Liderul belarus Alexander Lukașenko a lipsit de la un prânz găzduit de președintele rus Vladimir Putin, de Ziua Victoriei, relatează Reuters. Acesta ar fi fost dus la aeroport însoțit de o ambulanță, potrivit Kyiv Post.

Alexander Lukașenko a apărut bandajat la o mana in timpul paradei de Ziua Victoriei de la MoscovaFoto: Gavriil Grigorov / AFP / Profimedia Images

Lukașenko, un apropiat al lui Putin, părea obosit și puțin instabil în picioare, iar pe mâna dreaptă era vizibil un bandaj. Apariția lui a stârnit speculații online cu privire la sănătatea lui, deși altfel nu a arătat niciun semn evident că s-ar fi simțit rău.

Unele media ucrainene, citând surse belaruse din opoziţie, au presupus că este posibil ca bandajul să fi acoperit urmele lăsate de un cateter prin care s-ar putea să-i fi fost administrate injecţii, potrivit Agerpres.

Imagini video l-au arătat pe bărbatul de 68 de ani discutând cu Putin și cu membrii de vârf ai armatei după parada anuală din Piața Roșie și apoi a fost transportat cu un vehicul către Mormântul Soldatului Necunoscut din apropiere, în timp ce Putin mergea acolo cu liderii Armeniei și a cinci țări din Asia Centrală.

El s-a alăturat celorlalți pentru a depune flori la Mormântul de lângă Kremlin, la doar aproximativ 300 de metri de locul unde mai devreme urmăriseră parada care marchează aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în 1945.

Într-o rară abatere de la obicei, președintele belarus a ratat apoi prânzul de stat găzduit de Putin la Kremlin și la care au participat ceilalți lideri.

Autoritățile din Belarus nu au emis declarații cu privire la sănătatea lui Lukașenko, dar acesta a apărut doar la două evenimente publice în ultimele două săptămâni, iar la unul dintre ele vocea i-a fost răgușită.

Potrivit NEXTA, unele surse au relatat că, după procesiune, acestuia i s-ar fi făcut rău brusc şi, prin urmare, nu a participat la dejunul oficial cu Putin.

Alte surse spun că ar fi fost dus cu ambulanţa până la aeroport.

NEXTA transmite că odată întors la Minsk, Lukaşenko nu a putut să ţină discursul de Ziua Victoriei din cauza stării sale de sănătate, iar în locul său a vorbit ministrul apărării, Viktor Hrenin. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată, afirmă portalul independent, ai cărui ziarişti au plecat în exil din Belarus şi acum transmit din străinătate, potrivit News.ro.

Conform contului rusesc "BRIEF" de pe reţeaua Telegram, citat de jurnalistul ucrainean Denis Kazanski, preşedintelui belarus i s-a făcut rău după paradă şi i-a fost pusă la dispoziţie o echipă de medici. "Şi-a anulat toate întâlnirile, este sub perfuzie", scrie "BRIEF".

În drum spre aeroportul din Moscova, în convoiul preşedintelui belarus se putea vedea o ambulanţă, transmite canalul de televiziune ucrainean TSN.

Rusia a folosit teritoriul Belarusului ca rampă de lansare pentru invazia vecinului lor comun, Ucraina, în februarie anul trecut, iar de atunci cooperarea lor militară s-a intensificat, cu exerciții comune de antrenament pe teritoriul Belarusului.

Dar Lukașenko a insistat că Belarus nu este parte a războiului și nu a trimis trupe să lupte alături de forțele ruse în ceea ce Putin numește „operație militară specială”.

La parada de marți de Ziua Victoriei, Putin a spus că Rusia este angajată într-o luptă „sacră” cu Occidentul pentru Ucraina.