Un ucrainean în vârstă de 71 de ani a murit în Rusia în decembrie în timp ce-şi aştepta procesul pentru spionaj şi alte infracţiuni, a anunţat duminică organizaţia rusă pentru drepturile omului Memorial, citând documente judiciare, scrie News.ro citând Reuters.

Închisoare din RusiaFoto: Aleksey Malgavko / WillWest News / Profimedia

Mai mulţi cetăţeni ucraineni au fost acuzaţi de spionaj în Rusia după începerea invaziei din Ucraina, în urmă cu aproape doi ani.

Memorial a declarat că există puţine informaţii despre Viktor Demcenko, despre care se crede că a murit într-un centru de detenţie preventivă din regiunea Rostov (sud).

Cazul său a fost prezentat unui tribunal militar din oraşul Rostov pe Don în luna august.

Agenţia rusă de ştiri TASS a declarat că, urmare a decesului inculpatului, tribunalul a închis cazul lui Demcenko, acuzat şi de participare la un „grup terorist” şi deţinere ilegală de arme şi muniţii.

TASS a citat oficiali din cadrul forţelor de ordine care au declarat că acesta a murit la 31 decembrie, din cauza urmărilor unui atac cerebral suferit anterior.

Nu este clar de ce informaţiile despre moartea lui Demcenko au apărut cu o întârziere de câteva săptămâni, notează Reuters.

____