Belarusul a inclus în doctrina sa militară utilizarea armelor nucleare, a declarat marţi presei ministrul apărării de la Minsk, Viktor Hrenin, citat de agențiile DPA și Agerpres.

Aleksandr LukaşenkoFoto: Belarus' Presidential Press Office / AP / Profimedia

El a susținut că, având în vedere „agravarea ameninţărilor externe”, a fost necesară „revizuirea” regulilor în vigoare din 2016. Ministrul nu a dat detalii despre posibila utilizare a armelor atomice.

Belarusul și-a modificat Constituția pe 28 februarie 2022, la scurt timp după începerea invaziei rusești în Ucraina, în vederea renunțării la statutul de țară non-nucleară. Referendumul de modificare a legii de bază fusese anunțat însă de începerea războiului din Ucraina, pe fondul escaladării tensiunilor dintre Minsk și Occident, precum și statele sale vecine.

Uniunea Europeană nu recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale din august 2020, la care autoritățile electorale de la Minsk au anunțat că Alexandr Lukașenko a obținut 80% din voturile exprimate.

Statele Unite și Marea Britanie nu îl recunosc nici ele pe Lukașenko drept președinte legitim al Belarusului și au impus, la fel ca UE, sancțiuni împotriva regimului său.

Rusia a desfășurat arme nucleare în Belarus

Rusia, aliată a Belarusului, a desfăşurat anul trecut rachete nucleare tactice pe teritoriul acestei foste republici sovietice, în contextul acutizării tensiunilor cu NATO pe fondul invaziei din Ucraina.

„Aceasta este prima parte. Dar până la sfârşitul verii, până la sfârşitul anului, vom finaliza această acţiune”, a declarat președintele Vladimir Putin în data de 16 iunie a anului trecut.

El a insistat că Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile de neproliferare prin păstrarea controlului asupra armelor, dar a instruit trupele belaruse în ceea ce priveşte „depozitarea şi utilizarea muniţiilor speciale tactice”.

Rusia anunţase anterior că intenţionează să depoziteze unele arme nucleare tactice în Belarus, dar că va păstra controlul deplin asupra lor.

Alexandr Lukaşenko a declarat la rândul său într-un interviu difuzat vara trecută de televiziunile din Rusia că ţara sa a început să primească arme nucleare tactice ruseşti și că unele dintre acestea sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice lansate de SUA asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki în 1945.

Urmărește ultimele evoluții din a 693-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.