosana Maria. În baza acestei facturi, soția lui Victor Zota ar fi prestat fictiv activități de coordonare în domeniul transplantului în câteva spitale din București. Conflictul de interese este limpede ca lumina zilei. Vom vedea însă care este opinia procurorilor DNA care nu s-au autosesizat până astăzi deși am făcut public acest document încă din luna martie a anului 2019!"

"Al doilea document incriminat, se referă la un protocol semnat între SRI, Autoritatea Aeronautică Civilă și Agenția Națională de Transplant. Victor Zota comite, din punctul meu de vedere, fals intelectual semnând în numele Agenției Naționale de Transplant, în calitate de coordonator program național de transplant, el neavând această calitate în anul 2014", adaugă deputatul USR.

Emanuel Ungureanu mai spune că urmează să depună "alte plângeri penale, în luna iulie, împotriva unui grup de indivizi care sugrumă activitatea de transplant din România de peste 20 de ani".

Deputatul USR subliniază că "Cel mai mare deficit în sistemul de sănătate este cel de caracter, până ce sistemul de transplant nu va fi curățat de ceea ce numea fostul șef ANT, Radu Deac, 'mafia profesorilor', pacienții care au nevoie de un transplant funcțional vor fi batjocoriți la nesfârșit."

  • Sorina Pintea refuză să facă public raportul Corpului de Control la Agenția Națională de Transplant

Emanuel Ungureanu o acuză, de asemenea, pe Sorina Pintea că "încalcă legea, refuzând să-mi pună la dispoziție ultimele două rapoarte ale Corpului de Control ale Ministerului Sănătății pe care le-am solicitat oficial încă din 20 martie 2019!"

Unul dintre controalele Corpului de Control la care face referire Emanuel Ungureanu a fost făcut chiar la Agenția Națională de Transplant.

Și HotNews.ro a solicitat Ministerului Sănătății, pe data de 17 decembrie 2018, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, să pună la dispoziția publicației noastre concluziile controalelor efectuate anul trecut de Corpul de Control al ministrului Sănătății la Agenţia Naţională de Transplant, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Institutul National de Endocrinologie C. I. Parhon din București și Spitalul Clinic Prof. Dr. Panait Sîrbu din București (Maternitatea Giulești). Instituția condusă de Sorina Pintea nu a oferit niciun răspuns, cu toate că a trecut mai mult de jumătate de an de la depunerea acestei solicitări. Conform Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, Ministerul Sănătății ar fi trebuit să ofere un răspuns în maximum 30 de zile de la depunerea solicitării.

  • Cine este Victor Zota: Fost șef al Agenției de Transplant, condamnat pentru trafic de ovocite și fost coordonator național de transplant, cu toate că "funcția nu există"

Victor Zota a condus Agenția Națională de Transplant în perioada 15 martie 2006 – 30 iulie 2009 (instituția fusese înființată în 2005).

De-a lungul anilor, Zota a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de trafic cu ovule instrumentat de DIICOT (dosarul privind clinica Sabyc) și a devenit, în ciuda condamnării, "coordonator național de transplant", o funcție despre care Vlad Voiculescu a afirmat public, ca ministru al Sănătății, că "nu există în legislație".

Pe 10 august 2009, Victor Zota a fost pus sub urmărire penală de procurorii DIICOT pentru fals în înscrisuri în dosarul de trafic de ovule umane de la clinica Sabyc - primul astfel de caz din România. Victor Zota a fost acuzat de procurorii DIICOT că, în calitate de președinte al Agenției Naționale de Transplant, a acreditat ilegal clinica Sabyc pentru activitatea de fertilizare in vitro.

Pe 21 octombrie 2014, Victor Zota a fost condamnat definitiv la 3 luni de închisoare cu suspendare în dosarul de trafic de ovule umane de la clinica Sabyc.

