Activitatea a fost suspendată în mai multe secții ale spitalului din Roșiorii de Vede, unde a fost descoperită o bacterie foarte periculoasă la un pacient internat, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea a spus că în acest an la spitalul din Roșiorii de Vede au fost închise mai multe secții din cauza bacteriilor descoperite, iar lucrurile nu sunt în regulă acolo.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pacientul care a reclamat ceea ce se întâmplă în spital are dreptate. El are o infecție asociată actului medical, se încadrează clar în definiția de caz. Ea este contractată la 48 de ore după internare și la 28 de zile înainte de externare", a declarat, luni, Sorina Pintea.

Ea a spus că a fost suspendată activitatea la Chirurgie, Terapie Intensivă, Bloc operator și spălătorie, iar Direcția de Sănătate Publică va verifica dacă măsurile impuse sunt implementate.

Sorina Pintea a mai afirmat că în acest an activitatea unor secții ale spitalului din Roșiorii de Vede a fost suspendată de mai multe ori pentru probe neconforme, ceea ce arată că "acolo lucrurile nu sunt în regulă”.

Ministrul Sănătății a confirmat că reprezentanții spitalului nu au raportat ultima situație, precizând că nu are pârghii pentru a-i sancționa pe reprezentanții unității și că cea care trebuie să își facă ordine în propria ogradă este conducerea spitalului.

O bacterie extrem de periculoasă, piocianic, găsită pe lenjeria Spitalului din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, a fost depistată și în corpul unui pacient operat la această unitate medicală, unde personalul medical a fost acuzat că fumează în cabinete.

Bacteria piocianic a fost depistată la un pacient cu ulcer perforat, internat la Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede. Reprezentanții Spitalului au declarat că s-au recoltat probe din infecția cu care s-a prezentat pacientul, iar după efectuarea analizelor în spital, s-a concluzionat că bacteria se afla deja în corpul bărbatului, iar unitatea medicală nu poate fi acuzată de nimic.

Totuși, în luna noiembrie, aceeași bacterie a fost semnalată pe lenjeria din spital.

Primarul orașului Roșiorii de Vede, Valerică Cîrciumaru, a declarat, sâmbătă, că a fost informat despre situație chiar de către managerul spitalului.

"M-a sunat managerul spitalului și m-a informat despre bacteria aceea. Dar mi-a spus că s-a găsit la un pacient, nu în spital. La un pacient. Piocianicul acesta a fost găsit și în spălătorie acum ceva vreme și s-a făcut dezinfecția, s-au luat probe și n-au mai ieșit, iar acum a apărut la pacientul acesta”, a spus Cîrciumaru.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al spitalului din Roșiorii de Vede, Andra Priboi, care este și șef al secției de gardă a unității spitalicești susține că nu poate fi vorba despre o problemă a spitalului, rezultatele analizelor interne fiind negative pentru această bacterie.

CITEȘTE ȘI:Roșiorii de Vede: Bacterie extrem de periculoasă găsită pe lenjeria din spital, depistată și la un pacient