Personalul medical de la Spitalul Panait Sârbu (Maternitatea Giulești) "va pleca din țară" în cazul în care va fi dat în judecată de părinții bebelușilor infectați cu stafilococ auriu, a declarat vineri dimineață purtătorul de cuvânt al spitalului, Doru Pană. Acesta a precizat că cei 11 angajați ai spitalului depistați cu bacteria sunt purtători ai acesteia, nu sunt bolnavi, și au fost scoși momentan din activitate. Toate internările în maternitatea Giulești au fost sistate începând de astăzi. 13 bebeluși născuți în ultimele săptămâni au fost infectați cu stafilococ auriu la Maternitatea Giulești.
"Părinții și în general pacienții din România trebuie să fie foarte atenți cu acest dat în judecată, pentru că, dacă ei vor da în judecată medicii pentru orice, medicii vor pleca în străinătate", a afirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Doru Pană.
Purtătorul de cuvânt al Maternității Giulești consideră că părinții bebelușilor depistați cu stafilococ auriu ar trebui să dea în judecată personalul medical numai dacă au dovezi clare pentru a-și susține acuzațiile, el adăugând că nu vede motivul unui astfel de demers.
Doru Pană mai spune că secția de nou născuți a fost dezinfectată de mai multe ori, iar angajații depistați ca purtători ai bacteriei au fost scoși din ture.
Zeci de operații de cezariană programate săptămâna viitoare au fost anulate.
Doru Pană mai spune că "fiecare ar trebui să fie responsabil la locul de muncă, e foarte important să se înțeleagă importanța muncii, dar, din nefericire, noi nu suntem o țară în care oamenii să fie responsabili de importanța muncii".
Maternitatea Giulești a oprit internările începând de vineri, după ce 13 bebeluși născuți la Giulești au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu și au fost diagnosticați cu infecție cu stafilococ auriu.
11 angajați ai Maternității Giulești au fost depistați ca fiind purtători ai bacteriei stafilococ auriu în urma controlului Direcției de Sănătate Publică. Ei au fost scoși din activitate.
Ministerul Sănătății a anunțat joi seară că toate internările în maternitate sunt sistate începând de vineri, iar "pe măsura ce spațiile vor fi eliberate prin externarea pacienților, acestea vor fi închise și se vor aplica procedurile de curățenie și dezinfecție terminală".
"Începand cu data 30.11.2018 se sistează toate internarile în unitatea spitalicească. Pe măsură ce spațiile vor fi eliberate prin externarea pacienților, acestea vor fi închise si se vor aplica procedurile de curatenie si dezinfectie terminala, urmate de efectuarea probelor de autocontrol. Întreg personalul medico-sanitar depistat ca purtator de Stafilococ Auriu MRSA va fi scos din activitate până când va finaliza tratamentul specific și probele de recontrol ale exudatelor nazale vor fi negative", a anunțat Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
Potrivit Ministerului, exudatul nazal va fi efectuat pentru întreg personalul unității sanitare, precum și pentru toți pacienții internați în unitatea sanitară. "În cazul rezultatelor pozitive pentru pacienții internați vor fi consemnate în biletul de externare inclusiv în scrisoarea medicală către medicul de familie în vederea instituirii tratamentului adecvat", a anunțat Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății a recomandat limitarea internărilor și reinstruirea personalului referitor la respectarea procedurilor de curățenie.
Dacă ascundeți mizeria sub preș nu vom rezolva in vechi problemele din Sistemul medical românesc si când va fi o tragedie iar o sa-l vedem pe Arafat prefăcându-se surprins de reacția comunității.
Eu sper ca părintii sa dea in judecata Spitalul, doar asa ne asiguram ca se vor lua măsuri.
Sa le mareasca salariile atunci, cred ca e singurul lucru cu care ar fi de acord. Responsabilitate , insa, zero.
Sa plece, sa vedem daca le convine sa dea viata comoda de aici pe responsabilitatile de acolo. In plus n-ar gasi locuri libere in spitalele mari, ci "la tara".