Condamnarea din dosarul Sabyc nu l-a împiedicat pe Victor Zota să fie, mulți ani după această sentință, "coordonator național de transplant". Ce înseamnă coordonator național de transplant? "În mai multe comunicări oficiale între Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Agenția Națională de Transplant şi Ministerul Sănătății, domnul doctor Victor Zota apare ca fiind coordonator național de transplant, deşi această funcție nu este definită în legislația actuală, deci nu există. În prezent, legea defineşte funcțiile de coordonator de transplant regional şi la nivelul unității sanitare", se arăta într-un comunicat al Ministerului Sănătății din 23 noiembrie 2016, în care erau făcute publice concluziile unui control efectuat de Corpul de control al ministrului Sănătății la Agenția Națională de Transplant. Corpul de control a fost trimis la Agenția Națională de Transplant de Vlad Voiculescu, la acea vreme ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu declara, pe 24 noiembrie 2016, în urma controlului Corpului de Control la Agenția Națională de Transplant, că "Avem dubii serioase legat de modul în care s-a făcut activitatea de coordonare a transplantului, având în vedere că de-a lungul anilor ANT și-a pierdut o parte din atribuții, care au fost trecute către Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF). Astfel, în anul 2009, ANT, sub semnătura directorului executiv, dr. Dan Adrian Luscalov, a înștiințat SABIF că dr. Victor Zota este nominalizat în funcția de coordonator al Programului Național de Transplant de Organe, Țesuturi și Celule de Origine Umană pentru Centrul Universitar București, asta cu încălcarea Legii 95. (...) Mai mult decât atât, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov ar fi trebuit să fie acreditat în acest sens."

Ministrul Sănătății mai afirma atunci, cu referire la Victor Zota, că acesta s-a prezentat ani la rând și a semnat acte sub titlul de "coordonator al programului de transplant", deși această funcție nu ar exista în legislație, potrivit lui Vlad Voiculescu.

După plecarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății, îl regăsim pe Victor Zota tot "coordonator al programului de transplant" la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și consilier în cadrul Agenției Naționale de Transplant, chiar dacă Zota anunțase public, în octombrie 2016, când raportul Corpului de Control la Agenția Națională de Transplant a fost făcut public, că va demisiona. Nu este clar de ce Zota nu a mai demisionat și nu este clar de ce Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății la acea vreme, nu l-a îndepărtat din funcție în urma raportului Corpului de Control care constata că funcția lui Zota "nu există", conform legislației.

Zota a dispărut din funcția care "nu există", cea de coordonator național de transplant în cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, în ianuarie anul acesta. Două luni mai târziu, în martie 2019, Zota reapare ca inspector în cadrul Agenției Naționale de Transplant.

De asemenea, numele lui Victor Zota apare și într-o plângere depusă în septembrie anul trecut la DIICOT de Anca Baculea Mureșan, fost director al Agenției Naționale de Transplant. În plângerea respectivă, Anca Baculea acuza faptul că datele din Registrul Național de Transplant - care, potrivit legii, asigură monitorizarea permanentă a activității de transplant în România - ar fi ajuns să fie controlate complet din afara Agenției Naționale de Transplant, prin intermediul unei firme IT apropiate de Victor Zota. Firma Online Services S.R.L., la care Anca Baculea Mureșan făcea referire în plângerea sa, se află de 13 ani în preajma Agenției Naționale de Transplant - primul contract de prestări servicii cu Online Services a fost încheiat de ANT în 2006, când Victor Zota a venit la conducerea Agenției. Din acel moment, contractele cu Online Services au fost reînnoite anual, până în 2018, potrivit plângerii depuse de Anca Baculea Mureșan la DIICOT.

HotNews.ro a publicat în exclusivitate, în luna martie, plângerea depusă la DIICOT de Anca Baculea Mureșan. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a confirmat, la acea vreme, pentru HotNews.ro, că neregulile reclamate de Anca Baculea Mureșan la DIICOT în legătură cu firma Online Services S.R.L. au fost constatate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, în urma controlului efectuat în vara anului trecut: "Ce s-a trimis la DIICOT este ca efect al controlului Corpului de Control. Urmare a raportului Corpului de Control, s-a făcut această plângere", a declarat ministrul Sănătății, pentru HotNews.ro.

Contactat în luna martie de HotNews.ro, Victor Zota, fost președinte al Agenției de Transplant și fost coordonator național de transplant, a spus că nu vrea să comenteze în niciun fel raportul Corpului de control al Ministerului Sănătății și plângerea înaintată către DIICOT, motivând: "Eu nu am văzut raportul Corpului de control și nu știu despre ce e vorba. Nu vreau să comentez pentru că eu nu am văzut raportul, nu știu ce scrie acolo și nu am ce să comentez dacă nu l-am văzut." Întrebat de HotNews.ro ce explicație a primit în momentul în care ministrul Sorina Pintea a luat decizia scoaterii coordonării activității de transplant de la Serviciul de Ambulanță, Victor Zota a răspuns: "Nu m-a scos nimeni, nu. Nu mai e serviciul (coordonarea activității de transplant - n.red.) la Ambulanță, e Agenția de Transplant implicată."

Citește și: