Ministerul rus al apărării a declarat luni că Ucraina i-a otrăvit pe doi dintre guvernatorii pe care Moscova i-a instalat în teritoriile ucrainene ocupate, dar că ambii au supraviețuit tentativelor de asasinat, relatează Reuters.

Vladimir Putin la Kremlin alaturi de guvernatorii pe care i-a instalat in Ucraina. Vladimir Saldo si Leonid Pasecinik sunt cei din randul din fataFoto: Grigory Sysoyev / Associated Press / Profimedia Images

Ministerul apărării de la Moscova a făcut anunțul într-un comunicat de presă publicat pe website-ul său, susținând că Leonid Pasecinik, șeful administrației ruse din Lugansk, a fost otrăvit în luna decembrie a anului trecut, în timp ce Vladimir Saldo, guvernatorul din Hersonul ocupat, a fost otrăvit în august 2022.

Regiunile Herson și Lugansk sunt două dintre cele două provincii ucrainene pe care Vladimir Putin le-a proclamat anexate la Rusia în cadrul unei ceremonii grandioase organizate la Moscova.

Atât Saldo și Pasecinik, cât și Denis Pușilin și Evgheni Balițki, guvernatorii instalați de Moscova în regiunile Donețk și Zaporojie, au fost prezenți la ceremonia la care Putin i-a invitat să își pună mâinile împreună pentru a sublinia unitatea acestor provincii cu Rusia.

Rusia susține că guvernatorul Lunganskului ocupat a fost otrăvit recent

Ministerul rus al apărării afirmă în comunicatul publicat luni că Pasecinik, un fost ofițer al Serviciului de Securitate (SBU) al Ucrainei care a trecut de partea rușilor când a început conflictul separatist din Donbas în 2014, a suferit pe 5 decembrie o „otrăvire severă cu compuși fenolici”.

Despre Saldo, un fost primar al orașului Herson și politician pro-rus din parlamentul ucrainean, a spus că a fost spitalizat pe 9 august 2022 cu simptome asemănătoare celor de otrăvire.

Autoritățile instalate de ruși în Herson au anunțat în august 2022 că Saldo s-a îmbolnăvit, dar nu au spus că acesta a fost otrăvit.

Ministerul rus al apărării a declarat la momentul respectiv că efectuează o „investigație suplimentară” asupra unui incident în care Saldo „s-a îmbolnăvit”. Ministerul nu a oferit acum mai multe detalii privind starea celor doi, notând însă că ambii sunt încă în viață.

Kirill Stremousov, adjunctul lui Saldo și unul dintre cei mai cunoscuți oficiali ai forțelor de ocupațe, a murit în noiembrie 2022 în circumstanțe neclare, deși unele surse rusești afirmau că acesta a fost victima unui accident rutier.