Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Rusia, a fost invitat de către locuitorii din Belgorod să își mute studioul în regiunea bombardată frecvent în ultima vreme, după ce propagandistul a spus că populația se „isterizează" degeaba din cauza loviturilor tot mai dese, potrivit Meduza.

Propagandistul rus Vladimir SoloviovFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Supărat că bunul său prieten, Vladimir Putin, este criticat în contextul în care războiul din Ucraina a trecut granița și regiunea de frontieră Belgorod a devenit o zonă de lupte active, Soloviov a reclamat în emisiunea sa de propagandă că există „un număr mare de creaturi diferite care pretind că sunt bloggeri" ce se plânge de inacțiunea autorităților, notează publicația rusă independentă.

„Un număr mare de creaturi diferite, pretinzând că sunt bloggeri, care au spus: 'Ei bine, autoritățile federale au uitat de Belgorod, ajutați oamenii! Oamenii nu au nimic, este groaznic, oamenii se simt abandonați, cum puteți! În timp ce Moscova se distrează, Belgorodul moare'. Toată această isterie josnică, care este imediat preluată de mass-media ucraineano-nazistă", a declarat Soloviov în emisiunea sa de la postul Rossiya-1.

Propagandistul a calificat plângerile locuitorilor din Belgorod cu privire la bombardamente drept o „isterie josnică" și i-a sfătuit să „tacă", menționând că a fost în zonă pentru a vorbi cu Oksana Tarantova, ministrul Comunicațiilor Publice din regiune, și că au fost amenajate adăposturi în Belgorod.

„Soloviov, vino! Belgorod te așteaptă”

În replică, unul dintre canalele de știri din Belgorod a sugerat rușilor care trăiesc sub frica bombardamentelor să scrie comentarii la ultima postare a lui Soloviov de pe VKontakte (cea mai mare rețea de socializare din Rusia, n.r.).

Postarea a strâns peste 2.500 de comentarii iar în multe dintre ele prezentatorul TV este invitat să locuiască în oraș.

Rușii i-au amintit lui Soloviov că a venit la Belgorod cu vestă antiglonț și au cerut să le arate „creaturilor" cum să se comporte „corect” în cazul bombardamentelor.

„Vă propunem să vă mutați studioul confortabil la Belgorod și să ajungeți și să plecați de la serviciu când sună sirena, să adormiți și să vă treziți cu ea. Arătați un exemplu, vă rog, cum să nu vă 'isterizați' atunci când zboară rachete în case, apartamente și spre oameni", a fost unul dintre mesajele adresate lui Soloviov.

În alte comentarii a apărut și hashtag-ul #SoloviovVinoBelgorodTeAșteaptă.

Bombardamentele asupra Belgorodului au devenit mai frecvente în ultimele săptămâni și au devenit deosebit de intense în timpul celor trei zile de alegeri prezidențiale de la mijlocul lunii martie.

Avioane rusești bombardează Belgorodul

La 19 martie, guvernatorul regional Viaceslav Gladkov a declarat că 16 civili au fost uciși și 98 au fost răniți în timpul bombardamentelor din regiunea Belgorod în cursul săptămânii.

Locuitorii din districtul Graivoron, la granița cu Ucraina, au lansat o petiție adresată lui Vladimir Putin, cerându-i „să nu-i abandoneze" sub bombardamente. „Te-am votat, ți-am dat puterea în mâini, de ce nu poți face ordine pe teritoriul rusesc?", au scris autorii petiției.

Peste șase mii de persoane au semnat petiția într-o săptămână.

Potrivit unor surse ale canalului rusesc Astra, citate de The Moscow Times, avioane rusești au bombardat regiunea Belgorod în ultimele zile, după ce rebelii ruși au trecut frontiera din Ucraina.

Atât anul trecut, cât și anul acesta, mai multe bombe rusești neexplodate au fost găsite în regiunea Belgorod.

Urmărește ultimele evoluții din a 762-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.