Klaus Iohannis despre protestele din sănătate: "Chestiunea trebuie rezolvată de Guvern, nu poate fi aruncată în curtea nimănui"

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 18 aprilie 2018, 12:36 Actualitate | Sanatate


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referitor la protestele unor angajaţi din sistemul sanitar, că Guvernul ar trebui să aibă o gândire unitară şi să rezolve această chestiune. “Aici se vede că nu există o gândire unitară la nivel de Guvern şi este păcat. Ar trebui să se formeze una. Această chestiune trebuie rezolvată de Guvern, nu poate fi aruncată în curtea absolut nimănui”, spune șeful statului.

”Legislaţia este aşa cum este (...) şi apare instabilitate, apare neclaritate şi toate acestea duc la mişcări sociale care nu îmbunătăţesc absolut deloc climatul social. Până la urmă, statul funcţionează bine dacă există un climat social calm. Dacă toată lumea protestează, toată lumea schimbă legi, toată lumea vrea să arate că ştie mai bine, rezultatul este un declin', a spus Iohannis, la Parlament”, a adăugat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

Angajații mai multor spitale din București și din țară protestează de cîteva zile, nemulțumiți de noua lege a salarizării și de noul regulament al sporurilor, care, în unele cazuri, au dus la scăderea veniturilor angajaților din sistem.

Angajații din sistemul sanitar au primit, în jurul datei de 15 aprilie, primele salarii (aferente lunii martie) după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Chiar și după ce salariile au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una "temporară" de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri. (Pe larg aici).

Citește și:



















495 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Miscarile sociale sunt o reactie la ticalosia PSD (Miercuri, 18 aprilie 2018, 12:54)

    Jos_Dictatura_Dragnea [utilizator]

    Ai grija ce spui, Klaus, se voteaza la prezidentiale in 2019.

    Lumea n-ar protesta daca n-ar fi statul atat de pradalnic si ticalos sub tirania PSD-ALDE-UDMR.
    • +1 (1 vot)    
      Un doctor poate cumpăra acum apartament în 3 ani!! (Miercuri, 18 aprilie 2018, 21:10)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Jos_Dictatura_Dragnea

      Un doctor cu salariu modest de 2000 Euro net (mărit după întâi martie 2018) își poate cumpăra un apartament cu doua camere de 60000 Euro la București în doar 3 ani și ii mai rămân 12000 Euro sa traiască în acest timp. O poate face cu brio atâta vreme cât la Montreal în Canada eu am supraviețuit vreme de 13.5 ani cu sub 4000 Euro/an, plătind chirie, întreținere, mâncare, telefon, internet.

      Noile salarii transforma chiar și pe cei mai slabi doctori angajați la stat în niște magnați.
  • -1 (1 vot)    
    cine o fi promulgat aceast lege??? (Miercuri, 18 aprilie 2018, 15:09)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    Hm....? Sa fie Iliescu? Poate Constantinescu atunci.....hm, nu-mi amintesc.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version