Anchetatorii ruşi au anunţat vineri că au recuperat trupurile tuturor celor zece victime, dar şi cutia neagră a avionului prăbuşit miercuri în regiunea Tver de la nord de Moscova, în care se afla Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, informează AFP.

Resturile avionului prăbușit în Rusia și în care se afla Evgheni PrigojinFoto: AP / AP / Profimedia

„Corpurile celor zece victime au fost găsite la locul accidentului de avion. Sunt în curs analize genetice moleculare pentru stabilirea identităţii lor. Înregistratoarele de zbor au fost preluate de anchetatori şi este în curs o examinare detaliată a locului”, a informat Comitetul de Investigaţii al Rusiei într-o postare pe Telegram.

Se presupune că Evgheni Prigojin a murit după ce un avion care îl transporta de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbuşit miercuri seară, în avion aflându-se de asemenea mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, şi alţi responsabili ai grupului Wagner.

Putin a confirmat moartea lui Prigojin

Președintele rus Vladimir Putin a transmis joi condoleanțe familiei lui Evgheni Prigojin, în ceea ce pare o confirmare a morții șefului Wagner.

  • „În ceea ce privește tragedia aviatică, în primul rând vreau să exprim cele mai sincere condoleanțe familiilor tuturor victimelor. Este întotdeauna o tragedie", a spus Putin în declarațiile televizate făcute în timpul unei întâlniri la Kremlin cu șeful instalat de Moscova în regiunea Doneţk din estul Ucrainei.

El a spus că Prigojin s-a întors în Rusia din Africa miercuri și s-a întâlnit cu „unii oficiali”, fără a preciza cu cine.

Va rupe Kremlinul tăcerea cu privire la cauza prăbușirii avionului?

Ca şi în cazul morţii anterioare a unor rivali ai preşedintelui rus Vladimir Putin, este probabil ca Kremlinul să semene confuzie cu privire la cine l-a ucis pe Prigojin. Presa de stat din Rusia a început deja să publice sugestii contradictorii - de la învinovăţirea Ucrainei la ideea că un rival al lui Prigojin a plantat o bombă la bordul avionului său.

Kremlinul nu poate decât să beneficieze de pe urma incertitudinii, deoarece Prigojin era o figură care, deşi populară în Rusia şi care avea faima de a fi un protejat al lui Putin, crea discordie. Deşi Kremlinul a mai eliminat rivali înainte, Prigojin ar fi primul loialist de nivel înalt pe care Putin este suspectat că l-a ucis pentru o presupusă vină, scrie The Wall Street Journal, potrivit News.ro.

Moartea sa este problematică, deoarece era un erou pentru milioane de veterani nemulţumiţi şi ruşi de rând, adaugă publicaţia financiară americană. Era admirat pentru dosarul lui în materie de război, dar şi pentru criticile sale îndrăzneţe privind presupusa lene şi corupţie din armată.

Citește și: