Mai multe explozii au fost auzite joi la Kiev, a doua zi după o noapte de atacuri cu drone asupra capitalei ucrainene, au relatat jurnaliștii de la AFP.

Dronă doborata de ucraineniFoto: captura Ukrainska Pravda

Reporterii AFP au văzut cum o dronă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană, în timp ce administrația militară de la Kiev a declarat că „apărarea aeriană este în acțiune”.

UPDATE 23:55 Vehiculul aerian fără pilot la bord (UAV) doborât joi seara deasupra Kievului aparținea Ucrainei și părea să se fi defectat, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene.

Exploziile au încetat după aproximativ 15-20 de minute. Jurnaliștii au văzut apoi un nor de fum negru ridicându-se, în timp ce administrația militară de la Kiev a anunțat că alerta de raid aerian s-a încheiat.

Știrea inițială:

„Drona inamică a fost doborâtă”, a declarat șeful Statului Major prezidențial, Andrei Yermak, în timp ce primarul Kievului, Vitali Klitschko, a raportat „explozii și incendii în cartierul Solomianski din capitală” și a avertizat în legătură cu posibile căderi de resturi de drone.

„În cartierul Solomianski, salvatorii au izolat un incendiu într-o clădire de patru etaje”, a adăugat primarul, precizând că „nimeni nu a cerut ajutor medical până în prezent”.

Alertele au fost lansate după ce Kievul a suportat un nou val de atacuri în noaptea de miercuri spre joi.

Joi dimineață, Serghei Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev, a declarat că „orașul nostru nu a mai cunoscut o asemenea intensitate a loviturilor de la începutul acestui an”. Popko a mai spus că aceasta a fost a treia zi de lovituri asupra Kievului în luna mai.

Urmărește ultimele evoluții din a 435-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.