Macar spaga s-o dea inapoi. Desi au salariile pe care le au inca deschid buzunarul. Nu dai, foarte bine, poti sa te astepti sa uite sa-ti mai schimbe branula, sonda. Cine crede ca poate face pe eroul, succes.
Ministrul (se pare că în acest moment este singurul care își face treaba din Guvern) declara:
"S-au recoltat exudate nazale de la un numar de 49 persoane din secția de neonatologie (din totalul de 55 persoane) ; pentru 38 de persoane s-au obținut rezultatele probelor recoltate, care au relevat că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi. Urmează a fi recoltate și de la celelalte persoane."
25% din cei testați până în acest moment sunt purtători.
Comparați cu Norvegia:
https://tidsskriftet.no/en/2018/03/originalartikkel/mrsa-prevalence-among-healthcare-personnel-contact-tracings-hospitals
Ce nu știu ei, sau se fac că nu știu, este că nimeni din UE nu-i va angaja în condițiile în care sunt dați în judecată pe motiv de stafilococ auriu, având prezumția de vinovăție asupra lor.
PS
Cum de n-au venit si copii de la alte spitale, ci doar de la Giulesti si toti in aceeasi perioada? Conspiratia mamicilor bolnave, s-au inteles toate purtoarele de SA sa distruga reputatia Giulestiului.
poate nu e clar, MRSA vine de la "Methicillin-Resistant Staphylococcus Aureus". avem toti pe piele s.aureus, dar varianta rezistenta la antibiotice este cu totul altceva. e ca si cum ai confunda numarul total de adulti dintr-un oras cu numarul de infractori recidivisti aflati in libertate in acelasi oras (si sunt din ce in ce mai multi, multumim #ciumarosie!).
Milioanele de minusuri luate pe postarile mele iti vor confirma ca nu sunt pe linia HN.
Am aparat medicii in zeci de postari, am aplaudat initiativa de a mari salariile medicilor...
...dar de data asta, nesimtirea unora, inclusiv a ta a depasit orice limita rezonabila.
E clar ca ceva e in neregula acolo. Nu pot determina exact ce e; sunt altii care vor face asta, dar atitudinea de santaj a medicilor implicati e evidenta: "daca nu va place, plecam afara".
Plecati. Da, PLECATI. Acum, in momentul asta.
Dupa atitudinea pe care o aveti, GARANTEZ ca 90% dintre voi vor folosi studiile medicale ca sa stearga la cur batranii din Italia, Germania, Marea Britanie. Nici dracu nu se va incurca cu voi sa va puna mai sus undeva in domeniul medical si sa va plateasca pentru asta macar la 50% din cat va plateste Romania.
Vira, mai labatrista. Nu de alde tine are nevoie Romania, nu pentru d'astia ca tine romanii fac eforturi sa va asigure salarii imparatesti pentru munca putina si responsabilitate ZERO.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5557425/ - prevalenta in RO este de 56% MRSA din totalul infectiilor staf. iar minima EU este de 1% in Olanda, unde oamenii se spala; in lume se ajunge la 74%. Pt siguranta si acuzarea personalului rebuiau identificate genele orfX si SCCmec ca sa dovedesti sursa. Asa se improasca cu noroi lumea medicala si in final nimic nu le mai spala reputatia. Asta e marlaneala Ro. In afara pt insultarea unui medic faci puscarie - la noi, vezi Colentina. Veti da si acum minusuri pt ca nu aveti creier sa intelegeti
Cine te tine? Romania are si asa prea multi d'astia care nu raspund in fata nimanui, cum vrei si tu cu amenintari voalate: "daca ne verificati, plecam". Si nu vorbesc despre clasa politica.
Hai, fii barbat. Si nu mai manca ... cu nu stiu ce statistica gasita pe internet, oricum nu spala medicii si anuleaza cazurile in serie de JEG medical din spitalul ala. Despre asta nu ai statistici? De la cate cazuri de infectie intraspitaliceasca trebuie inceputa o analiza o verificare care sa deranjeze si medicii cu intrebari. 100, 1000, 2000?
