Oleksandr Sîrskî, comandantul armatei ucrainene, a declarat vineri pentru presa ucraineană că numărul de soldați necesari pe front „a fost redus semnificativ” după ce au fost revizuite resursele, relatază Reuters. În decembrie, președintele Volodimir Zelenski a declarat că armata a propus mobilizarea a încă 500.000 de soldați.

Comandantul ucrainean Oleksandr SirskiFoto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Numit în fruntea armatei în urmă cu o lună, Sîrski a declarat vineri că acest număr a fost „redus semnificativ”, dar nu a precizat ce număr de noi soldați consideră el că este necesar pentru armată.

„Ne așteptăm să avem suficiente persoane capabile să protejeze țara”, a declarat generalul pentru publicația ucraineană Ukrinform. „Nu vorbesc doar despre mobilizare ci și despre voluntari”.

Eforturile de mobilizare ale Ucrainei au fost îngreunate de către lipsa entuziasmului în rândul populației și despre relatările despre corupție și abuzuri în procesul de recrutare.

O lege care permite autorităților să mobilizeze mai mulți oameni în armată a fost depusă și este dezbătută în prezent în Parlament.

Oleksandr Sîrski a precizat că un audit al trupelor care nu se aflau pe front a permis strategiilor militari să trimită „mii” de soldați pe front. El a subliniat însă că misiunile de sprijinire a eforturilor de pe front „sunt la fel de importante” în eforturile Ucrainei de a se apăra.

„Războiul pe care suntem forțați să-l purtăm împotriva invadatorilor ruși este un război de uzură, un război al logisticii”, a spus el. „Prin urmare, importanța eficienței unităților de sprijin nu poate fi subestimată”.

Linii defensive „puternice” au fost pregătite „în aproape toate zonele periculoase” pentru a preveni atacurile rusești, a precizat Sîrski, care înainte de numirea în fruntea armatei ucrainene a coordonat trupele terestre ale Ucrainei.

Ultima pierdere semnificativă suferită de armata ucraineană a fost la mijlocul lunii februarie când orașul Avdiivka, din estul țării, a căzut după un asalt întins pe multe luni în timpul căruia trupele ucrainene au fost depășite ca număr și dotare de cele rusești.

Vineri, Sîrski a subliniat că trupele ucrainene își vor păstra cu siguranță pozițiile dacă Ucraina primește mai multă muniție și capabilități pentru apărarea aeriană.

---

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro.