Kremlinul a declarat că un așa-zis mesaj al președintelui Vladimir Putin, auzit luni la posturile rusești din regiunile de la granița cu Ucraina, este fals și este rezultatul unui atac cibernetic, au informat agențiile de presă ruse, relatează Reuters.

Atac ciberneticFoto: Yurii Tymchuk, Dreamstime.com

Agenția de știri de stat RIA a declarat că o serie de posturi de radio au difuzat discursul fals.

„Toate aceste mesaje sunt un fals absolut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Presa independentă rusă a raportat că anunțul le transmitea locuitorilor din regiunile Rostov, Belgorod și Voronej, toate învecinate cu Ucraina, că forțele Kievului au trecut granița cu Rusia.

Falsul anunț mai spunea, în mod eronat, că legea marțială a fost declarată în regiunile de graniță și că a început o mobilizare militară la nivel național pentru războiul Rusiei cu Ucraina și că locuitorii ar trebui să fugă spre interiorul Rusiei.

Kievul neagă că ar fi trimis trupe pe teritoriul Rusiei și spune că incursiunile terestre sporadice care au avut loc în ultimele trei luni, pentru care Moscova dă vina pe Ucraina, au fost opera partizanilor ruși.

Într-o declarație postată pe Telegram, guvernul regional Voronej a confirmat că a avut loc un un atac cibernetic și a spus că posturile de radio locale sunt sub controlul agențiilor de aplicare a legii și al autorităților locale.