Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al liderului rus Vladimir Putin, s-a oferit duminică să îşi trimită trupele în regiunea Belgorod pentru a „face faţă" incursiunilor transfrontaliere dinspre Ucraina, în timp ce războiul se extinde pe teritoriul rusesc, relatează CNN.

Ceceni din forţele speciale „Ahmat”Foto: Gennady Dubovoy / Sputnik / Profimedia

„Aş dori să vă reamintesc că de teroriştii care au invadat regiunea Belgorod s-ar putea ocupa forţele unităţilor cecene", a declarat Kadîrov într-o postare pe Telegram.

„În total, numărul luptătorilor ceceni din batalioanele şi regimentele de forţă şi din structurile militare depăşeşte 70.000 de persoane. Asta înseamnă trei armate!" a precizat Kadîrov, adăugând că aşteaptă doar un ordin în acest sens.

Belgorod, o provincie din vestul Rusiei care se învecinează cu Ucraina, a înregistrat o creştere a violenţelor în ultimele săptămâni.

Duminică, guvernatorul Belgorodului a declarat într-o înregistrare video că au fost raportate bombardamente în timp ce grupurile disidente ruseşti sporesc presiunea în această zonă.

Aceste grupuri, Corpul Voluntarilor Ruşi şi Legiunea pentru Libertatea Rusiei, susţin, de asemenea, că au capturat soldaţi ruşi în Belgorod. (news.ro)

___

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro