Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, joi, pentru HotNews.ro, că în cazul în care, în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică, se va confirma infecția cu stafilococ auriu, se poate suspenda temporar activitatea secției de nou-născuți de la Maternitatea Giulești. Controlul și raportul rezultat în urma acestuia vor fi finalizate în această seară, a precizat Sorina Pintea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, 11 angajați ai Maternității Giulești (Spitalul Panait Sârbu) au fost depistați ca fiind purtători ai infecției cu stafilococ auriu, în urma controlului.

Sorina PinteaFoto: AGERPRES

Ministerul Sănătății a recomandat limitarea internărilor și reinstruirea personalului referitor la respectarea procedurilor de curățenie

Inspectorii sanitari din Direcția de sănătate publică București efectuează în această perioadă un control în maternitățile publice și private din București, informează Ministerul Sănătății, într-un comunicat. "Sunt verificate condițiile igienico-sanitare, respectarea protocoalelor de sterilizare, dezinfecție, instruirea personalului medical privind respectarea regulilor de igienă a mâinilor și a Precauțiunilor Universale și de Contact, precum și respectarea circuitelor pentru pacienți. Controlul inspectorilor sanitari se va extinde în toate maternitățile din țară."

"În această perioadă, Spitalul Clinic de Urgenta 'Grigore Alexandrescu' a semnalat Direcției de Sănătate Publică București (DSPMB) depistarea unor pacienți copii cu infecții stafilococice născuți în Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sirbu'. DSPMB a dispus efectuarea unei verificări în Spitalul Clinic de Urgență 'Grigore Alexandrescu' și a constatat că, începând cu data de 24.10.2018 și până în prezent au fost internați 15 pacienți, copii proveniți de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu', din care 12 copii confirmați cu stafilococ auriu MRSA. Pentru alți 2 copii se așteaptă rezultatele de laborator, iar unul dintre copii nu a fost confirmat cu MRSA", se arată în comunicatul MS.

Dintre aceștia, în prezent se mai află internați 8 copii la Spitalul Grigore Alexandrescu, potrivit Ministerului Sănătății.

"În acest context, în Spitalul Grigore Alexandrescu au fost instituite o serie de măsuri, precum izolarea pacienților conform 'precauțiunilor de contact', supravegherea cazurilor la transferul pe secții pentru aplicarea în continuare a precauțiilor de contact, respectarea Ghidului spitalului privind recomandările referitoare la aplicarea precauțiilor de contact, a protocolului privind igiena mâinilor și purtarea echipamentului de protecție și a protocolului privind dezinfecția, monitorizarea cazurilor, informarea imediată a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București privind eventuale noi cazuri. Totodată, membrii echipei DSPMB s-au deplasat pentru verificări și la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' și au solicitat conducerii spitalului un punct de vedere referitor la situația semnalată", se arată în comunicat.

Potrivit Ministerului Sănătății, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' a anunțat inspectorii sanitari că, pentru limitarea focarelor, au fost luate mai multe măsuri:

Reinstruirea personalului medico-sanitar (medici, asistente, infirmiere) referitor la respectarea procedurilor de curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală

Limitarea internărilor în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu' pentru o perioadă de 14 zile – 14.11-28.11.2018 – pentru a se efectua după externarea pacientelor lucrări etapizate pentru curățenie, dezinfecție și dezinfecție terminală a tuturor spațiilor din Pavilionul A – Obstetrică-Ginecologie 1, Neonatologie, ATI, Bloc Operator, Sala Nașteri

Reinstruirea personalului cu privire la Igiena mâinilor conform procedurilor interne și protocoalelor existente și Precauțiunilor Universale și de Contact

Implicarea șefilor de secție și a asistentelor șefe în prevenirea și combaterea IAAM conform legislației curente

S-au recoltat exudate nazale de la un numar de 49 persoane din secția de neonatologie (din totalul de 55 persoane) ; pentru 38 de persoane s-au obținut rezultatele probelor recoltate, care au relevat că 11 sunt purtători de Stafilococ Auriu MRSA, restul de 27 fiind negativi. Urmează a fi recoltate și de la celelalte persoane.

Rezultatul exudatelor nazale au fost înaintate către secția de neonatologie prin adresa 10997/12.11.2018 cu recomandarea conform ghidurilor internaționale privind decolonizarea purtătorilor.

Echipa Direcției de Sănătate Publică a făcut următoarele recomandări:

Continuarea măsurilor instituite de către unitatea sanitară referitoare la respectarea procedurilor de curățenie, dezinfecție / dezinfecție ciclică/ dezinfecție terminală cu mențiunea că toate aceste manopere vor fi completate în graficele de curățenie și dezinfecție.

Limitarea internărilor pentru această perioadă cu respectarea următoarelor criterii:

Se vor asigura urgențele medico-chirurgicale

Se vor interna doar sarcini peste 35 de săptămâni

Sarcini la termen în travaliu

Sarcini cu membrane rupte

Sarcini la termen cu urgențe obstetricale

Sarcini la termen cu comorbidități ce pot pune în pericol viața fătului și/sau a mamei

Instituirea tratamentului purtătorilor de Stafilococ Auriu MRSA conform buletinelor de analiză și a antibiogramelor

Efectuarea recontrolului dupa terminarea tratamentului

Purtarea corectă de către întregul personal a echipamentului de protecție de unică folosință, cu precădere a mățtilor de tip chirurgical

Respectarea regulilor de igienă a mâinilor și a Precauțiunilor Universale și de Contact

Anunțarea telefonică imediată la DSPMB a oricărei suspiciuni de colonizare/IAAM atât la mame/lehuze cât și la personalul medico-sanitar.

Controlul la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie 'Prof. Dr. Panait Sîrbu', precum și în celelalte maternități se află în desfășurare, mai precizează Ministerul Sănătății.