Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, într-o vizită la Ivano-Frankivsk, în vestul ţării, că războiul „ajunge pe teritoriul Rusiei, în centrele sale simbolice şi în bazele sale militare”, relatează AFP.

Volodimir Zelenski într-o vizită pe linia frontuluiFoto: Pool /Ukrainian Presidentia / Zuma Press / Profimedia

Liderul de la Kiev a apreciat că „este un proces inevitabil, natural şi absolut corect”.

Zelenski nu s-a referit direct la atacurile cu drone care avuseseră loc în cursul nopţii asupra Moscovei şi a peninsulei Crimeea, teritoriu ucrainean anexat de Rusia în 2014. AFP observă că Ucraina nu revendică de obicei operaţiunile în Rusia.

  • „Treptat, războiul revine pe teritoriul Rusiei - în centrele sale simbolice şi în bazele sale militare, iar acesta este un proces inevitabil, natural şi absolut corect”, a spus Zelenski în mesajul său zilnic, înregistrat în cursul vizitei la Ivano-Frankivsk.
  • „Ucraina devine tot mai puternică”, adaugă el şi avertizează că ţara sa este necesar să se pregătească de noi atacuri vizând infrastructuri energetice, în iarna care vine.