Corpul Voluntarilor Ruși și Legiunea pentru Libertatea Rusiei, care au susținut până acum că luptă de partea Ucrainei, au declarat sâmbătă că sprijiină rebeliunea mercenarilor Wagner împotriva autorităților ruse și au cerut susținătorilor acestora să își „îndrepte armele spre turnul Kremlinului”, relatează Ukrainska Pravda.

Avioane Su-57 deasupra KremlinuluiFoto: Kirill Kallinikov / Sputnik / Profimedia
  • „Prigojin și noi suntem dușmani pe câmpul de luptă, dar acum spune adevărul: despre cum generalii lași trimit sute de mii de ruși la moarte ca pe carne de tun. Cuvintele lui arată că nimeni nu mai poate suporta corupția, dictatura și ipocrizia. Sperăm că războiul răului împotriva răului va slăbi mașina represivă și vom elibera Rusia împreună cu frații noștri
  • Soldați, ofițeri, a venit vremea voastră. Îndreptați armele spre turnul Kremlinului, nu lăsați conflictul să înece Rusia în sânge. Este timpul să opriți uciderea fără sens și crudă a ucrainenilor, moartea a mii de ruși în prima linie și să vă întoarceți acasă: acolo unde este nevoie de voi acum”, arată un comunicat al Legiunii pentru Libertatea Rusiei

Denis Nikitin, comandantul Corpului Voluntarilor Ruși, a reluat informația că Vladimir Putin a fost deja evacuat în Valdai, iar elitele părăsesc Moscova cu avioanele lor personale.

El a mai susținut că frontul ocupanților ruși „începe să se prăbușească” în Ucraina – soldații ruși demoralizați și scăpați de sub control își părăsesc pozițiile. Potrivit lui Nikitin, luptătorii Forțelor Armate ale Ucrainei înaintează în vecinătatea fronturilor Bahmut și Zaporojie fără să înfrunte nicio rezistență.

Curtea Supremă a Rusiei a admis în luna martie o cerere a procurorului general Igor Krasnov de recunoaștere a Legiunii Libertatea Rusiei drept organizație teroristă.

Parte a forțelor armate ucrainene, Legiunea Libertatea Rusiei a fost înființată în urmă cu puțin peste un an cu scopul declarat de a elibera regiunile ocupate din Ucraina și de a răsturna „regimul dictatorial al lui Vladimir Putin", potrivit manifestului său.

Corpul Voluntarilor Ruși a fost fondat în august 2022, de un cetățean rus acuzat că ar fi extrema dreaptă și care ar fi locuit în Germania mai mulți ani, potrivit Reuters. Gruparea luptă de partea Ucrainei în acest război și s-a remarcat recent prin mai multe incursiuni militare făcute în regiunea Belgorod.

Liderul organizației, Denis Kapustin, a răspuns acuzațiilor că ar fi neo-nazist spunând că „am opiniile mele care sunt patriotice, tradiționaliste, de dreapta. Nu mă veți găsi niciodată fluturând un steag cu o zvastică sau ridicând mâna într-un semn hitlerist”, mai scrie Reuters.

Citește și:

VIDEO ​Interviu HotNews.ro cu unul din liderii Corpului Voluntarilor Ruși, organizația anti-Putin care luptă de partea Ucrainei: „Mai devreme sau mai târziu, în Transnistria se va întâmpla ceva”