Rusia susține că un lunetist de recunoaștere al său cu porecla „Saigon” din trupele aeropurtate a eliminat 18 militari ucraineni în doar două zile în zona „operațiunii militare speciale” din Ucraina, relatează TASS.

Lunetist rusFoto: Dmitry Makeev / Sputnik / Profimedia Images

„Saigon a fost de la bun început cu trupele noastre ca lunetist senior. A obținut rezultate foarte bune, este un simplu autodidact. Recent, a reușit să distrugă 18 inamici în decurs de două zile. Lucrează cu un simplu SVD (pușcă de lunetist Dragunov)”, a declarat pentru TASS comandantul unei unități de recunoaștere a trupelor aeropurtate, cunoscut sub porecla „Metis”.

Acesta a relatat că în regiunea în care se află unitatea sa luptele au loc în principal în păduri, astfel că distanța de tragere este mică și Saigon își alege de obicei ținte aflate la distanțe cuprinse între 100 și 200 de metri deoarece dincolo de acestea vegetația îi îngreunează misiunea.

„Lunetistul își îndeplinește sarcinile atât ziua, cât și noaptea, iar camarazii îl protejează cu foc de acoperire, în caz de nevoie. Scopul principal al lui Saigon este de a neutraliza luptătorii ucraineni din punctele lor de sprijin”, mai notează TASS în știrea cu o notă puternic propagandistică.

„Cel mai adesea, acesta reușește să îi lovească [pe militarii ucraineni] în timpul rotației, când un grup se retrage de pe poziții și este înlocuit de un altul. De multe ori, acțiunile sale au succes în timpul nopții, când artileria nu este folosită iar inamicul este relaxat”, mai scrie TASS, citându-l pe comandantul „Metis”.

Potrivit acestuia, lunetistul de elită a servit în armata rusă începând cu anul 1996, participând practic la toate conflictele armate în care a fost implicată Rusia în ultimii 20 de ani.

De-a lungul lunilor trecute de la începerea invaziei rusești militarii ucraineni au distribuit pe rețelele de socializare numeroase înregistrări video în care arată cum lunetiștii lor elimină soldați ai Moscovei, însă de partea rusă astfel de imagini au fost extrem de rare.

Urmărește ultimele evoluții din a 505-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.