Proiectul de lege care prevede că medicii se vor putea pensiona, la cerere, la vârsta de 67 de ani, a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților (for decizional). În timp ce inițiatorii proiectului, Florian Bodog și Ion Rotaru (ambii senatori PSD) spun că inițiativa legislativă își propune să rezolve deficitul de medici, proiectul a fost puternic contestat chiar de către medici. Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor, a explicat recent, pentru HotNews.ro, că proiectul "nu rezolvă deficitul de medici din spitale". Bogdan Tănase spune că medicii pot rămâne și în prezent, la cerere, în sistem, cu acordul conducerii spitalului și al Colegiului Medicilor, "dar nu mai pot deține o funcție de conducere, aici este problema".

Foto:

Proiectul de lege ce vizează modificarea art. 391, alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost depus anul acesta, pe 3 iulie, la Senat, de Florian Bodog și Ion Rotaru (ambii sunt senatori PSD), care au propus următoarea modificare: "Medicii se pensionează la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune, de către medic, la unitatea angajatoare în anul anterior împlinirii vârstei de pensionare şi cu cel puţin 3 luni înaintea datei de împlinire a vârstei de pensionare."

Deputații PSD Maricela Cobuz și Nicolaie-Sebastian Radu au depus un amendament care prevede ca medici să poată cere pensionarea la vârsta de 67 de ani doar în spitalele cu deficit de personal, însă amendamentul susținut de cei doi parlamentari PSD a fost respins chiar de colegii lor de partid.

Concret, acest proiect le va permite șefilor de secții din spitale care ating vârsta de pensionare prevăzută de lege (65 de ani) nu doar să mai rămână să profeseze ca medici, lucru care este posibil și în prezent, ci și să rămână șefi de secții în spitale, în cazul în care proiectul de lege va fi votat de Camera Deputaților. "Legea e făcută în favoarea celor care vor să rămână șefi de secții", a acuzat recent Maricela Cobuz, deputat PSD și medic, în timp de Emanuel Ungureanu (USR), vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, afirmă că "Deficitul de personal e folosit ca pretext. Toată dezbaterea s-a învârtit în jurul dinozaurilor".

Vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbaţi. Femeile se pot pensiona și ele, la cerere, la 65 de ani.

Bogdan Tănase, Alianța Medicilor: "Proiectul de lege privind creșterea vârstei de pensionare nu rezolvă deficitul de medici"

Bogdan Tănase, reprezentantul Alianței Medicilor, afirmă că "Proiectul de lege privind creșterea vârstei de pensionare nu rezolvă deficitul de medici. Medicii își pot continua și acum activitatea peste vârsta de pensionare dar nu mai pot deține funcții de conducere, ceea ce această lege va permite. În momentul ăsta, se poate rămâne în sistem cu acordul conducerii spitalului și al Colegiului Medicilor. Dacă este cineva, spre exemplu, într-un spital din provincie care are o secție care nu poate funcționa, și sunt situații de genul ăsta, cu cererea respectivului medic și cu aprobarea conducerii și a Colegiului Medicilor, respectivul își poate continua activitatea, dar nu mai poate deține o funcție de conducere, asta este problema."

"Acest proiect de lege poate să fie cu dedicație pentru șefii de secții. Respectivul își poate continua activitatea de medic și acum, dar nu mai poate deține o funcție de conducere, asta este problema", confirmă Bogdan Tănase, care spune că inițiativa legislativă le va permite acestora nu doar să profeseze peste vârsta de pensionare, ci și, în cazul în care dețin o funcție de conducere (șef de secție în spital), să își poată menține această funcție.

"Unora, care sunt deja în sistem în poziții de conducere, le convine această pensionare la 67 de ani sau împinsă cât mai târziu", subliniază Bogdan Tănase.

"Proiectul ăsta care cere pensionarea la 67 de ani la cerere nu rezolvă problema deficitului de medici, nu face decât să pună o sarcină suplimentară pe umerii celor care sunt deja în sistem. Unora, care sunt deja în sistem în poziții de conducere, le convine această pensionare la 67 de ani sau împinsă cât mai târziu, asta este altă problemă. Dar, normal, pentru medicii care au un regim de lucru total diferit de al altor categorii profesionale, adică nu lucrează de la ora 8:00 la ora 16:00, ci lucrează în regim de gărzi, normal ar fi să se pensioneze și în funcție de acest regim de gărzi, pentru că gărzile efectuate nu se iau în considerare la calcularea vechimii în muncă în momentul de față", atrage atenția Bogdan Tănase.

Bogdan Tănase mai precizează că de această lege ar putea beneficia doar șefii de secții, nu și managerii de spitale: "Managerii, teoretic, nu îndeplinesc activitate medicală, iar un manager nu e neapărat și medic. Atâta timp cât sunt manageri, în principiu, nu pot opera sau nu pot face activitate medicală decât după ce își îndeplinesc orele de program ca manageri."

Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, condusă de Bogdan Tănase, este o organizație non-guvernamentală care reprezintă interesele medicilor din România.

Emanuel Ungureanu (USR): "Proiect de lege cu dedicație pentru dinozaurii șefi de secții"

Emanuel Ungureanu, deputat USR și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a povestit pentru HotNews.ro, pe 6 noiembrie, cînd proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia de Sănătate, că "Azi a fost măcel în comisie, în sensul că s-au măcelărit între ei și PSD-iștii, a fost un conflict între generații pentru că în mod clar inițiativa legislativă a fost împinsă de Florin Buicu (președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților - n.red.) și 'Umefistan' nu pentru a acoperi deficitul din spitale, ci pentru ca unii încremeniți în timp și dornici de putere, ca Florin Stamatian (deputat PNL, membru al Comisiei de Sănătate și șeful Clinicii de Ginecologie I din Cluj Napoca - n.red.) și alții - Stamatian are 66 de ani și nu se dă dus - să acapareze sistemul pentru resuse și pentru că sunt bolnavi de putere. Stamatian era în conflict de interese și nu știu dacă a votat, dar a vociferat fără rușine pe tot parcursul dezbaterii. 'Umefistanul' a câștigat la scor strâns, semn că se schimbă totuși generațiile. Faptul că în unitățile sanitare cu deficit sunt probleme este folosit ca pretext."

Emanuel Ungureanu mai spunea că "Maricela Cobuz și Radu Sebastian, care sunt deputați PSD, au spus 'Ok, dacă e vorba despre asta, haideți să introducem un amendament care spune că doar în unitățile sanitare unde există deficit să poată să aibă medicul această posibilitate, să ceară să se pensioneze la 67 de ani.' Amendamentul a fost respins. Nici măcar toți PSD-iștii din comisie nu au fost de acord cu această derogare de la lege, care spune că în mod normal, toate categoriile salariale se pensionează la 65 de ani."

Vicepreședintele Comisiei de Sănătate, Emanuel Ungureanu, a anunțat că USR va ataca "pe toate căile pe care le vom găsi" această inițiativă legislativă, "mai ales că ea este oricum discriminatorie: pe toate specialitățile medicale ar trebui să se iasă la 67 de ani la cerere -medicii dentiști, medicii biologi. Nu e în regulă pentru că sunt medici de alte categorii care or să spună: 'Bine, dar noi de ce nu putem opta să ieșim la 67 de ani?' "

Concluzia lui Emanuel Ungureanu este că "Actuala majoritate nu gândește sistemul pentru doctori și pentru pacienți, ci doar pentru unii doctori care sunt în zone-cheie și care sugrumă sistemul sanitar de ani de zile. Pentru dinozauri a fost făcut acest proiect de lege, această dezbatere s-a învârtit în jurul dinozaurilor și nu în jurul ideii de bun simț ca atunci când există acest deficit, bineînțeles, dacă omul mai poate și vrea, să ajute pacienții. Acesta a fost doar un pretext. Interesul nostru nu este să omorâm medicii de bună credință, să îi împingem să moară în spitale până la 67 de ani, ideea este să găsim soluții."

Medici nu vor creșterea vârstei de pensionare, ci cer ca orele de gardă să fie considerate vechime în muncă

Mai mulți medici au făcut apel, recent, ca orele de gardă să fie considerate vechime în muncă, după ce 43 de medici români au murit în timpul gărzilor, în ultimii ani. (Pe larg aici). Reprezentanții medicilor au depus chiar astăzi, la Parlament, un memoriu în care cer modificarea legislației pentru ca orele de gardă să le fie recunoscute ca vechime în muncă.

​43 de medici români au murit subit, în ultimii ani, în timpul gărzilor sau al orelor de lucru, potrivit unei liste postate pe Facebook de Livia David, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova. Livia David postase, inițial, o listă cu 31 de medici morți în timpul gărzilor, ea invitându-și colegii să completeze această listă.

Livia David a lansat un apel ca legea să fie modificată în așa fel încât orele de gardă ale medicilor să fie considerate vechime în muncă, lucru care nu se întâmplă în prezent: "Nu cerem favoruri, nu cerem pensii speciale la 45-50 de ani."

Citește și: