Uniunea Sindicatelor TESA din sănătate, sindicatul care reprezintă personalul TESA (tehnic, economic și socio-administrativ), este nemulțumită de rezultatul negocierilor-maraton de marți dintre sindicate și Guvern, în urma cărora s-a renunțat la greva programată pentru vineri, 11 mai, în sistemul sanitar. "Revendicarea Uniunii TESA privind eliminarea discriminării salariale din sănătate și a discriminării personalului TESA a fost ignorată în continuare", susțin reprezentanții TESA.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conducerea Uniunii TESA urmează să se reunească și să decidă cum se poziționează după negocierile de la Guvern.

"După negocieri maraton, Federația Sanitas și Federația Solidaritatea Sanitară (care nici măcar nu a declanșat conflictul de muncă dar s-a aflat la negocieri pentru că are 'reprezentativitate', au renunțat astăzi la greva generală din 11 mai 2018, afirmând că 6 din cele 10 revendicări solicitate sunt rezolvate", afirmă reprezentanții TESA.

Potrivit Uniunii Sindicatelor TESA, "cea mai importantă dintre acestea se referă la faptul că Guvernul a promis că va aloca fonduri pentru ca toți cei care au avut de pierdut la veniturile nete să recupereze aceste piederi. Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a spus că 7000 de salariați din sănătate au suferit pierderi salariale".