2. Daca ajunge personalul de la Giulesti sa lucreze in Olanda, li se tripleaza la aia numarul de cazuri de infectii cu MRSA? :)
In romania taiem si spanzuram dar nu raspundem
Rusineeee
Și al doilea lucru: ducă-se (sunt curios doar ce alt spital îi angajează)! Eu n-am nicio problema să fiu tratat de medici moldoveni și ucrainieni.
Procesul? O asistenta a luat 2 ani cu executare si vreo 4 persoane inclusiv managerul au luat cu suspendare sau achitati!
Dupa asa "pedepse" normal ca nu s-a imbunatatit situatia!!!
Dragi jurnalisti, voi relatati o ancheta epidemiologica sau lucrati la un scenariu de telenovela?
De la ce angajati provin stafilococii?
Cei scosi din ture au fost decontaminati?
Cat de frecvent se face screening-ul portajului la angajati si la pacienti? Cat de frecvent ar trebui sa se faca?
Cum se face dezinfectia in mod curent?
Să plece.
PLECATI FMM ca n-avem nevoie de sclavi pentru pesede care 30 de ani nu au facut decat sa-si ia spaga, sa-i doara in fund de toate si sa ne trateze ca niste animale.
Plecati acum!
2. Manageri prin concurs, nu numiti politic
3. La primul plic -> DNA -> condamnare fara suspendare.
4. Interzis in a lucra la stat si la privat in acelasi timp, singurul cumul l-as lasa cu cadru didactic universitar (asemanator magistratilor), dar si in cazul asta as introduce pontajul de 8 ore in spital + cumul pro bono in policinici sociale.
5. Transparenta achizitiilor, orice cheltuiala a spitalului publicata pe Internet
6. Asigurat un sistem transparent de feedback si de review al pacientului la serviciile medicale. Scorul din feedback sa fie folosit de casa de sanatate in decontarea serviciilor medicale catre spital.
7. Transparenta sponsorizarilor primite de medici de la producatori de medicate (comisioane din recomandari de medicamente, deplasari la conferinte, etc), orice chestie nefacuta publica sa fie consderata trafic de influenta -> DNA -> condamnare cu suspendare (in SUA daca fac review la un telefon, public review-ul si am fost sponsorizat in orice fel de compana producatoare, nu declar lucru asta in cadrul review-ului e ilegal).
8. oricat de timpita vi se pare ideea - putati sa-mi dati minusuri, nu ma supar, libertatea de exprimare :) - daca ti-am platit o scoala, te pun sa semnezi ca vei lucra in tara nu stiu cat timp. Vrei sa pleci dincolo, esti liber, dar dai bani inapoi. Si mie daca imi plateste firma o certificare, pot sa plec oricand, si la o saptamana dupa, dar dau banii inapoi.
Asigura, tu ca stat, conditii echitabile si decente de munca, daca tot ii scolesti 6 ani facultate + 3 pana la 6 rezidentiat si apoi cere sa stea lumea in sistemul tau.
Tu ai terminat ceva scoala? un liceu, facultate ceva? ia da tu banii inapoi daca nu te angajezi unde vrea statul asta.
Vrei sa ne intoarcem in vremuri de mult apuse cu repartizari sau, mai rau, legari de glie?
Sa plece, dupa un astfel de scandal si cu vinovatia afara vor lucra doar la maturat afara...
Dupa parerea mea raspunderea o poarta spitalul ca entitate juridica.
Spitalul trebuie sa plateasca puternic pentru greselile de genul.
Cum reactioneaza disciplinar spitalul in interiorul ei nu m-ar privi pe mine
Eu il ocolesc cat pot.
La așa guvernanți (nu numai cei pesede, ci din partea tuturor partidelor care s-au perindat la putere din 90 încoace), așa sistem de sănătate!
Doar că ei se tratează în străinătate!