De pe frontul din Ucraina deseori au apărut și știri ciudate cu și despre întâmplări curioase. Așa e cazul și acum, când un soldat rus a fost prins de ucraineni după ce acesta își părăsise poziția în căutare de alcool.

Soldat rus capturat de ucraineniFoto: Captura video

„Eu, Igor Vladimirovici Kazantsev am fost luat prizonier din cauza stupidității mele. Băieții mei și cu mine stăteam și beam. Am băut trei litri de rachiu”, povestește într-un video soldatul rus capturat de ucraineni.

„Eu am decis să-mi dau rația de mâncare pe o sticlă de alcool. Nimeni nu mi-a spus însă unde e poziția, dacă dai din mână cumva înseamnă o direcție, dacă dai din mână altfel înseamnă altă direcție”, spune rusul.

„M-am uitat după colegii mei soldați și nu i-am găsit. Nu era nimeni acolo. M-am întors și am văzut băieții. Mi-au spus să mă apropii. Eram fericit, mă gândeam să-i întreb pe ei... Dar erau de fapt inamicii. Mi-au spus să mă apropii, așa am fost capturat”, a mai povestit miliatrul rus, într-un clip video prezentat pe Twitter de Anton Gherashcenko, consilier al ministrului de interne ucrainean.

VEZI ȘI: