Danemarca a anunțat marți un nou pachet de sprijin militar și financiar pentru Ucraina, valoarea acestuia urmând să se ridice la 1,7 miliarde de coroane (250 de milioane de dolari), potrivit ministrului Apărării de la Copenhaga, Troels Lund Poulsen, citat de Reuters.

Soldati danezi la o ceremonie in CopenhagaFoto: John Randeris / AFP / Profimedia Images

Oficialul danez a precizat de asemenea că țara sa își va reduce prezența militară din Irak începând cu 2024 și că se va concentra în schimb asupra țărilor baltice, oferind NATO un batalion care să apere regiunea.

Este așteptat ca batalionul să conțină între 700 și 1.200 de militari, urmând să fie desfășurat în Letonia între 4 și 6 luni în fiecare an. În restul anului el va rămâne în Danemarca, pregătit însă să fie desfășurat rapid în țările baltice în eventualitatea unei crize.

„Trebuie să fim pregătiți pentru o prezență daneză în țările baltice pe termen lung și există nevoia de a balansa prezența lor pe teren acolo și pregătirea lor pentru a fi desfășurați din Danemarca”, a afirmat Poulsen.

Acesta a precizat că Danemarca își va retrage una dintre unitățile de escortă și securitate din Irak, 105 militari danezi urmând să se întoarcă acasă până în luna februarie a anului viitor.

Poulsen a dat însă asigurări că armata daneză va continua să ofere asistență și personal pentru misiunea NATO din Irak.

Rusia a făcut o listă a echipamentelor militare trimise de Danemarca Ucrainei

Anunțul făcut de Poulsen vine după ce luna trecută ambasadorul Rusiei la Copenhaga, Vladimir Barbin, a acuzat autorităţile daneze că nu au „nicio linie roşie” în furnizarea continuă de nou armament Ucrainei şi nu se gândesc la preţul escaladării conflictului.

„Copenhaga crede cu fermitate că Occidentul este capabil să înfrângă militar Rusia în Ucraina. Danemarca nu se gândeşte la soarta pe care o va înfrunta Ucraina şi cetăţenii săi în cazul unei escalade ulterioare a conflictului. Pe baza unor astfel de percepţii, Copenhaga în prezent nu are linii roşii sau interdicţii împotriva transferului de noi arme”, a spus ambasadorul.

Danemarca a transferat Ucrainei arme în valoare de 900 de milioane de dolari, inclusiv sisteme de rachete antinavă, antitanc şi de apărare aeriană, mortiere, transportoare blindate de personal, drone şi diverse tipuri de muniţii, a spus Barbin.

„Livrarea a nouăsprezece unităţi de artilerie autopropulsată Caesar este programată în luna mai, iar tancuri Leopard 1 - în vară. Se discută o oportunitate de aprovizionare cu avioane de luptă F-16. Instructorii danezi antrenează militari ucraineni", a deplâns diplomatul rus.

Urmărește ultimele evoluții din a 433-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.