Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a transmis, luni, primul său mesaj după abandonarea rebeliunii pornite sâmbătă în Rusia, el susținând că acțiunea sa, de a-și conduce mercenarii spre Moscova, nu l-a vizat pe președintele rus Vladimir Putin, scrie BBC.

Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor din grupul rus WagnerFoto: AFP / AFP / Profimedia

Prigojin a postat pe Telegram un mesaj audio de 11 minute în care spune că nimeni nu a fost de acord să semneze un contract cu ministerul Apărării de la Moscova și că firma sa de mercenari trebuia să își înceteze existența la 1 iulie.

El susține că acțiunea sa, de a-și conduce mercenarii spre Moscova, nu a vizat răsturnarea conducerii Rusiei, ci a fost o formă de protest față de impunerea contractului cu Ministerul Apărării.

  • „Nu am defilat pentru a răsturna conducerea Rusiei. Scopul marșului a fost acela de a evita distrugerea Wagner și de a cere socoteală oficialilor care, prin acțiunile lor neprofesioniste, au comis un număr enorm de erori”, susține liderul Wagner în primul mesaj transmis după eșecul rebeliunii sale.

El spune că membrii Wagner regretă că „au fost nevoiți să lovească aviația rusă” și că s-au întors „pentru a evita vărsarea sângelui soldaților ruși”.

„Am fost în marș pentru a protesta, nu pentru a răsturna guvernul”, mai susține Evgheni Prigojin, conform BBC.

Noi critici la adresa forțelor de securitate ale Rusiei

Liderul Wagner susține, de asemenea, că forțele sale au parcurs 780 de kilometri în marșul lor spre Moscova, echivalent cu distanța pe care forțele ruse ar fi parcurs-o în 24 februarie 2022, când și-au început invazia în Ucraina. Prigojin spune că dacă forțe precum trupele Wagner ar fi fost implicate în acel prim atac în Ucraina, „operațiunea militară specială” s-ar fi încheiat mult mai devreme.

Așa cum a făcut constant în ultime perioadă, Prigojin a criticat forțele de securitate ale Rusiei, susținând că marșul său de sâmbătă spre Moscova a scos la iveală „cele mai grave probleme de securitate din întreaga țară”. El a mai susținut că forțele sale au reușit să blocheze „toate” unitățile militare și aerodromurile ruse în calea lor.

Ce spune despre rolul liderului din Belarus Alexander Lukașenko

Vorbind despre condițiile acordului care ar fi fost încheiat pentru a opri rebeliunea Wagner în weekend, Prigojin susține că grupul a fost „categoric împotriva deciziei de a închide Wagner la 1 iulie 2023 și de a-l încorpora în ministerul Apărării". Comandanții Wagner au refuzat să accepte cererea de a semna contracte cu Ministerul rus al Apărării, a adăugat el.

Prigojin, care în baza acestui acord cu Moscova ar fi plecat în Belarus, nu a dezvăluit unde se află.

Evgheni Prigojin mai susține, fără a oferi detalii, că liderul belarus Alexander Lukașenko „și-a întins mâna și s-a oferit să găsească modalități ca Wagner să-și continue activitatea în mod legal”, mai scrie BBC.

Sâmbătă seară, Evgheni Prigojin a pus capăt revoltei militare pe care a declanșat-o și pe care unii analiști au descris-o ca fiind cea mai mare provocare la adresa puterii președintelui Vladimir Putin de când acesta a devenit liderul Rusiei în 2000.

Duminică seară, Prigojin a transmis într-un e-mail adresat CNN „salutări tuturor” prin serviciul de presă al firmei sale Concordia, după ce jurnaliștii americani i-au adresat mai multe întrebări, inclusiv despre locul în care s-ar afla acum.

Prigojin a fost văzut ultima dată plecând din Rostov-pe-Don sâmbătă seara târziu într-un SUV negru, după ce Kremlinul a declarat că Lukașenko a încheiat un acord prin care Prigojin a acceptat să plece în Belarus și să pună capăt rebeliunii sale.

Rebelii conduşi de Prigojin au avansat spre Moscova pentru a înlătura ceea ce ei au numit conducerea militară coruptă şi incompetentă din Rusia, după care au revenit brusc într-o zonă din estul Ucrainei aflată sub controlul armatei ruse, după o înţelegere cu Kremlinul mediată de liderul belarus Aleksandr Lukaşenko.

Înţelegerea ar fi inclus imunitate pentru rebeli în schimbul întoarcerii lor în tabere, dar rămâne neclar dacă Putin a fost de acord de asemenea să remanieze conducerea militară de vârf sau să facă alte concesii.

Ce a spus Vladimir Putin sâmbătă despre rebeliunea lui Prigojin

Într-o intervenție televizată avută sâmbătă dimineața, liderul de la Kremlin l-a acuzat de trădare pe Evgheni Prigojin, după ce liderul mercenarilor preluase în cursul nopții anterioare controlul aspra comandamentului militar din Rostov pe Don, cerând schimbarea comandamentului militar de la Moscova.

Vladimir Putin a declarat că va apăra poporul rus și patria, răspunsul său va fi dur în fața unor ambiții ale unor „forțe endemice” pe care le acuză că au „băgat un cuțit în spate” Rusiei.

„Aceasta este trădare. E ca un cuțit în spate. Intrigile și toate celelalte au adus la un neliniște masivă iar tragedia acestuia război a făcut ca rușii să cadă victime ale acestuia”, a declarat Putin. „Aceasta răsmerița internă este o lovitură pentru poporul nostru”, a subliniat el.

„Cei care au trădat Rusia, mă adresez tututor celor implicați, să nu își asume participarea la niciun conflict armat”, le-a transmis el bărbaților din subordinea lui Prigojin care se îndreptau spre Moscova.

Unde este Vladimir Putin?

Vladimir Putin ar fi făcut luni prima declarație publică după revolta eșuatădin weekend, însă liderul de la Kremlin nu a spus nimic despre trupele Wagner, despre situația din Rusia sau despre Evgheni Prigojin. Presa de stat rusă a prezentat declarații pe care Putin le-ar fi făcut pentru un eveniment tehnologic pentru tineret, fără precizări unde se află acum președintele rus.

BBC notează însă că nu este clară data la care a fost filmat videoclipul în care Putin s-a adresat participanților la un forum de inginerie. Pe site-ul oficial al forumului, Putin nu figurează printre invitați sau vorbitori. De asemenea, se știe că liderul rus ar fi avut astăzi o convorbire telefonică cu președintele iranian, potrivit Kremlinului.

„Dezvoltarea și modernizarea industriei din Rusia rămâne o prioritate, autoritățile vor continua să stimuleze introducerea celor mai noi tehnologii în diverse sectoare, inclusiv în producția de echipamente industriale și energetice, ar fi afirmat Vladimir Putin în videoclipul transmis luni, potrivit RIA Novosti.

„Subliniez: dezvoltarea și modernizarea industriei este prioritatea noastră necondiționată", a spus el în discursul său adresat participanților și invitaților la cel de-al XI-lea Forum industrial internațional al tinerilor „Inginerii Viitorului 2023”.

„Prin urmare, vom continua să stimulăm introducerea celor mai noi tehnologii, a soluțiilor digitale, a standardelor de mediu avansate, împreună cu mediul de afaceri, regiunile și știința, pentru a actualiza programele de educație profesională, formare și reconversie profesională, inclusiv pentru industrii de bază, de bază, cum ar fi ingineria mecanică, construcția de nave și aeronave, construcția de mașini și instrumente, robotică și electronică, producția de echipamente industriale și energetice", a mai spus Putin.

(Știre în curs de actualizare)